Bon e un restaurant frantuzesc nou, rasarit abia de o luna in peisajul bucurestean. Daca isi va pastra standardele de acum, are toate sansele sa devina un punct de referinta si sa isi croiasca drum spre inimile (si stomacul) bucurestenilor. Amplasat foarte discret intre un Chicken Staff si un alt loc cu reclama tipatoare, poate trece neobservat de cei care se plimba pe strada Smardan. Si ar fi mare pacat sa ramana neobservat si sa devina doar un loc pentru 2-3 connaisseuri, pentru ca e unul din locurile care iti dau o stare de bine, ideal pentru prima intalnire, unde te poti indragosti sau reindragosti cu usurinta.
Parterul de la Bon iti creeaza falsa impresie ca locul are prea putin de oferit, acolo se afla un bar cu doua masute alaturi (in marea parte a timpului goale) si garderoba. Restaurantul propriu-zis e la primul etaj si include 3 zone distincte: Orangeria, Salonul mesei ovale si Salonul sticlelor de vin. Decorul e foarte original, alcatuit din zeci de usi vechi, asamblate una langa alta ca piesele unui puzzle. Cu privire la numarul lor, nu as putea sa ma pronunt, unii spun ca ar fi peste 200 in timp ce altii ridica numarul la peste 300. Din ce am inteles, Cristian Corvin s-a ocupat de amenajare si i-a iesit ceva cel putin la fel de interesant ca Papiota sau Atelierul Mecanic. Bon nu e genul de restaurant cu un aspect elegant (cel putin zona unde am stat noi), mai degraba aminteste de un bun-gust al micilor bistrouri unde conteaza ce ai in farfurie, nu ce straluceste pe pereti.
Mancarea la Bon e cea clasic frantuzeasca (si foarte gustoasa): supa de ceapa, terina de foie gras, melci cu unt si verdeata, midii, piept de rata, coq au vin, tartar, creme brulee, tarte Tatin. Mie personal mi-a placut ideea de a avea multe salate, iar combinatiile propuse suna de-a dreptul delicios: salata de creveti cu grepfruit si avocado, salata de andive, pere si Roquefort. Ce mi s-a parut amuzant: traducerea in romana la numelui frantuzesc e de multe ori o varianta poetica, ce tinde sa innobileze felurile. Astfel, „Île flottante” se transforma in „lapte de pasare vanilat si delicat”, trufele negre sunt „imbatate in sos de sampanie” iar salata devine, in urma traducerii, „racoritoare”. Noi am incercat supa de ceapa, ton rosu la grill cu mini ratatouille in suc de lamaie, file lup de mare cu duo de spanac – piure pufos si gratin usor, tigareta de langustina cu praz sotat si foie gras si piept de rata cu cartofi dulci si smochine stropite cu sos de piper. Totul a fost foarte bun la Bon, cea mai buna carne de rata mancata pana acum, piure-ul de spanac foarte gustos, pestele impecabil, bagheta frantuzeasca delicioasa. Mai putin incantati am fost de laptele de pasare, nu suficient de dulce si aromat dar probabil pe gustul celor care evita deserturile prea dulci.
Preturile de la Bon sunt cele obisnuite pentru astfel de locuri, variind intre 20-30 lei pentru supe si deserturi pana la 89 RON pentru cotletele de berbecut din Noua Zeelanda, 99 RON pentru antricotul de vita argentiniana si 120 RON pentru stridii. O masa de 4 persoane ajunge pe la 4-5 milioane daca adaugi cocktailuri si o sticla de vin. Si nu duc lipsa de vinuri…
Servirea a fost impecabila din prima pana in ultima clipa. Banuiesc ca mai dureaza pana restaurantul isi va castiga un nume si va lucra la capacitate maxima, cand am fost noi erau doar 2-3 mese ocupate si probabil de aceea am fost intampinati la intrare de o gramada de chelneri bucurosi care ne-au urat buna seara. Cel care ne-a servit pe noi a fost tot timpul prompt, atent si amabil, si-ar fi dorit probabil sa il solicitam mai mult. Nu stiu daca se va mentine aceeasi atitudine daca restaurantul ar fi plin de oameni, tind sa cred ca da, oamenii mi s-au parut foarte dornici sa ajute si isi dovedeasca profesionalismul. Sunt si foarte frumos imbracati si au acel ton al vocii care te duce cu gandul la marile restaurante unde clientul e rege. Se observa o nota ceremonioasa, fara a fi deranjanta, care ii integreaza perfect in atmosfera usilor vechi si a sticlelor de vin, un aer aristocrat care te poarta inapoi in timp si te face sa visezi cu ochii deschisi.
Ce mi-a mai placut la Bon a fost site-ul (http://www.bonrestaurant.ro/ ), desi mi-a luat ceva timp sa imi dau seama cum functioneaza (nu trebuie apasat pe nimic, doar derulezi in jos, unde ai pe rand toate informatiile legate de ce ofera, meniul detaliat si niste poze foarte frumoase). Muzica e de asemenea foarte nimerita, blues si jazz, aproape uiti de vacarmul si agitatia care domneste pe Lipscani.
Daca isi va pastra aerul intim, servirea ireprosabila si mancarea gustoasa, Bon va deveni cu siguranta unul din punctele de referinta de pe harta gurmanzilor. Merita vizitat, si m-as bucura daca peste un an l-as gasi neschimbat, doar cu mai multi clienti. (IV)
