Mâncarea chinezească este una dintre cele mai populare din întreaga lume! Și asta datorită varietății mari de ingrediente și abundenţei de condimente care dau un gust complet diferit mâncărurilor, chiar şi când ingredientul de bază e acelaşi. Noi îți recomandăm câteva restaurante chinezești din București la care poți găsi de la delicatele preparate cantoneze, la faimoasele mâncăruri din zona Sichuan.
Cu o istorie lungă, caracteristici unice și numeroase stiluri de gătit, bucătăria chinezească este una dintre componentele de bază ale culturii chineze. Bucatele tradiționale sunt renumite pentru culoare, aromă, gust, semnificație și aspect. Spre exemplu, știai că, în principiu, mâncarea chinezească are 5 arome cheie care trebuie echilibrate în funcție de medicina tradițională chineză – dulce, acru, sărat, amar și picant?
Aromele folosite la mâncare variază considerabil în funcție de zonă. De exemplu, bucătăria din Sichuan este renumită pentru condimentele iuți folosite, în zona Hong Kong-ului mâncarea este mai dulce, cu puternice influențe cantoneze, în timp ce mâncarea din nord este mai sărată, iar în sud mai acrișoară. Practic, fiecare din cele 23 de provincii din China are propriul stil de a găti, în funcție de ingredientele regionale și de gusturile locuitorilor.
Care sunt cele mai populare preparate și mâncăruri chinezești?
Bucătăria asiatică are o mulțime de preparate în comun. La fel cum și tehnicile de gătire sunt foarte asemănătoare. Așa că e de înțeles de ce, de multe ori, când spui mâncare chinezească incluzi aici cam to ce vine din zona asiatică (inclusiv preparate din bucătăria japoneză, thai, fusion și așa mai departe). Dacă ar fi să alegem însă câteva preparate reprezentative, acestea ar fi:
- Pui Kung Pao – sunt bucăți de pui tăiate cubulețe, prăjite împreună cu arahide, ardei iute, și alte legume, servite într-un sos acrișor și iute.
- Mapo Tofu – e un fel de mâncare tradițional din bucătăria Sichuan, unde tofu este servit într-un sos picant pe bază de douban (pastă de boabe fermentate și chili) și douchi (fasole neagră fermentată), împreună cu carne tocată, de obicei carne de porc sau vită.
- Fried Rice este faimosul orez fiert și prăjit în tigaie, cu legume, ou, carne și/sau fructe de mare.
- Peking Duck – originar din Beijing (Pekin), este un fel de mâncare popular în lumea întreagă. Un tip de rață special crescută și preparată într-un mod specific, așa încât să aibă pielea crocantă și gustoasă, iar carnea foarte fragedă.
- Dumplings – un fel de colțunași sau găluște din aluat umplut cu carne, legume sau ambele, fierte sau aburite.
- Noodles în fel și chip – din grâu, orez sau făină de soia / fierți, prăjiți sau puși în supe / mai subțiri și moi, ori mai groși și elastici / drepți, răsuciți sau în formă de panglică… sunt ingredientul vedetă într-o mulțime de preparate! Vezi aici 10 tipuri de noodles.
- Spring Rolls – sunt un fel de mâncare tradițional din bucătăria chineză, dar și din alte bucătării asiatice, cum ar fi cea vietnameză. Sunt rulouri dintr-o foaie subțire de orez, umplute cu diverse ingrediente și prăjite.
- Preparatele Gan Bian – ingredientele sunt prăjite la foc iute, la temperaturi ridicate, adesea împreună cu usturoi și alte condimente aromate. Această metodă de gătit adaugă adesea o aromă și o textură unică ingredientelor.
- Tofu Pudding – un desert delicat și moale, obținut prin coagularea laptelui de soia și apoi solidificarea sa într-o „budincă” pufoasă și fină.
