Am uitat sa intreb daca “Salt” trebuie considerat (citit) ca “sare” (adica aceea cu gust sarat) in engleza, sau ca “saritura” in romana. Eu cand am spus catorva oameni ca merg la “salt” am fost mustrat si mi-au atras atentia sa zic “solt”, ca sa nu par incult.
Asadar, am asteptat foarte mult sa vad acest restaurant deschis – sau redeschis, se poate spune si asa – cred ca le-a luat un an de zile, sau asa ceva, ca am pierdut sirul lunilor. Salt a luat locul fostului restaurant Bonton Palace si cred ca nu apartine celor care detin complexul cu acest nume din parcul Herastrau, adica Andrei Nastase (fiul lui Adrian Nastase, din Zambaccian) si Horia Constantinescu, ci e de inchiriat de la ei.
Ca sa fac o scurta recapitulare, in 2010 a fost finalizata si deschisa aceasta constructie imensa in coltul dinspre ambasada Chinei a faimosului parc, ca sa fie, probabil, cel mai exclusivist loc de adunare a lumii mondene din Bucuresti. Avea un restaurant foarte mare, pe care l-au vrut aproape unul de lux, de fine dining, galerii comerciale cu lucruri scumpe, o gradina interioara impresionanta pentru terasa si club in aer liber si margine de lac, evident. Probabil ca nu se potriveau cifrele din extrasele de cont cu cele din business plan, asa ca au divizat complexul si au dat o bucata celor de la Sushi Ko pentru a deschide un restaurant japonez, in iunie 2012, au mai pastrat ceva magazine, curtea cu terasa si clubul propriu-zis cred ca si le-au pastrat pentru ei, numite acum Bonton Lounge, iar localul fostului restaurant e acum Salt.
Salt e foarte mare si are si o bucata din gradina ca sa isi fac propria terasa. Totul arata destul de spectaculos: constructia e noua, moderna, foarte luminoasa, cu pereti de sticla pe doua laturi, si spre lac si spre lumea din gradina, arhitectura deosebita, amenajarea occidentala intareste atmosfera de bunastare din jur. Conceptul e surprinzator, insa foarte bine realizat si de efect: un fel de fel de fast-food de lux, cu mobilier si decoruri puse intr-o aparenta dezordine, nu e nimic inghesuit, ba dimpotriva… Nu mai insist pe ambianta, locul arata foarte bine, doar clientela eteorgena si cam pestrita poate ridica vreun semn de intrebare, insa e loc pentru toata lumea acolo.
Meniul e restrans si destul de « basic », semn ca mancatul la Salt e doar ca sa nu privesti in jur pe stomacul gol, si nu un scop in sine. La intrebarile mele repetate si insistente au continuat sa sustina ca e bucatarie internationala, insa pana la urma i-am trecu ca bucatarie americana principala, ca sa le fac un serviciu, pentru ca mi-a placut locul, totusi, chiar daca nu am mancat cine stie ce. Daca ii lasam la bucatarie internationala ar fi trebuit sa le pun o nota mai mica la mancare, cu cel putin un punct, si le-ar fi iesit *** in final, ceea ce ar fi, poate « misleading » pentru peisajul gastronomic bucurestean. Nu ma simt prea vinovat de asta, pentru ca meniul e american toata ziua, adica exact ce gasesti in 90% din restaurantele din acea parte de lume: multa carne, gratar, hamburgeri, paste, adica lucruri din acestea, ale zilelor noastre.
Noi am intrebat chelnerita ce e cel mai bun de mancare la Salt, ca asta vrem sa luam. A zis ca nu stie. Previzibil… M-am enervat si am insistat ca nu comand pana nu-mi spune ce e mai bun acolo, pentru ca de asta am venit, asta vreau sa mananc. A ramas traznita, uluita, stupefiata, inmarmurita, pietrificata, blocata, i s-a taiat respiratia si nu a mai fost in stare sa lege doua cuvinte, se uita speriata in jur cautand o scapare… Am salvat-o sugerandu-i sa se duca sa intrebe pe cineva de la bucatarie sau in alta parte. Ceea ce a si facut, intorcandu-se cu o informatie transmisa cam in sictir de un sef de sala, sau asa ceva, cum ca muschiul de vita ar fi cel mai bun lucru de mancat la Salt. Parca si cel mai scump din meniu, din cate imi aduc aminte. Asadar, am luat muschiul de vita, care nu a fost bun. Prin urmare, informatia prelucrata a devenit aceea ca cea mai buna mancare de la Salt, cu care se mandresc ei cel mai mult, nu e tocmai buna… Si supa de legume a fost la fel, niste bulete de crab au ajuns la pachet, iar hamburgerul a fost mult mai mare decat cel de la Mc Donald’s, dar nu mai bun. Insa cartofii de la fast-foodul pentru saraci sunt mai buni decat cei de la fast-foodul pentru bogati. Care bogati au parte si de o surpriza la Salt, si anume un meniu popular de pranz, cu supa, fel principal si desert la doar 5.3€ (24 de lei !). Nici celelalte preturi nu sunt mari la Salt, asa cum te-ai astepta. Nici mici nu sunt, pentru o mancare « americana », insa e absolut rezonabil. Probabil ca bauturile sunt scumpe, fiindca Salt e un loc de socializare, mai degraba, asa cum am scris si despre Biutiful by Fratelli, din Centrul Vechi. Am fi luat mai multe feluri, la banii acestia, ca sa ne edificam mai bine, insa aproape jumatate din ce am cerut nu mai aveau. Au spus ca in weekend localul a fost atat de plin incat au ras tot din frigidere si din camara si nu au avut timp sa se dezmeticeasca…
Serviciul a fost rapid, sunt multi chelneri; sau, mai bine spus, chelnerite, ca am vazut mai multe decat baieti. Au fost amabile toate, saritoare si muncitoare, se straduiau sa faca tot ce trebuie, doar ca cel putin doua pareau stresate si speriate rau, nu stiu de ce si de catre cine.
In concluzie, Salt e « aripa » fast-food a luxului din Herastrau, foarte reusita si o completare necesara a peisajului gastronomic din celebrul parc. Un lucru bine facut si, fara indoiala, cu multi, foarte multi bani.
