Suntem la început de an. Ceea ce înseamnă că e acel moment când „se dă în boabe” pentru a ghici viitorul culinar. Sau altfel spus, la ce ne putem aștepta în farfurii. Oameni pricepuți își dau fiecare cu părerea și din tot ce au ei de spus ies în evidență câteva food trends pentru 2024. Despre cele mai importante tendințe, îți povestim imediat.
Potrivit previziunilor anuale ale Consiliului Internațional de Informații Alimentare (IFIC) privind tendințele din domeniul food and drinks, 2024 va fi anul în care gândul de a proteja planeta și a îmbrățișa natura vor modela ceea ce vom pune în farfuriile și paharele noastre. Pe scurt, noi arome interesante și al naibii de creative, din întreaga lume, vor fi de găsit la celălalt capăt al oricărei furculițe în acest an.
Food trend 2024, în linii mari
Peisajul alimentar continuă să evolueze, reflectând progresele tehnologice, schimbările culturale și economice. Iar experții din industria alimentară prognozează un accent tot mai mare asupra modului în care nutriția poate sprijini sănătatea mintală și emoțională. Inclusiv suplimente axate pe sănătatea femeilor, sau alimente și băuturi ce ajută la somn, reducerea stresului și susținerea dispoziției. Dă un Google cu ingrediente precum ashwagandha sau turmeric.
Cumva, în mod firesc, sustenabilitatea alimentelor și băuturilor noastre pare a fi din ce în ce mai importantă pentru consumatori și producători deopotrivă. Acesta este, se pare, un răspuns colectiv la preocupările de mediu și referitoare la sustenabilitatea creșterii animalelor.
Pași către durabilitate și sustenabilitate
2024 pare să ne aducă dorința colectivă de a avea grijă de planetă, iar cel mai bun exemplu vine din industria ciocolatei. Cererea de cacao a dus la defrișări masive în zonele tropicale, iar accesul la această resursă devine tot mai dificil și mai costisitor. Astfel, companiile se reorientează rapid, iar ciocolata alternativă va ieși în 2024 de sub anonimat. Este o ciocolată fără cacao, însă are un gust remarcabil de similar cu ce numim azi ciocolată.
O companie din SUA, Voyage Foods, folosește ingrediente precum semințele de struguri, făina proteică de floarea soarelui și lecitina de floarea soarelui pentru producția ciocolatei alternative. În Marea Britanie, WNWN Food Labs înlocuiește boabele de cacao cu ingrediente precum cereale și leguminoase.
Alte companii răspund deja deficitului de apă, secetei și căldurii extreme prin crearea de produse care minimizează amprenta de apă. Mai mulți producători vând deja laptele vegetal pudră (doar pudră de mazăre, soia, orez sau ovăz, fără apă). Astfel încât să-l amesteci tu, acasă, exact cât îți trebuie. Aceste produse conțin peste 90% apă, iar industria laptelui vegetal realizează că plătește foarte mult transportul acesteia. Alte companii folosesc culturi favorabile secetei, cum ar fi cactusul de fiur pentru a face snackuri asemănătoare floricelelor de porumb, care au nevoie de multă apă pentru a crește.
De asemenea, pe măsură ce aflăm mai multe despre impactul climatic produs de recoltarea ingredientelor marine, producătorii și bucătarii privesc către noi ingrediente din apă. Ca de exemplu aricii sau castraveții de mare, sau alge de mare adâncime. Toate acestea sunt abia la început, iar 2024 va marca multe astfel de descoperiri, spun experții.
Continuă inovația pe bază de plante
Totodată, crește în popularitate veganismului și vegetarianismului, dat și dorința publicului larg de a mânca mai multe alimente pe bază de plante. Drept pentru care, viitorul apropiat ne va aduce tot mai mute alternative la proteina animală. Dar nu ne mai limităm la surse de proteine vegetale precum tofu, fasole și linte. Asta pentru că „batalioane” întregi de bucătari și cercetători au tot folosit în ultimii ani bame, porumb, vinete, fasole verde, ciuperci, edamame și câte și mai câte. Toate astfel încât să creeze noi produse, capabile să readucă la aceeași masă vegetarienii și carnivorii deopotrivă. Iar 2024, pare a fi anul în care culegem roadele muncii lor.
