Avem o mulțime de podgorii frumoase și crame valoroase în România, unde sunt „stocate” adevărate comori pentru iubitorii de vin. Mai mult, ele pot fi vizitate în cadrul unor programe speciale care includ și plimbări prin vie, explicații de la specialiști despre procesul de fabricare a vinului și, cel mai important, degustări. Multe dintre vizite au și componentă gastronomică, așa ca în buna tradiție de prietenie între vin și mâncare. Dacă vrei să mergi în vizită pe la cramele din România (că tot a venit toamna), uite aici câteva destinații deosebite.
Orice iubitor al vinurilor de calitate ar trebui să viziteze măcar o dată în viață o cramă. Cine nu își dorește să se relaxeze o zi și să urmărească cum este fabricat vinul preferat? Mai ales dacă ai și ocazia de a savura unele dintre cele mai populare sortimente din gama fiecăreia!
Și ce alt sezon ar fi mai potrivit pentru o asemenea excursie, dacă nu toamna? Devine alegerea ideală pentru a trăi experiențe inedite și momente autentice. Poți admira podgoriile în întreaga lor splendoare și te poți bucura de explicațiile profesioniștilor într-ale vinului. Fiecare din aceste crame din România ascunde o poveste care așteaptă să fie descoperită. Iar aromele și gustul vinului capătă un cu totul alt sens atunci când îi cunoști întreaga istorie, dar și modalitatea prin care a fost obținut.
Hai cu noi în vizită pe la câteva crame din România!
Toamna este despre prima aromă a strugurilor și despre primul parfum îmbietor al vinului. Așa că lasă grijile cotidiene deoparte și hai la o degustare de vinuri. O vizită la crame renumite din România îți va oferi o imagine completă asupra magiei care gravitează în jurul licorilor bahice. Dacă ți-am stârnit curiozitatea, dar și apetitul pentru arome inedite, există câteva astfel de locuri pe care ți le recomandăm. Așa că, ce zici? Faci planul pentru un traseu prin țară, cu oprire la cele mai frumoase crame din România, unde poți degusta cele mai bune tipuri de vin făcute la noi?
Crame din Muntenia
Muntenia, una dintre regiunile viticole de referință din țară, ascunde crame de poveste, unde tradiția și modernitatea se împletesc în arta vinului. Faimosul „Drumul Vinului” este o invitație la descoperirea terroir-ului local, printr-o serie de crame ce oferă nu doar vinuri de excepție, ci și experiențe autentice. Peisaje pitorești, degustări ghidate și povești captivante despre meșteșugul viticulturii, transmise din generație în generație, te așteaptă să le descoperi.
Printre cele mai cunoscute localități se numără Dealu Mare, una dintre cele mai prestigioase regiuni viticole din țară, cunoscută pentru vinurile roșii bogate și complexe. Urlați, Ceptura și Tohani sunt, la rândul lor, puncte de referință.
Crama Apogeum / Tohani
Conacul de la Tohani, astăzi Conacul Apogeum, a fost una dintre reședințele Principelui Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea. Aici a locuit împreună cu soția sa, Ioana Doletti. După câțiva ani de atente renovări, Conacul Apogeum – redenumit astfel după numele cramei unde se produce probabil cea mai valoroasă Fetească Neagră din lume – a fost inaugurat în toamna anului 2018.
Crama APOGEUM, amplasată în inima Dealului Mare, este locul unde ia naștere unul dintre cele mai prestigioase vinuri din România. Feteasca Neagră APOGEUM a câștigat multiple medalii de aur pe patru continente, situându-se în top 1% vinuri la nivel mondial, conform Vivino. Via din care se naște APOGEUM are peste 50 de ani iar metoda de vinificație este veche de două milenii. Vinul se odihnește în amfore de ceramică și trece printr-un proces elaborat și de durată. După doi ani de maturare în baricuri franțuzești, APOGEUM ajunge pe piață în ediții limitate de până la 10.000 de sticle.
