Oare cine a zis pentru prima data ca reclama este sufletul comertului? A fost un om cu mintea deschisa sau aceasta vorba a izvorat din popor? Nu mai stie nimeni orginile proverbului, dar cu siguranta este foarte potrivit. Totusi, profetul anonim, sau intelepciunea populara, a uitat sa precizeze proportiile. Daca reclama nu inseamna numai anuntarea ofertei, dar si prezentarea intr-o maniera cat mai favorabila, cat de departe ar trebui sa mergem cu cosmetizarea imaginii produsului?
Publicitatea produselor alimentare este conceputa sa atraga cumparatorul si de multe ori include metode subliminale. Totusi, cea mai grava, este confuzia dintre reclama si eticheta. Daca pentru prima, efectele metodelor folosite sunt discutabile, eticheta are rolul principal de a il informa si educa pe consumator, iar folosirea metodelor publicitatii in etichetare, ar trebui sanctionate exemplar.
Anumite lipsuri in informarea consumatorului, nu sunt niciodata doar atat. Perceptia cumparatorului este dirijata in directia dorita, de catre specialisti in comunicare, in asa fel, incat sa prezinte o imagine care de multe ori nu are legatura reala cu repectivul produs, dar, in cel mai bun caz se strecoara prin zone gri ale legislatiei. In alte cazuri, prezentari aflate complet in afara legii sunt trecute cu vederea de catre autoritati, in lipsa presiunii unei societati civile neinformate. In aceste cazuri, avem de-a face cu o confuzie bine coordonata intre producatori, comercianti si functionari corupti. Cand ceea ce ni se spune despre un produs, in special unul alimentar, nu corespunde cu realitatea, nu ar trebui sa filosofam pe aceasta tema. Lucrurile sunt foarte clare. Suntem trasi pe sfoara numai daca legea considera asta, chiar si cand nivelul de toleranta al omului legii fata de infractiune este foarte ridicat?
Datorita apetentei tot mai mari a consumatorilor pentru alimente naturale sau preparate cu tehnici traditionale, producatorii si distribuitorii in masa, au prins si ei trendul. Bineinteles ca nu va cumpara hypermarket-ul de la micii producatori, cateva kilograme pe luna, din acele produse facute cu grija si truda, cand poate lipi, pe un produs industrial, cuvinte ca: din gradina bunicilor, ca la mama acasa, sau natural. Ultima este o formulare care nu necesita certificare oficiala, ca in cazul produselor bio, iar in abesenta informatiilor despre originea produsului, distribuitorul si producatorul raman negustori cinstiti.
Cand vad pe eticheta un animal liber pe o pasune insorita, stiu ca voi manca un produs natural, fie ca e vorba de produse din carne sau lactate. Daca apare un taran in port pupular, ma gandesc ca acel aliment a fost produs prin metode traditionale. Realitatea este ca in Romania nu exista o agricultura sau o productie de masa, care sa respecte metodele traditionale, dar exista o distributie de masa, de produse traditionale. Difereta imensa, vine din etichetare falsa.
In cele mai multe cazuri, respectivele alimente provin dintr-un sistem puternic industrializat, in care animalele sunt sustinute in viata cu antibiotice, diferite vaccinuri, si metode care ar ingrozi si cel mai dezinteresat consumator. Daca vreti sa vedeti ce mancati, cautati pe internet imaginea gainilor crescute in baterii, pentru ca nu o veti gasi pe eticheta, cum se intampla in cazul pachetelor de tigari.
Informarea partiala este la fel de nociva. Am gasit produse etichetate drept marmelada traditionala cu un continut de peste 60% de zahar, fara vreun avertisment in acest sens. Producatorii bauturilor de tip Cola, folosesc in mod deschis cofeina si continut ridicat de zahar, dar in acelasi timp, le promoveaza in primul rand printre minori. Sunt E-uri alergene, care au cate cinci nume fiecare, fiind recunoscute doar de specialisti in chimia alimentara. Totusi, nu se precizeaza pe nicio eticheta consumul zilnic maxim, adica, ce cantitate ar trebui sa consumam, fara sa ne fie amenintata calitatea vietii sau chiar viata, in cazul consumatorilor ce sufera de anumite afectiuni.
Legislatia, in special cea alimentara, trebuie sa aiba la baza bunul simt si realitatile societatii. In shimb, industria alimentara, se pare ca se supune numai acelor legi pe care a reusit deja sa le modifice prin lobby. Anumiti investitori strategici, nu se mai feresc sa rada in nas consumatorului inselat, cu legea de partea lor.
Societatea romaneasca reactioneaza foarte greu la mentalitatile progresiste din vestul europei. De partea romanilor sunt inca metodele traditionale, pamantul fertil si prediispozitia taranilor pentru culturile naturale. Acestia ar putea cultiva oricand alimente naturale, ce pot concura pe orice piete, dar legislatia ii dezavantajeaza in concureta cu producatrii industriali cu etichete naturale.
Pe cand o legislatie alimentara romaneasca, facuta pentru o alimentatie corecta, care sa fie model pentru vestul Europei?
