Cred ca acesta va fi unul dintre cele mai scurte articole pe care le-am scris despre restaurantele din Bucuresti, pentru ca lucrurile sunt foarte clare: Joseph Hadad si cei care au finantat acest proiect ambitios si-au propus sa faca unul dintre cele mai bune restaurante din Bucuresti, de fine dining – daca nu chiar cel mai bun – si au reusit in cea mai mare masura, sau chiar in totalitate, probabil.
Noul restaurant, deschis chiar inainte de Pastele din 2013, se numeste Joseph, sau, pe numele sau intreg, Joseph by Joseph Hadad. Ocupa vila foarte frumoasa din Aviatorilor in care au fost inainte Arcade, apoi Mercado, al acelorasi proprietari israelieni, cei care au si Don Cafe din Piata Dorobantilor. Nu e clar daca sunt implicati in continuare si in acest restaurant, de vreme ce am vazut un nume nou pe acolo, dl. Tetelman.
Nu stiu de ce au reamenajat interiorul, pentru ca erau toate noi, in urma cu cateva luni, cand inca era Mercado acolo, si aratau excelent. Au stricat foarte mult, dupa parerea mea, acum arata rece, fortat stilizat, sclipitor, cu multe oglinzi, plin de nuante de cenusiu, in ideea de “concept”. Mie imi placea de o mie de ori mai mult cum era inainte, insa multi vor fi impresionati de tipul acesta de design, de amenajare interioara si de mobilier, mai ales femeile. E in ton cu vremurile, sunt bine facute, cu materiale de calitate, nimic de zis. Le-am lasat nota maxima la ambianta, mai ales ca terasa nu a ajuns (inca) pe mana noului arhitect, amenajator de interioare sau ce o fi el/ ea.
Meniul de la Joseph by Joseph Hadad e de fine dining, evident, si mancarea e foarte buna, chiar excelente cateva lucruri pe care le-am gustat. Nici nu e prea greu sa-i iasa asa lui Joseph Hadad, vad ca foloseste cele mai bune produse, si asta e mai important decat retetele in sine (de care e plin Internetul) sau maiestria chefului. Sunt inca in perioada in care banii investitorilor nu s-au terminat, sa vedem cat vor tine… Joseph Hadad foloseste trufe mai peste tot, trufe de buna calitate, si asta se vede si se simte bine pe limba.
Serviciul e exagerat, desi nu la toti, am vazut si cativa chelneri mai normali. Preturile sunt mari la Joseph-ul lui Joseph Hadad, printre cele mai mari din Bucuresti. O masa in doi, cu un vin bun, dar nu dintre cele mai scumpe, iti transfera pe nesimtite 700 de lei din contul tau in cel al domnului Tetelman. Totusi, clienti sunt destui, evident!
Asadar, Joseph by Joseph Hadad e unul dintre cele cateva restaurante mari ale Bucurestiului si unul dintre multele restaurante “de lux”, cu una dintre cele mai bune mancaruri, de fine dining justificat. E de pus pe orice lista cu restaurante de top din Bucuresti cand vreti sa impresionati pe cineva si trebuie sa bagati mana adanc in buzunar. Noi ii dorim succes lui Joseph Hadad, e talentat, stie bine cum se fac lucrurile acestea si are reflexul de marketing in sange. Si suntem siguri ca nu are nevoie de urarile noastre, cred ca ii va merge bine oricum…
*