Buna mea prietena Corina, cea alaturi de care am descoperit si savurat Bucurestiul in varianta lui gastronomica de atatea ori, ma invita la Grenadine, mustacind cu subinteles! Noi mai fuseseram acolo, era o locatie draguta, unde puteai servi mancare libaneza de bun simt, desi imi amintesc ca nu mi-a placut deloc kashata-ua lor, iar kashata-ua este unul dintre deserturile mele preferate. Cand colo – ce sa vezi! In locul fostului Grenadine, scrie mare si lunguiet: Goccia! Prietena mea ajunsese si era deja in interiorul vilei din str. George Enescu nr.23, amuzandu-se de privirea mea nedumerita!

Intru si mi-am amintit de peretii albi ai fostei locatii. Pe atunci, albul tempera accentele poate prea rosii ale ambientului, insa acum era delicat evidentiat de cateva nunte de pamant, ceea ce crea o stare tihnita de dupa-amiaza de vara. Decorul minimalist, cu ceva obiecte vintage, dar nou cumparate si bine-nteles si cateva carti de literatura aruncate pe rafturile albe, mi s-a parut o alegere mai inspirata decat cea anterioara! M-a amuzat ca trona central cartea lui Andrei Plesu cu “Minima moralia”, iar noi am luat masa acolo chiar in ziua aniversarii dumnealui! Sincera sa fiu, nu stiu daca isi au locul intr-un restaurant cartile! Ideea este ca se presupune ca la restaurant merg sa mananc, daca am chef sa beau un cappuccino si sa citesc ceva, deja orasul este impanzit de cafenele, ceainarii si librarii-cafenea care te tot invita la lectura. Este de bonton sa pui si un album de arta si vreo 3-4 carti azvarlite dezinvolt, numai ca ma cam lovesc de aceiasi autori! Am remarcat, totusi, in holul central, frigiderul de vinuri, poate un reper solis al scopului acestui loc!

Revenind, prietena mea ma primeste cu zambetul pe buze si-mi spune ca ne aflam la un restaurant… de semnatura! Se pare ca locatia se afla sub semnatura culinara a lui chef Florin Dumitrescu, cel care a facut parte din juratii unui comentat show tv. Asa ca, dintr-o data, devin cel putin curioasa!

Primim, din partea casei, apa (pe vreme calduroasa inteleg ca functioneaza asta) si cateva masline si crutoane pentru deschiderea apetitului, dar si primele detalii de la un chelner cu zambetul pe buze si dornic sa ne stea la dispozitie! E drept ca nu eram decat noi pe acolo si recunosteam in el disponibilitatea totala a celui aflat la inceput de drum! Asa am aflat ca nu aveau mai mult de o luna si jumatate de cand au deschis, ca nu gateste chef Florin decat sporadic, iar noi am nimerit un oarecare Alberto, care este un colaborator de nadejde al chefului! Acesta ar fi gandit pentru aceasta locatie, cateva variante de meniu, propunand retete pe care nu le poti servi decat aici, iar asta mi-a placut!

Meniul este destul de simplu si aici ma refer la cantitate, nu calitate! Oferta nu se-ntinde decat pe 2 pagini, unde se regasesc cam 4-5 variante de salate, paste, supe, fel principal si desert. In fiecare zi, restaurantul ofera o recomandare. M-a incantat ideea unui meniu clar, fara sa fie redundant incarcat cu zeci de pagini de mancare, pe care de multe ori, atunci cand o comanzi, nu era disponibila! Asa cum nu-mi place nici suprasaturarea de genuri, oferind, din dorinta de a prinde o plaja cat mai mare de clientela, de toate si totusi nimic interesant! Prefer locatiile care au un profil bine evidentiat, cu stil si constanta, iar noua locatie pare cu potential!

Eu m-am oprit la o supa de fructe de mare, somon in crusta de ierburi cu piure de mazare si morvoci caramelizati si la desert mi-a fost recomandata o nuga glace, facuta loco, dupa o reteta de inceput de secol… sau cel putin asa suna reclama!

Supa nu s-a detasat de alte supe de prin alte localuri, insa somonul da! Recunosc ca am avut emotii gandindu-ma ca si piureul de mazare si morcovii sunt destul de dulci, iar combinatia cu somonul nu stiam ce va oferi! Ei bine, da! Reteta creata de chef Florin imbina aromele desavarsit! Desi un preparat dulceag, crusta de ierburi a contrabalansat tare bine buchetul! Somonul a avut o textura minunata, bine facut, topindu-ti-se in papilele gustative, care au prelungit cat au putut de mult momentul, asa ca vi-l recomand cu inima deschisa!

Desertul insa nu m-a incantat! Desi initial am vrut un mousse de ciocolata, eram prea plina de gustul anterior, pe care doream cumva sa-l mai pastrez un pic, plus ca fusese destul de satios, asa ca a ramas la nuga glace! Dupa festinul cu somon, desertul nu m-a impresionat! Desi plin de nuci, migdale, fistic si merisoare, totusi melanjul final aducea a baton de cereale, ca si gust! Mi-ar fi placut ceva mai solicitant la nivel gustativ, asa ca mi-a ramas gandul la mousse!

Am remarcat rasfatul atitudinal al chelnerilor care, dupa ce-ti aseaza preparatele pe masa, nu-ti intorc spatele, ci fac cativa pasi si abia apoi rotatia de intoarcele! Mda, aer aristocrat, iar eu ma dau in vant dupa el!

Cred ca o alta bila alba (sau picatura) este faptul ca au reusit sa amenajeze inca un spatiu in aer liber, astfel ca vila este acum flancata de 2 terase. Una dintre ele pastreaza stilul alb si dreptunghiular ca taietura, insa cealalta este ceva mai traditionala. Cred ca mi-ar fi placut un stil unitar, dar pot sa inteleg si nevoia de diversificare, raspunzand libertatii de a alege a clientilor!

In concluzie, Goccia este un loc in care voi reveni si de la care astept destul de mult pe viitor! Deci, pe curand!