Cele mai bune restaurante chinezești din București
Într-o ţară cu o cultură, o geografie şi o climă atât de diversificate, şi reţetele culinare sunt diverse şi surprinzătoare. Astfel că bucătăria chinezească are mai multe ramuri, una mai interesantă decât alta. Iar acest lucru se observă și în restaurantele chinezești din București.
Însă înainte de a-ți lăsa aici lista cu unele dintre cele mai bune restaurante chinezești din București, trebuie să menționăm două lucruri:
- Sunt multe restaurante asiatice foarte bune în oraș (despre restaurante japoneze am povestit mai multe aici), însă de data aceasta ne referim strict la cele cu specific chinezesc.
- Nu te aștepta la cele mai fancy decoruri… Da, sunt și locuri unde accentul s-a pus și pe amenajare, dar la fel de bine sunt restaurante unde tot ce contează e mâncarea. Nu lăsa prima impresie să te dea înapoi… toate au preparate foarte bune și chiar dacă nu vei avea parte de o seară elegantă, cu siguranță vei avea o experiență aparte! [Am văzut multe restaurante chinezești foarte bune și prin afară care, la fel, nu pun mare preț pe decor. Sau poate am putea spune mai degrabă că încearcă să păstreze stilul chinezesc, considerat kitschos de unii dintre noi].
PengYou
PengYou este unul dintre cele mai bune restaurante chinezești din București. Drept dovadă că mâncarea lor este apreciată de toți cei care iau masa aici e și faptul că restaurantul deschis în două locații – în zona Victoriei (pe str. Occidentului nr. 11, aproape de Piața Buzești) și la Hala Traian (pe Str. Prof. Dr. Mihail Georgescu nr.23).
La PengYou vei găsi preparate tradiționale din zona Sichuan – cele mai cunoscute şi mai apreciate mâncăruri în toate restaurantele chinezeşti din lume. Iar echipa de bucătari asiatici prepară mâncărurile chinezeşti în cel mai original stil. Meniul este foarte, foarte bogat, și acoperă toată plaja de preparate pe care o cauți la un restaurant cu acest specific. De la supe și gustări, la salate și legume în o mie și una de feluri, la carne de porc, pui, vită, rață, oaie, pește și fructe de mare, toate sunt foarte bune!
Zao
Zao este unul dintre cele mai populare restaurante chinezești din București. E imposibil să nu fi dat de ei pe platformele de livrări, dar să știi că merită să mergi și să iei masa și-n restaurant. Îl găsești chiar vizavi de Parcul Carol, așa că după o plimbare, te poți opri să mănânci ceva bun. Decorul este unul aparte, care parcă te transpune pe alte meleaguri. Și în cazul lor, designul chiar este un motiv în plus de a-i vizita.
Cât despre „de-ale gurii”… au foarte multe preparate pentru toate gusturile! Respectă rețete autentice chinezești, unde mai pui că și bucătarii sunt asiatici – Chef Peng coordonează bucătăria și este responsabil pentru tot ce este mai bun în farfurii.
Peking Duck
După cum probabil ți-ai dat deja seama din denumire, la ei rața Peking e preparatul vedetă. Un preparat pe care bucătarul școlit la Beijing o pregătește după o rețetă tradițională antică. Adică: se aleg rațe crescute bine (îndopate 7-10 zile), se curăță, se umflă pielea (pentru a se desprinde de grăsime), se opărește carnea, se pune la uscat, apoi se unge cu sosuri speciale. Apoi o introduc în cuptor deschis, la foc de lemn din esențe de pomi fructiferi (ca să n-o afume, ci doar să-i dea aromă). Când e gata, rața e rumenă toată, cu o piele crocantă și o cărniță fragedă! Și asta nu e totul… este feliată cu dexteritate de un specialist în 180 de tăieturi (după cum ne spun ei) și se servește cu clătite subțiri, sos de soia, ceapă verde și castravete fâsii. Stai liniștit/ă, personalul îți va arăta exact cum să procedezi!