Astăzi, Conacul Apogeum este gazda perfectă pentru reuniuni corporate sau de familie. Dacă dorești, te poți caza la ei și ai la dispoziție un restaurant care servește preparate din bucătăria europeană. Poți merge și doar să iei masa, sau pur și simplu să vizitezi cramele și să te bucuri de o sesiune de degustare – prețurile variază de la 100 la 200 de lei. Organizează mereu evenimente speciale și reușesc mereu să creeze o atmosferă super faină! Detalii găsești aici.
Adresă: Gura Vadului, Prahova
Vinalia – Conacul din Ceptura
La aproximativ 65 de kilometri de București (adică la vreo oră și jumătate de mers cu mașina), în Prahova, poți găsi locul perfect de odihnă, dar și de… degustare. Vinalia își trage numele de la festivalurile romanilor, când se adunau pentru o primă degustare a vinului produs în recolta precedentă. „Inspirați de ceea ce însemna Vinalia, care privea vinul ca liant al vieții sociale, am ales să păstrăm casa pe care am găsit-o. Să o recondiționăm și să-i dăm o viață nouă. Așa că, în 2012, casa a devenit un conac boieresc în mijlocul a 10 hectare de viță de vie pe care între timp am replantat-o. Și așa a început povestea noastră”.
Astăzi, conacul are 22 camere, plus tot felul de facilități de relaxare. Vara, poți veni la piscină în aer liber, au și saună, masaj, biliard, ba organizează și petreceri ori conferințe. La restaurant găsești cele mai sofisticate rețete pentru gurmandul din tine, care acompaniază perfect vinurile conacului. Și, evident, nu lipsește crama unde organizează evenimente de degustare (la 85 sau 100 de lei) și ateliere de cupajare în care îți poți crea propriul tău vin sau poți cumpăra vin la preț de producător. Detalii aici.
Iar dacă vrei să descoperi și alte locuri faine în apropiere de București, avem aici câteva recomandări.
Adresă: Strada Principală 719A Vinalia, Ceptura de Jos
Crama LacertA
Crama LacertA se află pe un domeniu superb în județul Buzău, la doar 100 km de București. Aici, cele 82 de hectare de podgorie produc vin medaliat cu aur la numeroase competiții internaționale. În centrul domeniului se află Conacul Dorobanțu, opera arhitectului Ion Mincu. Construit în 1901 și renovat în 2005 conform planurilor originale, este o mostră de arhitectură neo-românească. Măreția primitoare a conacului invită la degustarea vinului nobil, dar și la admirarea de sus a unuia dintre cele mai frumoase domenii viticole.
Crama LacertA are un salon de degustare și două terase pentru momente de relaxare, într-un peisaj de vis. În plus, au o pivniță cu multe vinuri și o curte în care încap aproximativ 200 de persoane. Poate fi închiriată pentru diverse evenimente, dar poate fi și vizitată (în baza unei programări). Vizitele includ plimbări prin crama unde se află butoaiele (barrique) de vinuri, prin beci, unde se produce vinul înainte de a fi depozitat în butoaie, dar și prin podgorie. Ai, de asemenea, ocazia să alegi una dintre cele trei modalități de degustare. Poți opta pentru 3 sau 6 vinuri din gama Lacerta, dar ai și varianta de a degusta 4 vinuri din gama The Vintage Collection (la un preț de 79 lei, 99 lei, respectiv 249 lei). Detalii aici.
Adresă: Fințești, Buzău
Crama SERVE Ceptura
Crama SERVE este proiectul unui conte francez, parte dintr-o familie cu o bogată istorie în vinificație, producător de vinuri și proprietari ai unui teren de vie în Corsica, Domaine Peraldi. Dorind să urmeze tradiția familiei, dar și să-și găsească propriul drum, Guy a venit în România pentru a-și urma pasiunea. Aici și-a întemeiat o familie și tot aici a dezvoltat propriul proiect, într-o zonă binecuvântată pentru vița de vie, în Dealu Mare. Zonă unde pământurile au parte de mai mult soare decât în alte părți ale României. 20 de ani a muncit pentru a-și aduce viziunea la viață iar în 2014, la 3 ani de la moartea lui Guy, Cuvee Guy de Poix (Feteasca Neagră soi pur) a devenit primul vin românesc autentic, soi pur, evaluat cu peste 90 de puncte de Robert Parker. Astăzi, afacerea a rămas în continuare în familie.
