Am primit invitatie de la Russenart Communications la o degustare de mancare chinezeasca insotita de ceremonia ceaiului la restaurantul Nan Jing, aflat la parterul hotelului Minerva inca din 1980. Cum sunt profana in domeniu, intrucat am intrat in contact cu aceasta bucatarie doar prin fast-food gen Wu Xing sau Chopsticks, mi s-a parut bine sa merg cu inima deschisa sa incerc orice.
Primul fel isi face aparitia intr-un bol alb. Ce era? Supa Wonton cu coltunasi proaspeti. Sa degustam, zic. Luam prima lingura, gustam, plimbam prin cavitatea bucala, ne dam ochii peste cap si dam verdict: foarte buna, are gust de peste sau fructe de mare. Din punctul meu de vedere era o banala supa de pui in care au aruncat niste franjuri negri sub numele de iarba de mare, iar coltunasii erau niste perisoare in foietaj. In rest, excelenta! Poate daca se s-ar fi servit fierbinte era mai buna.
Urmatorul moment: Ceremonia Ceaiului. Imi imaginam ca va fi momentul diafan al serii. Si asa a fost! Patru tinere ca de portelan ne asteptau sa ne spuna povestea. Au fost prezentate sapte tipuri de ceai: neagru, verde, alb, oolang si alte culori in functie de gradul procesare al frunzelor. Cele patru doamne, de la Institutul Confucius de pa langa Universitatea Bucuresti, asteptau cuminti sa ne gasim locul pentru a incepe povestea: fiecare tip provenea din alta zona si se prepara altfel. Preparea licorii se face urmind un ritual extrem de précis: miscari exacte, fine si delicate, cu indemanare si grija – “gongfu”.
Primul ceai-ceaiul verde se prepara in pahar tip sonda in care s-au pus cu un instrument special (la noi numit “spor”) cateva frunze peste care s-a turnat apa fierbinte iar aroma degajata era foarte puternica. Ceaiul verde a avut si el acelasi ritual. Ceaiul oolang a avut parte de acelasi tratament delicat, insa de aceasta data, inainte de servire cescutele au fost preincalzite cu apa fierbinte. Abia apoi s-a turnat licoarea magica intr-o cescuta mica alba cu modele chinezesti de culoarea cerului de vara. Am amusinat, avea parfum de iasomie. Am gustat insa nu era nimic spectaculos. Am mai stat putin, dupa cateva minute am incercat din nou. Genial! Se mai racise si parca aroma si gustul s-au contopit intr-o singura entitate precum doi indragostiti. Caldura ceaiului m-a invaluit, iar simturile s-au topit, iar organismal a reactionat si el pozitiv. Ultimul tip de ceai avea aspect de decoct de plantute care mai de care mai parfumate, dar care, impreuna, miroseau a paie.
Tot ceremonialul s-a desfasurat cu gesture diafane, delicate precum un portelan tip “coaja de ou”, adica atat de fin si transparent incat ai senzatia ca la orice atingere se poate sparge, si totusi caldura, calmul si seninatatea emanate mi-au conferit o stare de relaxare. La final, timide, doamnele in mini-chimono de matase ne multumesc si ne ureaza o seara placuta.
Revenind pe teresa, de acum cam racoroasa, ni se servesc celelalte feluri de mancare.
Vacuta cu telina: un amestesc maroniu de paste cu carne care nu avea niciun gust, asa ca a ramas in farfurii.
Pui dulce-acrisor; un delicios amestesc de carne de pui cu legume si un sos dulce rosiatic din care primul impact era aroma puternica de otet care deschidea apetitul pentru inca o portie. Asa ca farfuriile s-au golit cat ai zice “Nan Jing”… Porc Sichuan era un fel de ghiveci cu toate resturile de legume din bucatarie, de la ardei gras la urechi de lemn plus o lingura de condiment picant. In amestec cu orezul cantonez cu ou si asezonat cu vinul tanar si sprintar de Negrini a iesit o combinatie reusita.
Vedeta serii a fost rata Peking. Toata lumea era impresionata de acest fel. Eu, picata de pe Venus, habar nu aveam despre ce e vorba. Dar ochii mari stanga-dreapta si vedem ce se intampla.
Apare un chef cu tichie rosie, care ne povesteste ca acest fel de mancare se prepara cu precomanda doar la Nan Jing. Astfel prinde rata, o usuca vreo doua zile, o mai tine si in bait si abia apoi o coace pe toate partile. Pe o masa mare monstrul zburator trona mandru, gata de a fi devorat de invitatii cu pupilele si papilele excitate maxim de ce urma sa se intample.
Yong, bucatar de sase ani pe la noi si la Nan Jing, ia un satar in mana dreapta si cu viteza, dar linistit, feliaza zburatoarea. Mazgaleste o foaie de orez cu un sos maroniu, pune cu precizie matematica trei fire de ceapa verde si patru de castravete, doua feliute microspice de carne si ruleaza foaia ca pe o clatita pe farfurie. Asistentul lui, Florin, rula clatita ca pe sarma, in mana. I s-a facut observatie si procesul de rulare a continuat pe farfurie. Uite asa s-a servit faimoasa rata: ca o shaorma!
Hai sa degust si eu. Iau prima inghititura – uscat, sec si aspru-fainos pe cerul gurii. E clar, habar n-am despre ce e vorba. Totusi imi mai dau o sansa, mai iau o bucatica, mestec mai atenta la arome si gusturi, carnea incepe sa se topeasca si sa isi lase seva, iar sosul hoisin combinat cu legumele da nota de varf a preparatului. Un deliciu! Asadar pofta vine mancind! Asa am infulecat vreo doua clatite.
Inca un pahar de vin sprintar si apar pe langa noi niste castronele cu cuburi de gheata. Asa confuza cum eram, imi sopteste picolita ca urmeaza desertul care trebuie racit, pentru ca vine foarte fierbinte. S-o vedem si pe asta!
Mai studiem meniul de la Nan Jing: preturi rezonabile, felurite feluri inclusiv pentru vegetarieni, dar si pentru diabetici, vinuri bunicele. Mai schimbam o vorba cu organizatorii despre urmatoarele evenimente, despre istoria locului. Domnul Cristi, seful de sala, ne vrajeste cu povesti si uite asa zboara timpul de n-ai treaba!
Inca o gura de vin si apare desertul! Trei gramajoare aurii pe o farfurie mare alba. Erau banana caramel! Acum m-am prins, erau fierbinti de nu te puteai atinge de ele. Am luat prima galusca si am scufundat-o in bolul cu gheata. Am lasat-o sa inoate printe cuburile de gheata si apoi am infulecat-o. Minunatie curata: un amestec de dulce-fresh, aroma de banana si zahar fierbinte! Grozav!
Inca putin small-talk, schimb de impresii, enjoy the moment, say goodbye si acasa bucuroasa de o cina aparte, speciala prin preparate si contactul cu o alta lume.
Deci, daca vreti ceva special, mergeti la Nan Jing!
