Mancarea de la Del Ponte a fost cea mai proasta dintre cele pe care le-am mancat in ultima vreme in restaurantele din Bucuresti, daca nu pun la socoteala si Hanul lui Vlad Tepes de la Comana, unde a fost inca si mai deplorabil. Uitati-va, de pilda, la poza cu “cascavalul pane”, in care se vad cateva cruste de ceva, absolut goale pe dinauntru! Nu, nu am scobit eu cu furculita sau cu lingurita si am mancat cascavalul, lasand crustele intacte, asa cum se vad in poza, ci chiar asta am gasit cand am bagat furculita in primul “cascaval”. Si faza s-a repetat cu al doilea, cu al treilea, si, tot asa, pana la ultimul…

Dar sa luam lucrurile de la inceput: In 1984 Ceausescu le-a dat bucurestenilor un restaurant dupa moda vremurilor, la parterul unui bloc nou (pe atunci), pe care l-a numit Restaurantul Podul Baneasa. Era mare, asa cum erau toate pe atunci – adica putine, dar mari. Noii proprietari de dupa Revolutie l-au rebotezat, dupa moda vremurilor, i-au spus Del Ponte si i-au facut meniu italienesc, romanesc si de diverse alte feluri. Partea de restaurant din spatiul initial, adica cel din bloc, arata destul de sinistru, intunecos si decorat cu un fel de recuzita de teatru, si e folosit doar pentru nunti-botezuri-cumetrii-evenimente-de-orice-fel, fiind si foarte mare (intra peste 200 de cheflii acolo). Insa noii patroni au reusit sa puna mana pe o bucatica de Bucuresti (cred ca era un spatiu verde acolo) si au extins Del Ponte-ul cu o terasa inchisa si acoperita, pe structura de lemn, foarte bine facuta, de altfel, luminoasa, amenajata si decorata intr-un concept destul de unitar si de echilibrat. Locul e aerisit, colorat, vesel, adica destul de placut, in putine cuvinte spus. Au si o terasa cu vederea spre pod si spre lac, intr-un fel de curte ingradita pe trei laturi, care pare si aceea o terasa bine facuta. Asadar, nota pe care am pus-o la ambianta e legata aproape exclusiv de aceasta parte a restaurantului, nu de localul vechiului Pod Baneasa.

Insa lucrurile bune de la Del Ponte se opresc aici… Mancarea a fost proasta, insa proasta de nemancat, chiar si pentru un infometat. Supa mi s-a parut banala, asa ca nu prea am mancat din ea, asteptand felurile urmatoare. Mare greseala, am regretat-o dupa ce am primit restul mancarurilor: nelipsita “gustare calda” cu “cascavalul invizibil” si cu tot felul de alte lucruri prin ea, unul mai prost decat celalalt, o carne de porc cu sos apos si cu niste bucatele de sunca sintetica taiata in fasiute subtiri, alaturi de niste cartofi vechi, paine proasta… Dar, mai ales, “spaghetti carbonara” care erau facute cu fidea in loc de spaghetti! Nici macar prajitura nu a putut fi mancata – lucrur rar, totusi, chiar si pentru niste deserturi luate de la supermarket…

Preturile de la Del Ponte nu par mari, daca le masuram cu altele de la restaurante bucurestene cu pretentii similare, insa dupa ce te scoli nemancat de la masa tot ai senzatia de bani dati degeaba, oricat ai lasa acolo. Doar serviciul ce a mai salvat situatia, cu un chelner vesel si cam smecher, care cred ca reuseste sa-i faca pe multi clienti din vorbe, din cate mi-am dat eu seama. Care clienti tot mai intra pe la Del Ponte, am vazut, desi nu inteleg de ce…