Cu peste 30 de ani de know-how în vin și mai mult de 12 ani în organizarea de evenimente, ei sunt gata să-ți ofere o experiență autentică și memorabilă. Indiferent dacă ești la început de drum sau un cunoscător avansat, vei găsi o degustare adaptată cunoștințelor și preferințelor tale. Fie că mergi însoțit de prieteni, colegi sau parteneri de afaceri, ai ocazia de a vedea unde și cum se fac vinurile. Descoperi cum îngrijesc viile, cum valorifică terroir-ul și participi la degustări personalizate (prețurile variază între 85 și 2.250 de lei, degustarea pentru cunoscători). În plus, aici se pot organiza și picnicuri. Adică ei îți pun la dispoziție grădina și grătarul, iar tu poți să îți alegi oricare dintre pachetele de degustare. Detalii găsești aici.
În această toamnă, invită toți iubitorii de vinuri la Sticle Deschise, locul unde ai ocazia să încerci gratuit 6 vinuri SERVE ca să-ți găsești preferatul. Te așteaptă în fiecare săptămână, de marți până vineri, între 10:00 și 16:00. Accesul se face fără rezervare. Iar pe 21 septembrie dau petrecere în cinstea finalului de recoltă. Bilete la „End of Harvest Owners’ Party” găsești aici.
Adresă: Comuna Ceptura 125 C, Prahova
- Descoperă mai multe crame frumoase de pe Drumul Vinului.
Crame din Oltenia
Oltenia, cu peisajele sale de dealuri domoale și soluri fertile, este o altă regiune viticolă de referință. Aici vei descoperi crame deosebite din România și poți explora podgorii care au transformat regiunea într-o destinație oenoturistică de top. Printre cele mai cunoscute localități viticole se numără Drăgășani, o podgorie istorică ce produce vinuri albe rafinate și roșii intense. De asemenea, localități precum Corcova și Sâmburești sunt faimoase pentru vinurile lor elegante, realizate cu atenție la detalii și inspirate de tradițiile vechi ale regiunii.
Crama Avincis
AVINCIS este locul unde tradiția se îmbină cu aura modernă a zilelor noastre. Iar vinul vine la pachet cu momente de calitate petrecute alături de cei dragi. Se află la aproximativ 200 de km de București, în județul Vâlcea, pe dealurile Drăgășanilor. Și înseamnă 40 de hectare de vie într-o zonă de origine controlată, ca la francezi. A fost proiectată cu ajutorul unui mare oenolog pentru că proprietarii au vrut să se asigure că via lor va fi una specială.
Pe lângă vizitarea cramei și degustările de vin, la Avincis te poți caza în Vila Dobrușca, multe dintre camere având chiar o priveliște de ansamblu asupra domeniului verde. Conacul familial, restaurat de arhitectul Alexandru Beldiman, păstrează influențele neobrâncovenești de la începutul secolului XX. Iar crama a fost concepută ca o navă situată în vârful dealului Dobrușa, perfect integrată în peisaj.
Degustările de vinuri se organizează pentru grupuri de minim 5 persoane, pe bază de rezervare prealabilă. Și costă 130 sau 160 de lei, în funcție de câte vinuri vreo să guști (trei sau cinci). Detalii găsești aici.
Adresă: Str. Valea Caselor nr. 1A, Drăgășani, Vâlcea
Crama Bauer
Crama Bauer se află în zona viticolă Oltenia, în podgoria Drăgășani, zonă unde turismul oenologic este însoțit de peisaje frumoase și de experiențe captivante pentru pasionații de vin. Bauer funcționează după sloganul „Creativitate naturală”, proprietarii având țelul de a redescoperi și de a arăta potențialul uimitor al soiurilor românești. Vinurile Bauer caută acele soiuri rare de struguri sau nedescoperite încă și cu aceasta pornesc apoi întru arta vinificației. Crama Bauer poate fi vizitată în orice sezon, cu programare. Poți degusta vinuri la care să faci paring cu anumite preparate, să asiști la activități culturale, ba chiar să programezi și vizite la niște puncte turistice emblematice din zonă. Mai multe detalii poți găsi aici.
Adresă: Drăgășani, Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 509, Vâlcea
Crama Știrbey
Crama Știrbey este un loc cu tradiție, vinurile familiei princiare având o istorie de peste 300 de ani. Crama de vinificație a domeniului din Drăgășani, în dimensiunea sa actuală, a fost concepută de Prințul Barbu Alexandru Știrbey la începutul secolului XX. A făcut-o cu scopul de a prelucra strugurii adunați de pe o suprafață de aproximativ 20 hectare de vie.
Aici ai ocazia de a degusta vinurile familiei princiare, iar „puritate” este cuvântul cheie care descrie experiența senzorială pe care o vei trăi. Fiecare vin este obținut din struguri cultivați, întreținuți și recoltați cu multă atenție și dedicare. Toate din soiuri pure, necupajate, fiecare reflectând caracterul soiului respectiv, clar distinctiv unul față de altul. Chiar și-așa, toți împreună formează o familie devotată terroir-ului și tradițiilor podgoriei Drăgășani.
Vrei să le faci o vizită? Oferă tururi ghidate în vie și în crama, degustări de vinuri pentru grupuri de 5-15 persoane. Și te și ajută dacă vrei să rezervi camere la hoteluri din apropiere. Prețurile pentru degustare sunt de 110 sau 145 lei. Detalii aici.
Adresă: Str. Dealul Olt, Drăgășani, Vâlcea
Crame din Banat
Banatul, cu influențele sale climatice unice și peisajele pitorești, este o regiune viticolă în plină ascensiune pe harta oenoturismului din România. Printre cele mai cunoscute zone viticole se remarcă Recaș, renumită pentru vinurile sale albe proaspete și aromate, dar și pentru roșiile bine structurate. Tot aici, localitățile Silagiu și Tirol oferă o experiență autentică de degustare, completată de peisaje rurale fermecătoare și crame care îmbină tehnicile moderne de vinificare cu pasiunea pentru vinurile de calitate. Banatul este, fără îndoială, o destinație ce merită explorată și prin prisma cramelor sale.
Cramele Recaș
La aproximativ 30 de kilometri de Timișoara poți descoperi Cramele Recaș, într-o zonă bănățeană în care legenda spune că s-a născut și a copilărit însuși Bachus, zeul vinului. Cu o întindere de aproximativ 1200 de hectare, locația cultivă o multitudine de soiuri locale, dar și străine. Tocmai de aceea, compania a primit titulatura de cel mai mare exportator de vin îmbuteliat din România. Cu mult timp în urmă, meleagurile au fost în administrarea ungurilor și austriecilor, ceea ce a adus o pată de culoare istoriei din spatele cramei de astăzi. Astfel, te poți bucura de gustul autentic al unui Riesling Italian, dar și de un tradițional Cadarca. Odată ce ai trecut pragul acestei crame din România vei descoperi o nouă față a vinurilor, una nonconformistă, extravagantă, dar în același timp efervescentă.
O plimbare la ei include vizita viei și a cramei vechi, plus, în funcție de pachet, degustarea de vin și gustări. Prețul pornește de la 110 de lei și poate ajunge la 500 de lei de persoană. Detaii aici. În plus, găzduiesc uneori petreceri „Spontan”, picnicuri cu voie bună și multă distracție.
Adresă: Cramele Recaș, Timiș
Crame din Moldova
Moldova, cu solurile sale fertile și climatul favorabil, este o altă zonă renumită de crame din România. Renumită pentru diversitatea și calitatea vinurilor sale, te poartă prin podgorii legendare și crame de prestigiu, fiecare cu o poveste și o tradiție unică. Printre cele mai cunoscute localități viticole se numără Cotnari, faimoasă pentru vinurile albe dulci. La Huși, vinurile se remarcă prin prospețime și arome fructate. De asemenea, Odobești și Panciu sunt localități istorice, cu tradiții viticole ce datează de secole. Moldova este locul unde vinul și istoria se împletesc, oferindu-ți o călătorie inedită.
