In decembrie iau din nou la rand cele mai bune restaurante din Bucuresti, ca sa fac clasamentul pe anul respectiv, pe tipurile principale de bucatarie. Am ajuns si la The Artist, fiindca unii il considera cel mai bun restaurant din Bucuresti, si nu neaparat fara motiv.
The Artist e deschis de vreo doi, trei ani in Centrul Istoric de catre o familie pe jumatate olandeza, pe partea barbateasca, si pe cealalta jumatate romaneasca. Sunt intr-o margine a Centrului Vechi, acolo unde se termina Calea Victoriei in Dambovita, asa ca traficul e mult mai redus decat in restul zonei, si e de presupus ca cine ajunge la The Artist vine in mod special pentru asta, si nu doar din trecere prin fata, manat de curiozitate.
Restaurantul e printre cele mici, cu o singura salita cu cateva mese. Vara s-ar putea sa aiba vreo doua si in fata, pe trotuar. The Artist e bine amenajat, modern, cum place oamenilor acum, cu mese din otel, decor minimalist, cu efecte obtinute doar din culori si contraste si cu cateva mici tablouri pe pereti. La perete sunt canapele. E luminos, are o fereastra mare, un perete de sticla, mai bine zis, cel dinspre strada, evident.
Bucataria de la The Artist e fusion, inovativa, Nouvelle Cuisine, creativa, ceva prin zona aceasta. Se pozitioneaza explicit pe gastronomia de top, fine dining, meniu foarte scurt, asa cum trebuie, cu denumiri originale, unicat, pentru cele mai multe mancaruri, cu combinatii neasteptate de produse si ingrediente. Toate bune pana aici.
Am luat doua meniuri de degustare de aperitive, doua de feluri principale, tot de degustare, inca un aperitiv, o supa de trufe negre, ardei umpluti cu foie gras, burta de porc de Mangalita si un meniu de degustare de desert. E drept, scria in meniu “spoon tasting – degustation of all appetizers / alll mains” si preturile cam mici pentru o adevarata degustare, de 45 de lei pentru aperitive si 70 de lei pentru felurile principale, insa era ceva pe fundul lingurii, din care nu a inteles nimeni nimic! Eu nu am reusit sa-mi dau seama de gustul felurilor respective, si nici ceilalti de la masa. Una dintre regulile legate de meniurile de degustare este ca trebuie sa iei cel putin doua sau trei inghitituri ca sa iti poti da seama despre ce e vorba, mai ales ca la prima inghititura se amesteca gusturile cu ce ai mancat mai inainte si nu te dumiresti instantaneu.
Cu oarecare efort, imaginatie si multa deductie, pot spune ca a fost buna mancarea la The Artist, unele feluri chiar foarte bune, insa nu e acel fine dining adevarat, de la un capat la altul, ci pe sarite. Nota a ajuns maxima la mancare fiindca apucasem, de-a lungul timpului, sa dau 10, pentru incurajare, si altora care cocheteaza cu Grande Cuisine cu ceva rezultate incurajatoare, desi mai au mult pana acolo. Si pentru a arata ca e ceva mai buna mancarea decat la multi cei carora le-am pus 9.
Spectacolul prezentarii de la The Artist ni s-a parut cam deplasat si disproportionat fata de calitatea mancarii din farfurie sau din ce recipient o mai fi fost acela in care ne-a fost adusa. Abuzeaza de aburi de zapada carbonica, platouri bizare pe marginea carora au pus trei picaturi de mancare, din mijloc izbucnind un mic vulcan, dar nu de mancare, ci de vapori necomestibili, linguri asezate pe masa intr-o anumita impletitura si cu incetinitorul, ca si cum ar fi trebuit sa se intipareasca pe veci in memoria si in constiinta privitorului, tot felul de astfel de exagerari pe care nici eu si nici ceilalti doi invitati nu le-am apreciat catusi de putin, mai ales ca a trebuit sa mergem sa terminam de mancat in alta parte.
Serviciul a fost lent la The Artist, in cea mai mare parte deliberat, ca parte din spectacolul descris mai sus. Si nu stiu daca chelnerul a vrut sa fie original pana la capat de ne-a pus doar doua tacamuri, desi noi eram trei. Pana nu i-am cerut explicit si un al treilea tacam nu parea sa se fi prins ca toti voiam sa mancam. Dupa ce am golit paharul cu vin mi l-a luat din fata fara sa ma intrebe daca mai voiam unul – si chiar voiam – , si mai multe maruntisuri de acest fel…
Preturile nu par mari la The Artist, daca te uiti doar la cifre, insa daca trebuie sa fii atent sa-ti lasi ceva deoparte ca sa continui in alta parte, realizezi ca nu e ceea ce parea la inceput. O masa in doi, cu o sticla de vin bun si ceva sanse sa te scoli satul te costa 5-600 de lei sau mai mult, adica la fel ca in alte restaurante scumpe din Bucuresti, insa in care nu mananci la fel de bine.
Facand un rezumat, The Artist e unul dintre restaurantele bune ale Bucurestiului, poate chiar cel mai bun in acest moment dintre restaurantele cu bucatarie nespecifica (fusion, creativa, moleculara, creativa si orice altceva nu este o bucatarie nationala bine definita). E, intr-adevar, unul dintre putinele restaurante de fine dining ale orasului, atat cat este, cu un picior acolo, insa nu cu amandoua.
Cred ca orgoliul domnului olandez il face sa creada ca bucurestenii trebuie doar sa priveasca si sa guste cu varful limbii din mancarurile lui, nu sa le si manance de-a binelea. Daca ei au ales ca e mai bine ca oamenii sa retina mai degraba spectacolul decat gustul mancarii de la restaurantul lor, sa le fie de bine, mie nu imi vine sa mai trec pe acolo. E greu sa-ti faci o clientela recurenta in acest fel. Oamneii se duc o data acolo, fiindca au auzit de la altii, au citit, sunt curiosi. Insa putini se duc la acelasi film sau la acelasi spectacol de mai multe ori, oricat de mult le-a placut. Dar poate ca jumatateolandezii de la The Artist chiar asta vor, doar clienti spectatori de unica reprezentatie. Nu m-ar mira…