Tot mai des, legume vor găsi moduri tot mai creative de a prelua rolul principal din farfuria ta. Deci, da! Steakul din ciuperci, burgerul din vinete, slănină shiitake sau pastele carbonara din mazăre și susan sunt deja parte din prezent. Însă abordarea generală pare că se schimbă, iar asta este cu adevărat interesant. Produsele pe bază de plante nu mai trebuie să arate și să aibă gust cât mai aproape de produsele de origine animală. Ci sunt folosite complet asumat, pentru proprietățile lor. Mai concret, o sfeclă roșie redevine o sfeclă roșie în universul culinar. Iar tartarul din sfeclă roșie nu mai trebuie să-l imite cât mai bine pe cel din carne de vită, ci trebuie să-și spună povestea lui originală. Și privit ca atare, de noi, publicul.
Pește de uscat și fructe de mare (angajament față de natură)
Dar cele mai grozave vești pe care le aduce 2024 le sunt rezervate celor cu alergii la fructele de mare sau pește. Aici și acum este locul și timpul în care ingeniozitatea din farfurie are într-adevăr șansa de a străluci. Tot mai multe restaurante reușesc să recreeze textura, gustul și aroma unor varietăți de fructe de mare. Precum „scoica” pe bază de taro, file-ul de pește din alge marine și soia, sau creveții din diferite tipuri de amidon natural.
Asta și pentru că prețul fructelor de mare – și al peștelui în general – a tot crescut în ultimii ani, iar capturile au fost tot mai mici, la nivel global. Evident că încă ai nevoie de puțină determinare (și creativitate) să zici că aceste produse pot înlocui cu succes originalul. Însă bucătarii spun că este important să celebrăm diversitatea texturilor și aromelor în formele lor originale.
Mici luxuri pentru oricine în 2024
Sociologii spun că realitatea post-pandemică în care ne-am trezit cu toții acum câțiva ani ne-a făcut să fim tot mai indulgenți în fața plăcerilor noastre. Și, deci, mai deschiși către mici răsfățuri culinare. Tot mai mulți dintre noi preferăm calitatea în detrimentul cantității. Iar articolele de lux, ambalate în porții mai mici, sunt tot mai populare. Sociologii numesc asta „răsfățuri conștiente”, iar conceptul transcende nevoia banală de hrană. Este mai degrabă vorba despre nevoia de a sărbători luxul în privat, la prețuri accesibile. Fără opulență. Deci, sticluțele cu un singur pahar de șampanie sau recipientele cu 20 de grame de caviar, ori o singură felie de foie gras vor fi tot mai ușor de găsit. Și asta la prețuri tot mai accesibile.
Astfel, oricine poate ridica simplitatea meselor zilnice la înălțimi gourmet prin creativitate, fără să-și cheltuiască chiria pe două luni. Iată și un efect bun al pandemiei…
În 2024, caviarul este mai accesibil ca oricând
Asta pentru că, potrivit experților, în acest moment are loc o „renaștere a caviarului”. Din Asia până în America de Sud, fermele de sturioni înființate de-a lungul anilor au ajuns la rezultate notabile în producerea acestei delicatese până nu demult rare. Astfel, disponibilitatea și accesibilitatea – deci și prețul – la caviar sunt mai la îndemână ca oricând. Acesta deja a ieșit din saloanele luxoase și a intrat în rulotele de street food din lume. Iar trendul se accentuează de la o zi la alta. În plus, variantele alternative de caviar, pe bază de plante sau alge, au ajuns și ele la unele rezultate remarcabile în 2024.
Gustări pentru cină
Butter boards-urile nu pleacă nicăieri în 2024, ba chiar primesc întăriri. Sunteți gata pentru „char-fruit-erie”? Experții culinari spun că tot mai mulți dintre noi alegem să încropim „un platouaș” atunci când primim vizita unor prieteni. Asta în detrimentul unei comenzi prin Glovo, ori a unei sesiuni de gătit împreună. Așa că, pe lângă plăcile cu unt și farfuriile frumoase cu charcuterie, brânzeturi, biscuiți sau nuci, vom vedea tot mai des pe Instagram platouri cu combinații de fructe și legume în toate felurile. Confiate, deshidratate, sau fresh.
