Suntem obișnuiți să-l vedem pe chef Sorin Bontea în postura de jurat. Așa că atunci când am avut ocazia să-l urmărim ca și concurent, de această dată în Asia Express, cred că am avut cu toții parte de o supriză plăcută, care ne-a dezvăluit și alte laturi ale personalității sale. Despre cum a trăit această experiență și ce a însemnat pentru el, afli din interviul nostru.
Sezonul de anul acesta al emisiunii Asia Express s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului. Și asta mai ales datorită concurenților! Desigur, am avut fiecare din noi preferințe, poate chiar și antipatii, dar Reactoarele 3 și 4 cred că ne-au cucerit pe toți!
Poate nu ți l-ai fi imaginat pe chef Sorin Bontea străbătând Asia în lung și-n lat, cu rucsacul în spate. Dar a reușit să ne surprindă pe toți și să ne dovedească că ambiția și perseverența care l-au adus în rândul celor mai mari bucătari din România, sunt trăsături care îl reprezintă indiferent de situație. Doar nu degeaba echipa Fodor&Bontea a fost marea învingătoare!
Noi am vrut să aflăm de la el ce nu s-a văzut pe ecrane, cum a trăit și a simțit toată această aventură, dar și cu ce impresii a rămas din perspectiva chef-ului Sorin Bontea.
Sorin Bontea despre Asia Express: „E un show real, un show foarte greu!”
Odată cu Asia Express am avut ocazia să cunoaștem o altă latură a personalității tale. De la chef-ul serios, sever, la omul plin de umor, de viață… Cred că ești unul dintre personajele cele mai îndrăgite din cadrul acestui show! Cum ai luat tu hotărârea de a participa la Asia Express? Ești omul care acceptă și se bucură de noi provocări? Sau a fost nevoie să fii convins?
Recunosc că a fost o decizie pe care nu am luat-o foarte ușor. A trebuit să iau în calcul în primul rând condiția fizică. E un show real, un show foarte greu, iar eu dacă mă implic în ceva o fac total și cu simț de răspundere, pentru că nu îmi plac jumătățile de măsură. M-am gândit însă că la 50 de ani viața nu te poate surprinde cu foarte multe lucruri și, într-un fel, e o experiență pe care nu am voie să o ratez. Cu toate aceste argumente și cunoscând calitatea lucrurilor făcute de această echipă de producție, am zis „Da”.
Așa cum s-a dovedit în repetate rânduri, a fost un show foarte solicitant fizic. Te-ai pregătit/antrenat înainte? Pentru că, până la urmă, nu doar că reactoarele 3 și 4 au reușit să țină pasul, dar ați ieșit și pe locul întâi! 😊
Nu am avut foarte mult timp la dispoziție, dar din momentul în care am știut că merg, am început să alerg. Am pus mult accent pe partea de cardio.
Pe lângă partea asta de rezistență fizică, ați avut și o mulțime de alte provocări… mâncarea, autostopul, cazarea, tensiunea care se acumulează… Ce ți s-a părut cel mai dificil? Ai avut momente în care ai simțit că vei claca? Momente în care să zici… „Gata, mi-a ajuns”?
E imposibil să nu ai și astfel de momente într-o cursă cum e cea din Asia Express. Eu și Răzvan nu credeam că vom trece de etapa a șasea! Ni s-a părut foarte greu și până acolo. Dar când începi să te apropii de victorie, percepția se schimbă.
M-am gândit că la 50 de ani viața nu te poate surprinde cu foarte multe lucruri și, într-un fel, e o experiență pe care nu am voie să o ratez.
„Oamenii au fost extraordinari!”
Ce te-a impresionat cel mai mult?
Bunătatea oamenilor. Mi s-a confirmat încă o dată teoria că oamenii care nu au prea mult, sunt cei care oferă cel mai mult.
Și se spune că românul e primitor! Într-adevăr, mi s-a părut fantastic cât de deschiși și săritori erau oamenii în Filipine! Chiar așa e, cum s-a văzut pe ecran?
Eu chiar am avut impresia că pe ecran nu a fost timp suficient să se vadă chiar tot. Oamenii au fost extraordinari, iar deschiderea și bucuria cu care ne-au primit au fost și pentru mine și pentru Răzvan cu adevărat impresionante! Pe la începutul cursei am ajuns la o familie care avea un nou-născut, de vreo două zile – tocmai venise de la spital. Când a început emisiunea la TV și am postat eu ceva pe Facebook despre localitatea respectivă, mi-au trimis poze cu cel mic 😊. Filipinezii sunt oameni care știu să creeze o legătură! Fac asta în mod natural, pentru că este în firea lor.