Domeniile Panciu
Dacă faci o vizită prin Vrancea, în zona Subcarpaților de Curbură, treci și prin localitatea Tifești să vizitezi Domeniile Panciu. Cu siguranță nu vei regreta! Rupte-te de realitatea cotidiană și de stresul urban, la 27 de km de orașul Focșani, în mijlocul podgoriei de pe Dealul Sârbilor. Domeniul Panciu Winery & Resort este destinația ideală pentru un weekend de relaxare, incursiuni în lumea vinului, sesiuni de team-building, degustări ori petreceri corporate.
Pe lângă faptul că poți vizita podgoria și degusta unele dintre cele mai bune vinuri din țară, ai acces la o mulțime de alte activități. Spre exemplu, locația are teren de tenis, piscină și ciubăr. Sau poți face trasee cu bicicletele prin vie, ori lua masa la restaurantul à la carte, care urmărește îndeaproape conceptul „Farm to Table”. Asocierile culinare care stau la baza meniului sunt gândite cu atenție, astfel încât mâncarea și vinul se scot reciproc în evidență. Detalii găsești aici.
Adresă: Sârbi, Vrancea
Crama Gîrboiu
Crama Gîrboiu este o afacere de familie înființată în anul 2005, pe 200 de hectare din comuna Cotești, județul Vrancea. Podgoriile beneficiază de condiții climatice deosebit de favorabile și un sol bogat în minerale, unic în partea de sud-est a României, fiind situate pe dealuri aflate la o altitudine de 150 – 200 de metri. Această zonă are o vastă tradiție în viticultură, care oferă în fiecare an vinuri moderne și de înaltă calitate.
Patrimoniul viticol al cramei Gîrboiu este format din vițe de vie autohtone, precum Șarbă, Plăvaie, Fetească Regală, Fetească Albă și Fetească Neagră. Li se adaugă cele internaţionale, cum ar fi Sauvignon Blanc, Riesling Italico, Muscat Ottonel, Merlot, Cabernet Sauvignon și altele. Vrei să vizitezi crama? Beciurile de la Dumbrăveni și sala de maturare sunt câteva din obiectivele care pot completa cu succes o degustare de vinuri premium. Poți opta pentru unul din cele trei pachete propuse, cu prețuri între 65 și 130 de lei. Detalii găsești aici.
Iar dacă vrei, poți să faci și picnic. Îți alegi coșul, un loc liniștit în inima podgoriei și te bucuri de natură și o degustare a vinurilor asociate cu o selecție premium de preparate artizanale. În turul acestei crame din România este inclusă vizitarea ghidată în podgorii, cramă și beciuri.
Adresă: Str. Dealul Cramelor nr. 43, Dragosloveni, Vrancea
Cramele Cotnari
Cu siguranță măcar o dată ai auzit de celebrul vin Cotnari. Este una dintre cele mai populare crame din România pe care le poți vizita. Produsele lor sunt cunoscute și apreciate de către o gamă variată de consumatori. Atenția cu care este obținut fiecare vin în parte este întocmai ceea ce le-a adus reputația de care au parte.
Crama Cotnari e locul unde vinul adus de pe cele 1700 de hectare din Podișul Moldovei e adus la îmbătrânit. Vinoteca de la Cotnari e una dintre cele mai impresionante din țară, având peste un milion de sticle de vin, unele vechi de când lumea. Dacă vrei să afli detalii despre turismul viticol de la Cotnari, găsești detalii aici.
Adresă: Cotnari, Iași
Crame din Dobrogea
Dobrogea, o regiune cu influențe marine și soluri bogate, este un tărâm viticol distinct, unde vinurile sunt intens marcate de climatul specific Mării Negre. Drumul te poartă prin crame emblematice din România, unde tradiția și modernitatea se întâlnesc armonios. Printre cele mai renumite localități viticole din zonă se numără Murfatlar. E o podgorie celebră pentru vinurile sale dulci și aromate, dar și pentru vinurile roșii complexe. Alături de Murfatlar, Babadag și Niculițel se remarcă prin vinurile lor albe proaspete, bogate în arome de fructe și influențate de solurile calcaroase specifice regiunii. Dobrogea este o destinație ideală pentru cei care doresc să descopere vinuri rafinate, cu o amprentă unică.
