In tarile occidentale, moda restaurantelor deschise in “spatii neconventionale” a prins foarte bine si are deja radacini adanci. Restaurante cu mancare buna, adesea chiar cu bucatarie fina, deschise in hale industriale, in maghernite sau te miri pe unde, ajung repede locuri in care e bine sa fii vazut alaturi de vedete de televizor care cred ca s-au prins cum sta treaba cu spiritul. In Canada, cel mai apreciat restaurant a fost ales cel al unui indian care face mancare intr-un autobuz, iar intr-o hala a portului din Vancouver e un restaurant in care mananca studenti si marinari asudati alaturi de oameni de afaceri care iau vin la 1000$ paharul.
Si in Bucurestie la fel. Astfel de localuri au sanse mari de succes daca au mancare cat de cat buna. Scriam anul trecut pe vremea asta, dupa ce am fost La Kostas, un fel de dugheana pescareasca de langa Foisorul de Foc. Nu ma mai obosesc sa reformulez:
In Occident, localurile ostentativ informale, studiat neglijente si saracacioase, neingrijite si, uneori, chiar nu-foarte-curate, prind bine la public, adesea la aceiasi oameni care merg in egala masura in restaurantele cele mai luxoase si nu se uita la bani. Am scris de multe ori despre restaurantele, terasele si bistrourile mici din Bucuresti, multe cu trimitere la cele spirituale, sau chiar boeme de-adevaratelea, cu o clientela amestecata, unde milionarii sunt convinsi ca e intelectual sa bea o bere dintr-un pahar pe jumatate spalat, alaturi de un student care-si cumpara cu ultimul leu o sticla din care bea direct, si asta nu din pricini sanitare, ci de lene, ca sa nu mai intinda si a doua mana dupa un obiect evident inutil. Am scris despre ele cu multa simpatie si cu nostalgie, tot adesea, cu gandul la studentia mea. Si am scris cu drag cand mi s-a parut ca oamenii de acolo nu o fac demonstrativ, ci pentru ca asa e felul lor de a fi si de a face lucrurile. Si, mai ales, cand am vazut ca se straduiesc sa faca o mancare cat de cat buna si nu risipesc banii pe decoruri care nu tin de foame, nici macar sufletului.
Am trecut de multe ori pe Buzesti si am vazut o terasa care era mai mereu plina, la orice ora din zi. E in parcarea de langa Biserica Sfantul Nicolae, la strada si pe colt, cu intrarea de pe bulevard. E o constructie usoara, in intregime din lemn (la suprafata), pare sa fie ceva ce poate fi demontat in doua zile, mutat in alt loc si refacut la fel de repede. Scrie Taverna Racilor la intrare. Are o sala mica de tot in stanga, sub forma de vagon de lemn de tren din secolul al XIX-lea, in care sunt cateva mese. In spate e ceva asemanator, probabil cu bucataria, iar pe latura din dreapta e un bar, tot in vagon. In interiorul acestui semicerc e o terasa cu cateva mese. Totul din lemn, cum am spus, vopsit in alb, in cea mai mare parte, simplu, functional.
Am crezut ca Taverna Racilor e un fast-food, ca acelea din malluri, in care iti alegi mancarea din galantar. Insa e un mic restaurant cu specific pescaresc cu meniu a la carte si cu servire la masa. E un meniu restrans, intr-adevar. Au un singur antreu, ceva zacusca de peste, un singur desert, prajitura casei (sau a zilei?) si apoi cateva feluri cu raci, scoici, peste si fructe de mare. Eu am cerut un platou mixt, facut pentru doua persoane, despre care mi s-a spus ca include aproape tot, cu exceptia celor fierte (racii, scoicile si poate si inca ceva). Am primit o tava cu cartofi prajiti fara gust, printre care erau bucatile de peste si fructe de mare, toate pane. A trebuit sa dau pane-ul jos de pe fiecare bucatica in parte, fiindca erau niste cruste foarte groase, dure, doar din pesmet aspru, fara niciun alt gust. Pe primele le-am mancat impreuna, insa nu mai ajungeai sa simti deloc gustul pestelui, ci numai pe cel am crustei. Ce a ramas sub crusta au fost mici bucatele de peste si fructe de mare asa cum le stim din celelalte locuri din Bucuresti, nimic nou sau diferit.
Poate ca racii si scoicile or fi bune la Taverna Racilor din Buzesti, sper sa aiba produse si retete deosebite, de calitate, insa ce am mancat eu a fost banal si cam prost facut. Am dat 60 de lei pe portia aceea din poza, si mi s-a parut cam mult. Serviciului, insa, i-am pus nota maxima, pentu ca am ajuns pe mainile unei chelnerite dezinvolte si vesele, care te putea convinge ca o crusta groasa si uscata e un lucru foarte bun. Mai erau niste chelneri care pareau suparati, noroc pentru nota de pe Restograf ca nu s-au oprit si la masa mea.
Taverna Racilor din parcarea de pe Buzesti e un fel de “fish & chips”, asa cum intalnesti peste tot in Anglia, in Franta si prin alte locuri aproape de mare, insa mai scumpa decat acelea. Probabil ca va hrani inca multi bucuresteni de acum inainte, dornici sa stea la 35C sub o umbrela subtire, cu o farfurie de pesmet cu cartofi prajiti in fata. Sa le fie de bine…
