Am revenit la Vatra Neamului dupa o buna bucata de vreme, fiindca e departe, si l-am gasit cam la fel cum in lasasem, adica asa cum am scris in articolele de mai jos. In interior totul arata la fel de bine, luxul provincial moldovenesc e intact, lucind de curatenie, fetele de masa brodate tot acolo. Muzica data foarte tare, destul de nelalocul ei in peisaj.
Am vazut ca au scos mancarea italiana din meniu, cred ca l-au trimis acasa pe bucatarul adus din Italia, si bine au facut. Au revenit la bucataria romaneasca si la cea basarabeana – foarte asemanatoare, de altfel, difera prin putine feluri de mancare. Meniul e imens. Au si multe placinte, bine facute, aparent direct in cuptorul din mijlocul restaurantului. Mancarea e buna si foarte buna, foarte frumos prezentata, in vase si platouri boieresti, rare privirilor bucurestenilor de astazi. Preturile sunt normale, nimic de comentat aici.
Serviciul a fost mai prost decat data trecuta, cu multi chelneri, aproape tot atatia cati clienti, insa fara niciun reflex pentru detalii: ne-au lasat cu hainele de iarna pe spatarele scaunelor, nu ne-au adus pahare nici dupa jumatate de ora, ne-au inghesuit 7 oameni la o masa de 6, desi restaurantul era gol, nu ne-au adus farfurii de ciorba, de a trebuit sa le luam de pe alte mese, au adus mancarea pe platouri mari, puse in mijlocul mesei, pentru toata lumea, insa nu au pus si tacamuri pentru ele, gandindu-se ca toata lumea isi baga furculita in gramada, la comun, si multe altele de acest fel. Si a trebuit sa ducem singuri farfuriile goale, ca sa mai facem loc, fiindca ei stateau si sporovaiau cate 4-5 in sala de alaturi. Au vazut ca m-am enervat si, ca sa se razbune, ne-au adus mult mai multa mancare decat le cerusem, de am luat mai mult de jumatate la pachet, pe care l-a dus Noro la copiii saraci din Chitila.
Vatra Neamului e un restaurant pentru evenimente, fara indoiala, pentru nunti mari si tot felul de intalniri pentru multi oameni, fiindca e imens, au sali pe doua niveluri: la parter e restaurantul propriu-zis, cu vreo trei saloane, iar la etaj e un spatiu deschis si mai larg, cu niste saloane mici anexe. Am vazut multi bucuresteni vorbind cu infatuare despre luxul provincial si demodat de la Vatra Neamului, si am auzit de multe ori rostita vorba “chici”. Insa mie imi place luxul basarabean al domnului Avram, e cald, uman si natural, imi aduce aminte de lumea copilariei mele din Moldova.
Ce bine ar fi daca domnul Avram si-ar pastra provincialismul sau de roman (cel cu file) cand e vorba despre acareturi si s-ar mai emancipa nitel cand e vorba despre mancare… Ca orice moldovean fudul, vrea sa arate ca are de toate si ca poate face orice. Face zeci si sute de feluri de mancare, uneori la repezeala, caci nici nu ar avea cum altfel. Chiar si asa, in acest moment, si de cand s-a deschis, de altfel, cred ca e cel mai bun restaurant cu bucatarie traditionala romaneasca din Bucuresti. Insa daca ar face doar acele feluri care ii ies cel mai bine si pentru care are de unde lua produse si ingrediente adevarate, ar putea face niste mancaruri despre care multi bucuresteni nu stiu ce gust adevarat pot avea, chiar daca le-au mancat de sute de ori pana acum. Fiindca are cu cine sa le faca, bucatarii de la Vatra Neamului sunt facuti pentru asa ceva, au retetele adevarate, si domnul Avram le-a dat tot ce au nevoie, chiar si un cuptor in mijlocul restaurantului. Placintele de la Vatra Neamului sunt chiar placinte, facute din faina si coapte in fata ta, cu foaie groasa, din coca adevarata, nu ca acelea din centru, cu foitaj mai subtire decat hartia, de la supermarket – si nu doar foitajul, ci placinta cu totul. Sa le arate el nuntasilor meniul lui cu sute de feluri si sa le pregateasca lor tot ce vor, din vreme si pe indelete, insa cand vine cineva la el la masa, la pranz sau seara, sa-i dea ceva ce nu a mai mancat, sau nu mai mananca in Bucuresti, in alta parte…