Crama Rasova
La Rasova, o echipă tânără de oameni cărora le place vinul au decis să îl ducă mai departe, lăsând puțin din ei în istoria vinului din Dobrogea. Ei au dat naștere unei colecții de vinuri tinere, fiecare dintre ele spunând câte-o poveste proaspătă de culoare roșie, albă sau roze.
Crama Rasova este una dintre cele mai moderne din țară, ridicată în 2014 pe Dealul Vifor, sub soare Dobrogean. Un soare care este prezent peste 2100 de ore pe an, mai mult decât în orice alta zonă din tară. Se află în apropierea Mării Negre, pe unul dintre malurile Dunării, cu vedere la podul proiectat de Gustave Eiffel și construit de Anghel Saligny. Și este în sine o apariție arhitecturală ceva mai specială în zonă. Aici poți degusta variante precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească albă, Fetească neagră, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românească și multe altele. De asemenea, sunt transformate în vin și două soiuri ce își au originea în Dobrogea – Columna și Mamaia.
Ce ne place este că organizează mereu evenimente frumoase, sub „umbrela” AER, din ideea de a oferi aer proaspăt. „Aer proaspăt pentru urechi. Aer proaspăt pentru ochi. Aer proaspăt pentru minte. Și aer proaspăt pentru suflet.”. Festivaluri, concerte, vin bun și oameni faini. Rețeta perfectă!
În plus, organizează și degustări (cu prețuri între 20 și 75 de lei), dar și turul cramei (20 lei). Așadar, dacă vrei să descoperi creații îndrăznețe care într-adevăr o să te uimească, nu trebuie să ratezi Crama Rasova, aflată la doar 163 de km de București. Detalii găsești aici.
Adresă: Dealul Vifor, Cernavodă, Constanța
Crame din Transilvania
Transilvania, cu peisajele sale montane și clima mai răcoroasă, oferă un terroir ideal pentru vinuri de o calitate excepțională. Vizitează localități viticole celebre precum Târnave, unde se produc vinuri albe elegante, cu aciditate vibrantă și arome florale. Sau Jidvei, o altă destinație viticolă de prestigiu, cunoscută pentru vinurile sale albe premiate. Un tărâm fermecat, plin de istorie și tradiții!
Crama Villa Vinèa
Crama Villa Vinèa e o construcție nouă, cu inspirație de la vechile turnuri din satele transilvănene. Povestea ei a început în 2004, când Heiner Oberrauch (proprietarul), a descoperit în apropiere de Târgu-Mureș un loc frumos și promițător pentru vinuri de calitate. Astăzi crama cultivă 70 de hectare de vie, plantată cu 12 soiuri locale și internaționale. Terroirul impresionant, metodele de producție și pasiunea, fac ca vinurile de pe Târnăve de la Villa Vinèa să fie extrem de apreciate pentru calitatea, savoarea și mineralitatea lor.
Petrece o zi plină de relaxare pe Valea Târnavelor într-o atmosferă unică, cu o priveliște care te lasă fără cuvinte! Vei avea ocazia să descoperi istoria vinului transilvănean și a aromele Villa Vinèa. În plus, vei degusta unele dintre cele mai apreciate soiuri de struguri ale zonei, brânzeturi și preparate din carne crud-uscată, realizate de producătorii locali. Tot ei îți propun și variante de cazare la hotel. Iar ca povestea să fie completă, îți asigură transportul de la locul de cazare la cramă și înapoi. Prețurile pentru degustare (fără opțiuni de cazare) pornesc de la 110 lei și pot ajunge la 500 de lei de persoană, în funcție de pachet. Detalii găsești aici.