Pe lângă delicioasa rața Peking au însă o mulțime de alte preparate – de la supe tradiționale, la fructe de mare și muulte mâncăruri autentice. Și totul este excelent!! Locul în sine e foarte primitor, intim, arată bine și e decorat tematic, dar cu multă atenție la detalii. Ne place tare aici și în mod sigur este unul dintre cele mai bune restaurante chinezești din București!
China Town
Am auzit mulți oameni zicând că aici au mâncat cea mai bună mâncare chinezească din oraș! Și, adevărul e, că au o bucătărie excelentă! Totul foarte, foarte gustos! Poate ar merge încadrat ca „hidden gems” în oraș, tocmai pentru că e ceva ce ar trebui descoperit.
Din afară, locul nu-ți spune prea multe (sunt unde pe Viitorului, aproape de Eminescu). Și poate nici interiorul nu e neapărat pe gustul tău, deși e un loc cald, liniștit și primitor… Dar mergi la ei să iei masa și n-o să-ți pară rău! Drept dovadă, ai să vezi câți clienți sunt chinezi (iar ăsta e un semn bun). În bucătăria chef-ului Chef Mu Qiu Lin se gătesc o mulțime de preparate (din pui, porc, vită, fructe de mare, rață, oaie, iepure, pui de baltă, pește, legume tipic chinezești, tofu in diferite combinații). Toate pregătite după rețete vechi, păstrate și transmise prin generații, pe care bucătarul le-a moștenit.
Ce am mâncat deosebit și ne-a plăcut au fost Ouăle Negre cu Ghimbir (sunt ouă de rață cu ghimbir, oțet și sos de soia) – foarte interesante! La fel și dumplings sau furnici în copac (care au avut o aromă foarte deosebită!), vita e foarte bună, porcul la fel… Iar la final nu sări peste desert – au lapte de cocos prăjit, înghețată prăjită și Man Tou (un fel de pâinici) prăjit cu sos de lapte.
QianBao
Deschis în anul 2000 în zona Baba Novac, QianBao a adunat ceva vechime pe piață. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, e o bilă albă (înseamnă că oamenilor le place locul ăsta!). Chiar dacă nu impresionează prin decor (pe care l-au dorit a fi adaptat celui din China), mâncare e bună, bine gătită și cu gust. Se mândresc cu rețetele autentice și nu se zgârcesc deloc la porții!
Nouă ne-a plăcut foarte mult vita pe plită încinsă și vita cu țelină în sos chinezesc. Plus că au și preparate mai… speciale. Ca de exemplu pui de baltă, mațe de porc în sos chinezesc, sau burtă de vită în sos alb pentru cei amatori de senzații noi 😊.
Din Fu
Din Fu este unul dintre cele mai vechi restaurante chinezești din București. A fost deschis tocmai hăt!, în 2008, la ideea bucătarului Ding (om cu o experiență de 20 de ani în bucătăria chinezească). Ding este originar din Sichuan, așa că îți dai seama că mai autentic de atât n-ai ce să ceri!
Din Fu nu e un loc de fiță, dar e fiță când vine vorba de mâncare! Un loc fără prea mari pretenții, dar cu niște preparate grozave, cu cea mai picantă și aromată mâncare din zona Sichuan.
Am mâncat la ei puiul Kung Pao (Gongbao), care a fost senzațional, vită pe plită încinsă (cu un sos dulceag foarte bun) și rață prăjită cu sare chinezească (foaaarte bună)! Nu pleca fără să încerci furnicile-n copac și cartofii pai cu ardei iute (dacă ești fan mâncare picantă). Porțiile sunt foarte mari (sunt șanse să pleci cu pachețelul de mâncare acasă), ospătarii atenți și mâncarea fenomenală!
Ce alte restaurante chinezești din București îți mai recomandăm:
Tu ce alte restaurante chinezești bune ai mai descoperit? Dă-ne un semn și povestește-ne!
Iar dacă vrei să te bucuri de o experiență culinară aparte, încearcă și aceste restaurante „etnice” din București!