Bucătăria franceză este considerată a fi cea mai prestigioasă și respectată din lume. De la baghetele simple și crocante, la sosurile bogate, sufleurile delicate și până la produsele de patiserie delicioase, mâncarea franțuzească a inspirat și modelat gastronomia occidentală. Poți încerca astfel de preparate la câteva restaurante franțuzești din București.
Francezii au ridicat bucătăria la rang de artă. Nicăieri în altă parte a lumii nu se acordă atât de multă atenție la ce și cum se mănâncă. Și asta din mai multe motive – de la istoria bogată a Franței, cu banchetele luxoase de la curtea regală, trecând la revoluția ulterioară, la sistemul de ucenicie foarte riguros, până la calitatea ingredientelor disponibile, creativitatea Chef-ilor și, pur și simplu, dragostea pentru mâncare. Importanța care se acordă mâncării a ridicat mulți bucătari francezi la rangul de zeități, am putea spune, și a dus la apariția faimosului ghid Michelin care evaluează cei mai buni bucătari și restaurante din lume.
De la cea baghetele crocante, servite cu brie, la fabuloasele bisque de homar sau boueuf bourguignon, Franța este raiul pentru orice iubitor de mâncare bună!
Restaurante franțuzești din București
E drept că la noi nu ai să întâlnești foarte multe restaurante franțuzești (în comparație cu cele cu specific italian, mediteranean, asiatic sau oriental). Cel puțin nu din cele care să aibă acest unic specific. Cu toate acestea, așa cum spuneam, multe din preparatele care aparțin acestei gastronomii sunt atât de faimoase și îndrăgite, încât au fost incluse în meniurile multora dintre localuri. În plus, sunt și la noi Chefi care și-au făcut ucenicia sau chiar au lucrat în Franța. Iar braseriile, bistrourile și brutăriile din București, amintesc și ele întru câtva de cele din țara în care au luat naștere.
Noi îți povestim despre câteva dintre restaurantele franțuzești din București.
Cișmigiu Bistro la Etaj
Cișmigiu Bistro la Etaj este locul în care redescoperi atmosfera Micului Paris de altădată și a bistrourilor franțuzești! Cu un decor foarte romantic, bistro-ul are un aer boem, feminin. Amenajat în stil clasic, te duce cumva cu gândul la perioada interbelică, dar are tot atâtea indicii contemporane care te readuc într-un prezent confortabil. Situat la ultimul etaj al Hotelului Cișmigiu (pe Bd. Regina Elisabeta nr. 38) , restaurantul are și o terasă de tip rooftop, ceea ce înseamnă că vei avea parte de vederi fantastice spre Palatul Parlamentului, Parcul Cișmigiu, dar și asupra străzilor istorice din centrul orașului.
Cum îți spuneam, Cișmigiu este un bistro cu specific franțuzesc, unde chiar și denumirea preparatelor este „franțuzită” în joacă. La ei în meniu ai să găsești, spre exemplu, faimoasa supă de ceapă, baghete franțuzești, foie gras, o selecție de brânzeturi franțuzești foarte bună, fructe de mare și multe multe alte bunătăți! Iar deserturile sunt excepționale!
Rezervă o masă la Cișmigiu Bistro la Etaj
Le Bistrot Français
Un alt restaurant franțuzesc din București, foarte bun, este Relais & Châteaux Le Bistrot Français. Situar într-o frumoasa vilă din secolul XIX din centrul Capitaleu (fostă reședință a arhitectului francez Albert Galleron), este un local parizian, cu un meniu bistro-gastro și ingrediente de cea mai bună calitate! Ai să întâlnești aici o „alchimie” a culturilor română și franceză, atât gastronomică, cât și vizuală. În ceea ce privește partea culinară, în farfurie se regăsește o bucătărie modernă care combină cele mai bune produse din Franța și România: homarul de Bretagna, vita japoneză Kobe, împreună cu caviarul Prunier și delicioasele stridii Gillardeau.
Și încă ceva… Au o listă impresionantă de peste 900 de vinuri, restaurantul fiind premiat cu distincția Wine Spectator „Best of Award of Excellence” de mai multe ori până în prezent (inclusiv anul acesta).
Mon Paris Restaurant & Lounge
Un alt restaurant cu o grădină de vară foarte drăguță este și Mon Paris Restaurant & Lounge, de pe Bd. Dacia nr 62 (chiar vizavi de Institutul Francez). Un spațiu ideal pentru orice moment al zilei, restaurantul îmbină bucătăria mediteraneană cu cea franțuzească și cea tradițională. Combinând cele trei stiluri gastronomice, carnea, peștele și fructele de mare sunt la rang înalt, în perfectă armonie cu mirodeniile și sosurile cu ierburi aromatice. Iar pe lângă meniul foarte bogat, găsești și o listă generoasă de vinuri, dar și cidru!
Mon Paris e un loc potrivit pentru a savura un pahar de vin cu prietenii, pentru o seară relaxantă sau pentru un prânz de afaceri, dar și un loc în care poți organiza un eveniment special dacă dorești.
Rezervă o masă la Mon Paris Restaurant & Lounge
Gramont Societé Gastronomique
Restaurantul Hotelului Suter Palace (unul dintre cele mai luxoase hoteluri din București) este cu adevărat unul de fine dining, care promite o experiență culinară de top. Renumit pentru pasiunea sa pentru excelența culinară, Chef David Contant este artistul care conduce această experiență culinară multisenzorială. Un chef multipremiat, de origine francez, Maitre Cuisinier de France și membru al Disciples Escoffier International. Împreună cu echipa sa, reușește să aducă împreună, în perfectă armonie, gusturi, culori, mirosuri, design, sunete și emoții.
Restaurantul este foarte elegant, aristocratic, un loc în care să te simți răsfățat! Un promotor al gastronomiei fine, în care tehnicile de gătit franțuzești, specifice regiunii Provence, se întâlnesc cu ingrediente de calitate, cum sunt savuroasele fructe și legume românești sau produsele franțuzești, certificate „grand cru”, precum foie gras-ul Rougié, somonul Gravlax, tonul Yellowfin sau vita Salers.
În plus, hotelul se află pe o colină, pe cel mai înalt punct geografic al Bucureștiului, și oferă o perspectivă unică asupra orașului. Și are și două terase: una pe balconul salonului principal, și alta în curtea interioară a Palatului.
Restaurant Savart
Așa cum există diverse influențe arhitecturale în structura casei de patrimoniu, cunoscută ca fiind fostul domiciliu al copiilor familiei Ceaușescu, Zoe și Nicușor, astfel este valabil și pentru preparatale restaurantului nostru. În inima orașului, aproape de Ateneu, ascuns pe o stradă laterală chiar lângă Calea Victoriei, grădina secretă a restaurantului Savart este o evadare în natură exact în centrul Bucureștiului. Zona interioară este un loc șic, confortabil, decorat cu piese de artă contemporană, care uneori găzduiește seri cu muzică live de pian. Meniul este inspirat din bucătăria franceză, cu mâncăruri franțuzești clasice precum foie gras, cartofi prăjiți de casă sau tournedos Rossini, preparate puternic puse în evidență de chef-ul nostru bucătar. Atât cocktail-urile cât și deserturile nu trebuie ratate în acest restaurant emblematic bucureștean.
Rezervă o masă la Restaurant Savart
Voilà, le Bistrot
(temporar închis)
„French and more, new and old romanian, tasty and honest”. Cam așa se prezintă în câteva cuvinte Voilà, le Bistrot. Fără prea multe cuvinte pompoase, fără să încerce să convingă pe cineva de ceva. Și asta pentru că mâncarea o face în locul lor! Voilà este unul din restaurantele care se bucură de un renume foarte bun în București. Și dacă încă nu i-ai vizitat, ar fi bine să o faci. Aici, Radu Dumitrescu „meșterește” în bucătărie și vine de fiecare dată cu ceva nou – pentru că meniul se schimbă constant, în funcție de ce ingrediente sunt proaspete, de la piață sau de la producători locali. Chiar și așa, este încurajat consumul de rață (vedeta meniului, ca să zicem așa) și găsești mereu câteva feluri de carne, preparate pe bază de legume, desert etc.
