Am revenit la AGO dupa exact un an de la prima vizita si l-am gasit tot in forma buna, asa cum il lasasem. Au schimbat decorurile, si nu stiu sa spun daca mi se pare mai bine sau mai putin bine decat inainte. Oricum ar fi, AGO e un restaurant elegant, luxos, un lux al gusturilor zonei si zilelor noastre. Nu ne-a placut ca fac economie tocmai la lumina. Era o zi rece si sumbra de noiembrie si ei tineau luminile stinse (cateva beculete pe sus erau doar de decor, nu pentru lumina), asa ca atmosfera a fost cenusie si la propriu, si la figurat. Le-am lasat nota maxima la ambianta, tousi, pentru ca e ceva ce pot schimba cu usurinta, e suficient sa-i lase patronul sa apese pe intrerupator. Mesele sunt mari si bine spatiate, nu te simti deloc inghesuit si deranjat de cei din jur.
Meniul e scurt la AGO, asa cum si trebuie sa fie la restaurantele serioase, bucatarie internationala. Mancarea mi s-a parut ceva mai putin buna decat prima data. Le-a fost lene sa faca un amuse bouche serios, asa ca ne-au dat la inceput cateva bilute de mozzarella cu rosii fara gust. Supa crema de ciuperci a fost prea groasa pentru un restaurant cu asemenea pretentii, insa gustul a fost excelent; ne-au mai dat niste pachetele de primavara, destul de bune, asezate pe niste frunze de salata verde, pe post de decor, ca la restaurantele din Militari, la iesirea spre autostrada. Supa spuma de telina a fost buna si mai deosebita, la fel si burta de porc, doua bucati de slanina cu straturi de carne printre ele, foarte moi si bine facute, gustoase. Fileul de cod in sos meditaranean avea carnea buna, insa sosul prea sarat, probabil de la niste masline atat de sarate incat a trebuit sa ramana in farfurie, aproape neatinse. Am mai primis si niste tagliatele cu somon, probabil cel mai bun fel de mancare dintre cele primite in acea zi la AGO.
Painea foarte buna, asa ca am mancat-o cu fiecare fel de mancare, de la amuse bouche la supe si la felurile principale. Dar, chiar daca e atat de buna, nu e normal sa mananci atata paine. In folclorul gastronomiei fine din Franta (grande cuisine, fine dining) se spune ca daca iti vine sa mananci paine la mai mult de un singur fel de mancare din cina respectiva, inseamna ca cheful acela trebuie sa cada pe ganduri. Cred ca ar trebui sa reflecteze la asta si cheful de la AGO…
Serviciul a fost bun, cu aproape tot atatia chelneri cati clienti in restaurant. Le place sistemul cu mancarea adusa simultam tuturor celor de la masa, cu tot atatia chelneri deodata. Nu le-am pus nota maxima la servicii pentru ca totul e lent la AGO, folosesc sistemul acela de-a dreptul stupid de a da comanda pentru urmatorul fel de mancare abia cand vad ca l-ai terminat pe primul , fara sa te intrebe, asumandu-si cu de la sine putere ca trebuie sa stai acolo cateva ceasuri la o masa, indiferent de situatie. Pe noi ne-au tinut doua ore pentru un pranz, si va asigur ca voiam sa fac cu totul altceva in cel putin jumatate din timpul acela. Cand le-am atras atentia ca ar fi mai logic sa-i intrebe pe clienti daca vor sa trandaveasca sau nu pe canapelele de la AGO, decat sa presupuna ei ca toti vo asta, a fost mirare mare si sincera pe fata lor.
Preturile de la AGO sunt in ton cu zona si cu cele de la vecini, asa ca nu a parut exagerate, stiind la ce sa ne asteptam. O masa in doi, cu un vin bun, iti scoate vreo 4-500 de lei din buzunar.
AGO este, deci, unul dintre restaurantele mari ale Herastraului si ale Bucurestiului, cu mancare buna si aspirati de fine dining, insa pe la jumatatea drumului catre acest obiectiv. Cheful e talentat, fara indoiala, mai ramane doar sa nu fie lenes si sa nu faca prea multe compromisuri, spunandu-si ca si asa bucurestenii nu stiu ce e aceea mancare fina.