Este, în fond, o modalitate perfectă de a utiliza și re-imagina folosul resturilor din frigide. În plus poți crea unele varietăți ușor de servit, interminabile. Și poate fi oricând o masă completă, super ușor de încropit, ce-ți oferă un sentiment de explorare și personalizare.
Florile și plantele scot – ușor, ușor – și zahărul din joc
Ca o extensie a tendințelor de wellness, cu accent pe sănătate și imunitate în general, este de așteptat ca 2024 să se concentreze mai ales pe elementele botanice și florale. Acestea vor fi în continuare integrate cu imaginație în cocktailuri, deserturi și alte răsfățuri. Doar că, din ce în ce mai des, pentru a contracara conținutul excesiv de zahăr. În plus, pe lângă aromele îndrăznețe și de multe ori necunoscute, aceste ierburi, rădăcini sau petale chiar au un aport de vitamine și antioxidanți pentru organism. Deci vom vedea din ce în ce mai des pe etichete adaosuri de plante. Ba chiar unele despre care s-ar putea să nu știm că există.
Mai multe năstrușnicii asiatice
În food trends 2024 se înscrie și apetitul pentru preparate asiatice. Gogoși umplute cu ceai cu lapte sau cu ciocolată caldă. Prăjituri din orez cu susan negru sau floricelele cu pudră de ceai negru și lactoză. Dintre toate invențiile dubioase ale tarabelor anonime din piețele de noapte asiatice, unele chiar reușesc să surprindă și să intre în circuitul internațional. Exact ca bubble tea-ul… De asemenea, datorită popularității pe care smoothie-urile au cunoscut-o în ultimii ani, este de așteptat ca anul acesta tot mai mulți oameni să îmbrățișeze fructele asiatice. Vom vedea mai des rambutan, guava roz, longan, mangostan sau diferite tipuri de dragon fruit.
Băuturi spirtoase și vin fără alcool, dar cu CBD sau THC
2024 aduce vești bune și pentru cei neinteresați de alcool. Conceptul de mocktail-uri și băuturi zero sau low-ABV va continua și anul acesta să se extindă. Potrivit datelor din retail, se anticipează că vinurile nealcoolice, berile low ABV, spritz-urile și băuturile de tip seltzer vor acapara tot mai mult loc pe rafturile magazinelor și în meniurile restaurantelor.
Se prezice, totodată, lărgirea granițelor din lumea mocktail-urilor. Astfel, lipsa alcoolului începe să fie suplinită prin integrarea unor ingrediente specifice precum CBD sau THC. Ori prin folosirea altor plante cu efecte ușor sedative ori euforice naturale, precum kava sau kratom.
De asemenea, cocktailurile, mocktailurile și sucurile artizanale vor încorpora tot mai des elemente florale și din plante regionale. Iar cuburile de gheață infuzate cu fructe sau ciocolată, care schimbă aroma băuturii pe măsură ce se topesc, vor fi tot mai populare.
Totodată, boomul din 2023 al apelor aromate și al conceptului de hidratare premium este departe de a se fi stins. În ianuarie, #WaterTok a strâns peste 960 de milioane de mențiuni pe TikTok. Drept urmare, și în 2024, băuturile funcționale vor continua să fie în centrul atenției, redefinind modul în care ne hidratăm. Acestea includ băuturi care conțin „cofeină curată”, prebiotice sau probiotice adăugate pentru sănătatea tranzitului intestinal. Sau băuturi care stimulează un somn mai bun.
Acum… rămâne de văzut câte din aceste food trends pe 2024 vor lua cu adevărat avânt și care sunt doar artificii de moment. Cert e că lumea gastronomiei este într-o continuă evoluție și schimbare.
Și pentru că tot vorbim de inovații, uite și câteva gadgeturi de bucătărie: produse de ultimă generație, premiate la iF Awards 2023.