Ce ne place foarte tare aici este atmosfera. Fără să fie deloc un spațiu pretențios (ba din contră) Voilà se află într-o casa de pe str. Constantin Budişteanu (cumva paralelă cu Calea Victoriei). Este mai degrabă o experiență, nu doar un restaurant – cu o grădină boemă, intimă, unde te duci relaxat, fără să ai bătăi de cap despre cum te îmbraci și te porți.
La Cave de Bucarest
Conștienți de faptul că în România mâncarea franțuzească și tradițiile culinare franțuzești nu sunt percepute la justa valoare, La Cave de Bucarest și-a asumat misiunea de a schimba standardele pretențiilor de la restaurantele în care mergem, în „mâncam ca să trăim o viață sănătoasă” și nu „trăim ca sa mâncăm doar astăzi”.
Pentru asta, au creat un spațiu extrem de primitor, realizat de celebrul designer Jean Grisoni – au o cameră de vinuri, cu temperatură controlată, o zonă de lounge foarte drăguță, iar la exterior o terasă răcoroasă, ascunsă de frunzișul nucilor, care te izolează perfect de traficul și agitația orașului.
Meniul este conceput și reînnoit în fiecare sezon, iar bucătăria este bazată pe produse proaspete, în funcție de anotimp. Regăsești gusturile autentice, de altădată, dar cu rafinamentul specific gastronomiei franceze.
La ei am mâncat un piept de rață ușor rumenit cu piure de țelină și reducție de portocale excelent! Îți recomandăm și escalop de foie gras și, deigur, Le Mille-feuilles la desert!
Ici et Là
Ici et Là este un restaurant creat în 2009, aflat într-o casă decorată art-deco de pe str. Domnița Ruxandra 7, în apropiere de Bd. Dacia. Cu trei săli de mese intime, localul oferă cadrul perfect pentru o cină romantică, o întâlnire cu familia și prietenii sau chiar o masă de afaceri. Iar vara au și o terasă drăguță unde să iei masa.
Philippe Dupré, proprietarul și bucătarul restaurantului, vine cu un meniu plin de bunătăți din bucătăria franceză: de la carpaccio delicat, de scoici și avocado, la tartaruri tentante și deserturile divine. Totul făcut în casă! Iar în weekend, de la 12:00 la 16:00, poți încerca meniul lor de brunch.
Ce zici de un desert franțuzesc?
Dacă vorbim de preparate franțuzești, atunci trebuie musai să amintim și deserturile. Căci tristă ne-ar fi viața fără de ele! 😉 Uite câteva locuri pe care ți le recomandăm cu toată încrederea:
- Eclere la French Revolution. Cuvântul „éclair” a apărut prima dată în anii 1860. Antonin Carême (1784 – 1833), unul dintre primii chefi renumiți ai lumii, este cel care a făcut faimoasă această prăjitură. Iar când spui ecler, primul gând îți zboară la French Revolution. Și-au create un renume greu de egalat și pe bună dreptate, ce-i drept! Vezi meniul.
- Crêpes la Maison des Crepês. Că sunt dulci sau sărate, că le zice clătite, crêpes sau pancakes, că sunt rulate, împachetate ori… stratificate, un lucru e sigur: sunt tare gustoase! Treci pe la Maison des Crêpes, pentru o porție de clătite franțuzești, dulci sau sărate. Sunt minunate! Vezi meniul.
- Croissante la Pain Plaisir. Pentru că sunt mașetrii într-ale patiseriei! În această brutărie de inspirație pariziană, gustul bogat al untului se traduce în aluaturi delicioase şi crocante care satisfac apetitul iubitorilor de patiserie pură. Și fac nilte croissante excelente! (La ei găsești și New York Rolls, ca să știi). Vezi meniul.
- Prăjituri și macarons la Chocolat. E un restaurant franțuzesc cu o mulțime de deserturi artizanale senzaționale! Tarte și eclere, macarons, prăjituri senzaționale… trebuie musai să le încerci! Vezi meniul.
Iar dacă am făcut un tur prin aceste restaurante franțuzești din București, ce zici să-ți dăm și câteva recomandări de localuri din Paris? Le poți avea în vedere dacă mergi să vizitezi capitala Franței.