Când vine vorba despre a lua decizii, deseori este chiar creierul nostru cel care ne sabotează și ne îngreunează sarcina. Însă cu un pic de efort și exercițiu, îți poți schimba comportamentul și modul de gândire, pentru a putea hotărî mai ușor ce ai de făcut.

Vorbeam de curând într-un articol despre dezvoltarea personală. Între timp, reflectând la această temă mereu valabilă, mi-am reamintit un citat nemuritor din Einstein: „Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat”. Și așa s-a născut în mintea mea o întrebare care face legătura cu subiectul de azi: bun, dar acum eu ce fac? Cum decid în ce direcție o apuc? Cum îmi maximizez șansele de a avea succes? Pe scurt, nu ce decizii am de luat (revin și la acest subiect în viitor) ci cum iau aceste decizii.
3 cărți care te învață cum să iei decizii mai ușor
În căutarea răspunsului, am găsit o serie de cărți, celebre sau mai puțin cunoscute, de la somități în materie. Aceasta scurtă lista nu se dorește a fi o referință în domeniu ci doar o sursă de posibile idei pentru o soluție viabilă la întrebarea de mai sus. Iată câteva dintre sugestiile mele:
Gândire rapidă, gândire lentă
Daniel Kahnemann

- Comportamentul este dirijat de două sisteme de gândire, unul conștient și altul automat
- Creierul este leneș și asta te împiedică să îți folosești întreaga putere a inteligenței
- Când iei decizii financiare, lasă-ți emoțiile acasă
Pe lângă acestea, găsești nenumărate alte idei și mecanisme de a aborda procesele de gândire, astfel încât să eviți capcanele pe care creierul și le întinde singur.
Citatul meu preferat din Kahnemann: Nimic în viață nu este cu adevărat atât de important precum pare atunci când te gândești la acel lucru.
Decisive
Dan & Chip Heath

Widen your options = generează cât mai multe opțiuni;
Reality test your solutions = testează în lumea reală;
Attain distance before deciding = depărtează-te emoțional;
Prepare to be wrong = pregătește-te și (pentru) eșec.
Comentariul unuia dintre autori: Succesul provine din calitatea deciziilor noastre și din cantitatea de noroc. Nu putem controla norocul. Dar putem controla modul în care luăm decizii.
Mindset
Carol Dweck

Vestea bună este că toți oamenii se nasc cu acest tipar flexibil. Vestea proastă este că tiparul ni se imprimă încă din copilărie, mai ales de către părinți și profesori. Vestea și mai bună este că, totuși, există metode de a ne modifica comportamentele, chiar maturi fiind.
Un citat sugestiv al autoarei: Talentul nu se transmite prin gene; talentul se transmite prin modul de gândire.
Alege ce ți se potrivește!
Am putea continua pagini întregi cu rezumate de cărți sau idei provenind din diferite studii. Sperând că ți-am trezit interesul, prefer să te las să aprofundezi singur subiectul, nu înainte de a-ți oferi câteva sugestii pentru un proces valoros de luare de decizii:
- Alege un sistem pe baza căruia îți iei deciziile – pe lângă faptul că te ajută să elimini emoțiile, poți măsura impactul pe termen lung;
- Stabilește un moment propice – probabil că nu e potrivit să hotărăști ce faci în următoarele luni sau ani întrerupt fiind de email-uri sau telefoane ori în timp ce te joci cu copiii…
- Fă-ți un plan – informații necesare, persoane implicate, date, timp alocat etc. – și decide ferm – măsoară de mai multe ori și taie o dată!
- Nu chestiona decizia în orice moment, doar execută planul – în schimb, evaluează periodic sistemul, trage concluzii și modifică mecanismul de luare de decizii, dacă este cazul.
Ce sistem îți recomand eu? Pentru că nu cred în soluții miraculoase universal valabile, sfatul meu este să testezi două-trei metode diferite, dintre cele de mai sus sau altele, și să alegi ce ți se potrivește cel mai bine. Spor în luarea de decizii!

Dan este pasionat de dezvoltarea oamenilor, are o bogată experiență managerială și background antreprenorial. Împreună, îți oferim o serie de articole dedicate dezvoltării personale, pe care le vei putea urmări pe Restograf.
Iar dacă vrei să afli mai multe despre compania și serviciile oferite de Leadder, vizitează pagina lor de internet.