Adresă: Localitatea Mica nr. 243, Mureș
Crama Liliac
Dacă tot ne aflăm în Transilvania, ar fi păcat să nu pomenim și despre Crama Liliac, un loc foarte frumos. Mai ales că este una din acele crame din România care oferă și cazare. Situată în pitorescul Lechința, crama deschisă în 2010 și-a propus să ducă mai departe tradiția viticolă a regiunii, tradiție moștenită de la sași. Drumul până aici te poartă printre colinele line, intersectate de pârâuri șerpuite, pe lângă bisericile fortificate care dau farmec unic Transilvaniei. Ajuns la destinație, în mijlocul podgoriei din satul Batoș, vei descoperi o cabană fermecătoare. Perfect integrată în peisajul istoric al Dealurilor Transilvaniei, Liliac Lodge are doar o cameră disponibilă. Oferă, însă, pachetul complet: mic dejun, cină și degustare de vinuri.
Pe lângă experiențele gastronomice și degustările propuse, poți face și tururi ale podgoriei sau cramei. Având în vedere capacitatea redusă, rezervarea trebuie făcută din timp, însă vei înțelege de ce imediat cum ajungi. Liniștea celor 52 de hectare de vie, parfumul subtil al frunzelor și panorama impresionantă sunt greu de descris în cuvinte. Dacă plănuiești să vii cu prieteni, există cazare în apropiere, în satul Batoș sau în satele vecine Uila și Șieuț, la poalele dealurilor acoperite de viță-de-vie.
Prețurile pentru degustare pornesc de la 100 de lei și ajung la 150 de lei de persoană. La vinuri poți adăuga fel principal și desert, precum și opțiunea de cazare. Pentru ambele, vei plăti în plus. Detalii găsești aici.
Adresă: Strada Principala 41, Batoş, jud. Mureș
Crama Jidvei și Castelul Bethlen-Haller
Jivei este unul din cei mai mari producători de vin din țară. Au patru crame în România și prelucrează anual peste 25 de milioane kg de struguri. Produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești, a căror calitate este confirmată an de an de medaliile obținute la prestigioase competiții internaționale. Vinurile Jidvei au fost distinse în ultimii 10 ani cu peste 500 de medalii.
Dacă vrei să ai parte de o experiență cu totul deosebită, sfatul nostru e să te cazezi câteva zile la Castelul Bethlen-Haller. Nu numai că te vei simți complet răsfățat, dar ai ocazia să vizitezi și cramele Jidveri și să te bucuri de degustări de vinuri.
Castelul cu patru turnuri din Cetatea de Baltă (județul Alba) a fost construit între 1615 și 1624 de cancelarul Transilvaniei în acea vreme. A trecut prin multe transformări și stiluri, iar după anul 1989 a fost revendicat și retrocedat familiei Haller, apoi cumpărat de familia Necșulescu (ownerii Jidvei), care îl restaurează. Îl transformă în simbol Jidvei, iar în anul 2020 îl deschide complet publicului.
Sunt aici 2.500 ha de viță-de-vie, cea mai mare suprafață din Europa cu proprietar unic. Acestea fiind spuse, vizita voastră la castel va începe cu un tur al moșiei, dar va cuprinde și o degustare a vinurilor produse aici – 54 de soiuri. Mesele sunt asigurate la castel, iar meniul gourmet este adaptat nevoilor și obiceiurilor locului, fiind stabilit și conceput înainte de ședere. Toate felurile de mâncare sunt gândite să se combine perfect cu vinurile casei.
Te poți caza aici, dar poți opta și doar pentru tururi organizate cu degustări de vinuri sau cu prânz, toate după o rezervare în prealabil. Găsești aici mai multe detalii.
Adresa: Cetatea de Baltă, jud. Alba
- Descoperă mai multe crame din România unde te poți caza.
O vizită la unele dintre cele mai populare crame din România va fi o amintire unică! Indiferent de alegere, fiecare loc este special în felul său. Tocmai de aceea, produsele pe care le vei încerca îți vor oferi experiențe complet diferite. Localizarea, dar și climatul în care este cultivată vița-de-vie joacă un rol important în determinarea calității produsului finit. Dacă ești un împătimit al vinului și îți dorești să te bucuri de momente unice alături de cei dragi, încearcă variantele enumerate mai sus.
Iar dacă vrei să descoperi mai multe crame și podgorii, revino.ro a creat hărți viticole pentru a ajuta la identificarea zonelor distincte din România și pentru ca tu să găsești mai ușor crama pe care vrei să o vizitezi.