Cea mai scumpă masă la un restaurant este cea neocupată, e o vorbă printre proprietarii de restaurante. Restaurantele de obicei își asigură încasările din orele de vârf (mai ales seara) și weekend-uri, dar un business cu adevărat de succes este acela care are clienți pe toată perioada cât este deschis, nu doar câteva ore pe zi. Nu de alta, dar aceasta înseamnă că o parte din timp doar generează costuri (cu angajații, utilitățile, spațiul etc).
Există soluții pentru a atrage clienți în perioadele din zi în care oamenii nu ies de obicei la restaurant. Ce se poate face?
Pentru început e o idee bună să targetezi clienții deja existenți și să îi atragi în afara orelor în care te vizitează de obicei. Cum?
- în primul rând trebuie să îți cunoști clienții și obiceiurile lor. Poți face aceasta ținând o evidență proprie a clienților, a datelor de contact și a detaliilor vizitelor la restaurant sau poți utiliza un manager de rezervări care îți poate oferi gratuit aceste date și statistici.
- poți face oferte numai pentru clienții fideli. Acestea pot fi o băutură foarte populară oferită din partea casei (sau un desert) ori o reducere în anumite intervale orare.
- poți organiza evenimente, eventual periodice, pentru clienții fideli, în orele cu trafic scăzut. Sau zile tematice, cum ar fi „Ceai cu fetele” între orele 16 și 18, unde desertul e din partea casei.
- și evenimentele care au de obicei succes la clienți, organizate în alte intervale orare, pot avea succes. De exemplu concerte, stand-up comedy, degustări de vinuri sau de prăjituri.
- orice ai face, aceste oferte sau evenimente trebuie să ajungă la clienții tăi printr-un marketing eficient. Le poți comunica direct, prin intermediul unui table tent așezat pe masă, printr-un insert în meniu sau printr-un mic flyer adus împreună cu nota de plată, printr-un sms/email, dacă restaurantul are datele și acordul lor, sau prin intermediul sistemului de management al rezervărilor.
De asemenea, poți folosi aceste oferte din orele speciale pentru a atrage clienți noi. Poți merge pe meniuri cu preț fix (pentru brunch, prânz, copii, seniori, grupuri etc), pe discount general la consumație sau pe produse din partea casei.
Tips
- creați oferte sau evenimente care sunt în armonie cu profilul restaurantului. Un restaurant care are o ofertă bună de vinuri poate organiza o degustare, altul care este căutat mai ales de femei poate oferi desert din partea casei. Nu e o idee bună, de exemplu, ca un Irish Pub sa organizeze evenimente gen ceai cu fetele.
- concentrați-vă în special pe clienții deja existenți, e mai eficient să atrageți clienți care pot avea un obicei de a vă vizita decât să atrageți cu oferte speciale clienți noi care poate vor veni numai pentru ele.