Cum a fost, prin comparație, experiența din Taiwan?
Taiwanul este o țară super dezvoltată, însă tot ce ține de comunicare pe noi ne-a distrus! A fost foarte, foarte greu să ne înțelegem cu ei! Chiar dacă condițiile de cazare erau mai bune, am preferat Filipine pentru că acolo ne puteam înțelege cu cei pe care îi întâlneam.
Cum reacționau oamenii când vă vedeau cu cameramanul după voi? Erați ceva „exotic” pentru ei?
Reacțiile au fost diferite. Unii erau inhibați, alții abia așteptau să fie și ei filmați…
E clar că tu și Răzvan ați făcut echipă bună. Să stai „legat” de cineva atâta vreme este, până la urmă, un test suprem pentru o relație. L-ați trecut cu brio, sau sunt acolo ceva… „restanțe”? Ți-ai putea imagina această experiență cu un alt partener?
Noi l-am trecut cu brio pentru că, cred eu, am știut încă de la început cum să abordăm această cursă. A fost și bucuria aventurii, nu doar încrâncenarea competiției. Faptul că am făcut o medie din astea două a fost secretul nostru. Și cred, până la urmă, că este secretul oricărei relații, în funcie de contextul în care este plasată, desigur.
Filipinezii sunt oameni care știu să creeze o legătură! Fac asta în mod natural, pentru că este în firea lor.
Asia Express privită prin ochii unui Chef
Hai să vorbim un pic și despre mâncare, din perspectiva chef-ului Sorin Bontea. Ai avut ocazia să intri în casele oamenilor, să vezi cum gătesc și ce mănâncă în mod uzual. Cum ți s-a părut bucătăria lor?
Bucătăria filipineză nu îmi era complet străină pentru că mulți ani am lucrat cu filipinezi pe vase de croazieră. Știam de „crispy pata”, porcul ăla crocant, servit cu sos de soia, și eram mare fan. Este însă una din mâncărurile lor comerciale, pentru că am descoperit și frigărui de sânge sau supă de pui în care se adaugă și sângele… și preparatele astea nu prea pot să spun că m-au inspirat!
Am văzut că în Taiwan conceptul de street food e foarte dezvoltat. Mănâncă mai mult în oraș decât acasă?
Aș vrea să mă întorc în Taiwan pentru night-market-urile lor. Este absolut fabulos ce se întâmplă acolo! Sute de feluri de mâncare, toate aromele, toate mirosurile, o super curățenie… Cultura lor de street food este foarte dezvoltată. Știu că într-una din piețele în care noi am ajuns era o gheretă cu stele Michelin. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să mă bucur de partea asta.
Nu pot să nu te întreb despre… hai să zicem „ciudățeniile”, pe care le-ați mâncat. Balut, ouă fermentate și putrezite, capete de rață… Cum ați putut mânca așa ceva?! 😊
Dacă mă întrebai atunci când am plecat, îți spuneam că sigur eu nu o să pot, fizic, să gust așa ceva! Când ești în cursă, totul se schimbă. Adrenalina și tensiunea acestui concurs te fac să descoperi resurse nebănuite în tine. Când știi că un balut îți poate aduce imunitatea, sau că te scapă de „Cursa pentru ultima șansă”, începi să reconsideri ideile cu care ai plecat de acasă.
Răzvan a zis la un moment dat că e „mâncare inutilă”. Ok, noi nu suntem obișnuiți cu așa ceva. Dar ei… chiar le mănâncă?
În toate night-market-urile era coadă la „stinky tofu” sau la noodles cu mațe de porc. În echipa de producție erau localnici care spuneau că mâncarea lor preferată este „stinky tofu”!
Cum a fost când te-ai văzut din nou acasă?
Am simțit până în adâncul sufletului expresia „Nicăieri nu-i ca acasă!”.
Care a fost primul lucru pe care l-ai mâncat? 😊
Rață cu varză, gătită de soția mea.
Ți-a fost dor să gătești? Ți-a fost dor de bucătăria ta?
Mi-a fost chiar mai dor decât mă așteptam. Cred că ăsta este unul din motivele pentru care am tot gătit acasă în ultima vreme.
Un lucru e sigur… e o experiență unică în viață. Te-a schimbat în vreun fel tot ce ai trăit în Asia?
M-a făcut să cred în bunătatea oamenilor!
Galerie Foto
Citește și alte interviuri Restograf:
