Mansarda si crama de la subsol sunt mari, cred ca incap acolo aproape o suta de oameni daca isi pun in minte sa faca asta. Acelea sunt locuri de petrecere, cu pian si alte accesorii adecvate. Doar pentru mancat linistit ar fi salonul mare de jos si, mai ales, terasa din gradina in timpul verii.
Meniul e italienesc la Il Destino, nu prea lung, cu felurile de mancare obisnuite deja. Dupa un amuse bouche cu paine prajita, pasta de masline si un pachetel de unt adus direct in ambalajul in care l-au luat de la magazin, ca la micul dejun, am luat doua supe, una de ciuperci si una de rosii, bunicele, nimic deosebit. La fel si pastele cu ciuperci, un pui umplut cu somon, garnitura de orez cu legume si deserturile, un tiramisu si o placinta cu branza. Bun a fost pestele, iar vita a fost foarte buna, o surpriza de proportii, mai ales ca a venit dupa un porc prost, iar cartofii la cuptor la fel de prosti.
Prezentarea a fost destul de pretentioasa, dupa obiceiurile vremii, pe farfurii foarte mari si dichisit aranjate, ca la restaurantele de lux, scumpe. Si, ca am ajuns la bani, preturile sunt rezonabile la Il Destino. Serviciul a fost bun si el, cu o fata si un baiat atenti, bine intentionati si saritori, desi usor de pus in incurcatura cand ii intrebi ceva la care nu se asteapta.
Asadar, Il Destino e un restaurant corect, cu specificul « italian » deja bine cunoscut in Bucuresti, cu mancare ceva mai buna decat la majoritatea celorlalte, insa nu cine stie ce, nu e de mers pana acolo doar pentru asta. E un loc frumos, linistit, langa unul dintre simbolurile spirituale ale orasului. Pentru locuitorii zonei cred ca e o alegere foarte buna. Pentru petrecareti, pentru evenimente si sindrofii de toate felurile, pentru nunti, botezuri, cumetrii sau orice alta adunare la un loc a oamenilor in jurul mancarii si a bauturii, e o alegere inca si mai buna.
