Cand nu mananca, tocilarul poate face alte lucruri la Urbanesc: se uita la un film, trece in revista o expozitie, se uita la copiii care isi fac de treaba prin tot felul de ateliere, face un curs de yogilates, asculta vioara unui student de la Conservator, se invarteste prin micul concept store, un magazinas cu obiecte de design de autor, accesorii vestimentare si accesorii de casa, si multe altele. Iar daca il apuca fumatul, trebuie sa se ceara afara, asa cum se cuvine.
Sigur, tocilarul trebuie sa vina de mai multe ori la Urbanesc pentru a face toate acestea, fiindca locul e stramt si arta se administreaza in portii mici, pe rand. Au o casa mijlocie, burgheza, fara etaj, din cate mi s-a parut din strada, intr-una dintre bucatile Bucurestiului vechi si frumos ramase intacte, cu multa poezie si nostalgie in aer, cu biserici aproape. Casa e pe lung, ca vagonul, are camere mici dar inalte, amenajate ca in poze. Am vazut un fel de bar, doua sali cu mese, o camera de joaca pentru mici viitori tocilari, buticul si mica terasa din curte.
Meniul de la Urbanesc e si el din bucataria urbana, dupa cum era de asteptat. E restrans, cateva feluri din fiecare. Mancarea a fost destul de buna pentru o astfel de bucatarie, de aceea le-am si pus nota 9 la mancare. Daca i-as fi trecut la “bucatarie internationala” ar fi trebuit sa le pun mai putin. Preturile sunt rezonabile la Urbanesc, chiar mici daca le masuram cu cele de la alte restaurante neintelectuale care iti dau aceleasi lucruri sa mananci. Serviciul a fost si el din acelasi registru, cu o chelnerita adorabila, inimoasa si cam uituca.
Asadar, daca va simtiti intelectual, daca vreti sa va confunde lumea cu un intelectual sau daca vreti sa va faceti copilul intelectual, luati-l de mana si mergeti la Urbanesc sa vedeti ce si cum. Nu e nevoie sa va luati o carte pe care sa o rasfoiti pana vine mancarea, pentru ca sunt acolo destule, la indemana. Va veti satura, pentru ca portiile sunt mari.
