Casa Chesarie e un mic restaurant cu specific romanesc, mai degraba traditional, pe Regina Maria (unde incepe Episcop Chesarie, mai precis), aproape de Rondul Cosbuc. Au o casa mica, asa cum se vede din poza, cu o curte alaturi, fara verdeata. Strazile sunt frumoase acolo, e Bucurestiul vechi, cu multa nostalgie. Casa Chesarie e mai degraba austera, culori inchise, ambianta cu trimitere la cele vechi, traditionale, insa fara vreun concept anume, fara ceva original sau deosebit. Peste toate acestea, era un miros gretos de fum, dar nu de la clientii care nu s-ar fi putut abtine (fiindca nu era nimeni in restaurant), ci chiar de la personal, care fumau de zor in mijlocul salii si asa mici, in grup. Dezgustator si lamentabil! Ar fi trebuit sa le pun o nota inca si mai mica la ambianta, si chiar la servicii, pentru ca arata cat le pasa de ce cred cei care le calca pragul la aceasta Casa Chesarie, care te-ar duce cu gandul la altceva, cand ii auzi numele pentru prima data. Mobilierul simplu, fete de masa patate, neschimbate de la clientii de dinainte – erau pete recente, nu din acelea difuze, care nu mai ies la spalat. Oricum, imaginea generala da o impresie de neglijenta si de lipsa de interes, atat pentru detalii, cat si pentru scopul principal al asezamantului, dupa cum se va vedea mai departe. Si asta cu toate ca e un restaurant relativ nou, deschis cu mai putin de un an in urma, in octombrie 2013.
Meniul de la Casa Chesarie e cel obisnuit la toate restaurantele obisnuite “cu specific romanesc” din Bucuresti, adica acelea care nu isi bat capul prea tare cu ce ajunge in farfuria clientului, important fiind sa nu munceasca ei prea tare, sa ia cat mai multe gata facute de la supermarket si doar sa le aseze pe “platouri”. Evident, aproape exclusiv carne, si se uita mirati cand ii intrebi daca au si altceva, neintelegand ce vrei sa spui. Cred ca bucatarul de la Casa Chesarie ori e puturos, ori nu stie sa faca mare lucru in bucatarie, ori o face doar cand i se pare lui ca cei de la masa chiar merita atentia lui, ori toate la un loc. Mancarea a fost banala la Casa Chesarie, si aici cred ca ar fi trebuit sa le pun o nota mai mica, pentru a nu-i nedreptati pe cei de la alte restaurante in care am mancat exact aceleasi lucruri (celebrele “gustari calde” cu carnea cea mai ieftina si cu miros de sange) si carora le-am pus 5 sau 6 la mancare.
Serviciul a fost impersonal si destul de absent la Casa Chesarie – pe langa intampinarea cu norul de fum pe care ne-au facut-o. A mai venit un singur client cat am stat noi acolo. Preturile nu sunt mari, poate ca te bucura la venire, insa la plecare iti spui ca ce folos…
Casa Chesarie e un restaurant cu “specific traditional romanesc” in stil bucurestean, banal din toate punctele de vedere, deci. Poate ca daca au ei anumiti oaspeti se pun pe treaba si fac lucrurile altfel, de la mancare pana la servire. Am vazut pe cativa care au scris cateva lucruri bune despre ei. Si se pare ca nu ii intereseaza deloc sa aiba clienti la pranz, poate ca seara se schimba radical situatia acolo. De ce si-or fi inchipuind ei ca la pranz vine cineva sa stea cel putin un ceas pentru niste mancare banala, care “se face numai la comanda”, dupa cum ne-au spus ei ritos si cu mandrie, nu stiu. Or fi avand ei niste strategii pe care eu nu le stiu sau nu le inteleg. Clar este, insa, ca nu m-au inclus si pe mine in target. Cred ca Episcopul Chesarie de la care si-a luat strada numele si, indirect, si acest restaurant afumat, e cel descris aici de catre cei din Biserica. Il rugam, deci, pe Sfintia Sa sa isi intoarca putin fata catre pacatosii care se joaca cu numele sau, si, daca nu ii invata cum sa faca mancare mai buna, macar sa le spuna sa nu mai sufle fumul in nasul musafirilor…
(poza cu Episcopul Chesarie Capatana e de pe site-ul Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei: www.arhiepiscopiabzvn.ro)
