Timpurile s-au schimbat, la fel și comportamentul oaspeților tăi. Iar acest lucru este vizibil mai ales în ceea ce privește obiceiurile lor de consum și preferințele culinare.
Cu atât de multe restaurante deschise, fiecare cu specificul său, fiecare oferind preparate tot mai variate, oaspeții au acum ocazia să aleagă exact ceea ce-și doresc. La rândul lor, restaurantele pot profita de pe urma acestui val de așteptări și cerințe din partea celor care-i vizitează. Spre exemplu, nu mai este ceva neobișnuit ca o persoană să aibă anumite doleanțe. Spre exemplu, preparate care să corespundă unei anumite diete sau ingrediente care să fie eliminate din motive de alergii sau intoleranțe.
Așa că am vrut să descoperim care sunt trendurile actuale care influențează și afectează ce anume își doresc oamenii să mănânce când ies la restaurant, dar și experiența în sine.
De la fermă, la farfurie
A cumpăra direct de la producători părea, la un moment dat, a fi ceva de domeniul trecutului. Ei bine, astăzi lucrurile stau altfel. Tot mai mulți clienți își doresc produse proaspete, crescute în mod natural. Așa încât, din ce în ce mai multe restaurante se aprovizionează direct de la ferme locale – în special când vine vorba de carne.
În final, o astfel de strategie are numai avantaje. În primul rând, o relație bună, directă între restaurant și productorul/furnizorul de alimente proaspete, organice, are un impact asupra costurilor de operare. În plus, un manager abil va ști să marketizeze oferta sa și să se „laude” cu produsele de calitate.
Este o situație „win-win” – oaspeții primesc hrană proaspătă, de calitate, iar restaurantul își reduce costurile de achiziție și câștigă, totodată, popularitate.
Preparate fără gluten
Pentru cei care suferă de boala celiacă, dieta alimentară recomandată de medic este obligatoriu formată din produse fără gluten. Zi de zi. Și cum astfel de alimente au devenit tot mai populare, acum e la modă să mănânci „gluten free”. Mulți oameni o fac din necesitate, alții pentru că vor să aibă un stil de viață sănătos. Pe principiul „mai bine previi, decât să tratezi”.
Oricum ar fi, cererea tot mai mare a oaspeților a făcut restaurantele să conceapă preparate care se supun acestei reguli și să le evidențieze în meniul lor. Spre exemplu, sortimente de pâine și paste fără gluten.
Mai puțină carne
Tot mai mulți oameni devin vegetarieni /vegani. Spre exemplu, un studiu din Statele Unite, arată că 3,5 milioane de oameni se declară vegani. În plus, 20% din cei cu vârsta sub 35 de ani au încercat dieta vegană. Iar la 25% din mesele de seară nu se mai consumă carne. Dacă e să luăm aceste cifre drept reper, deja nu mai putem vorbi doar de o nișă de clienți, ci de un segment demn de luat în seamnă.
În plus, tot mai mulți oameni vor să reducă consumul de carne. Chiar dacă asta nu înseamnă neapărat să devină vegetarieni. Vor, pur și simplu, să consume mai mult pește, brânzeturi și legume. Ia ]n calcul acest aspect atunci când îți alcătuiești meniul.
Mai multe legume
Strict legat de ceea ce vorbeam mai sus – legumele încep să fie mutate de la marginea farfuriei, în centrul ei. Iar un chef modern, talentat, va ști cum să experimenteze cu preparatele sale așa încât farfuria să fie savuroasă, plină de arome, gustoasă și cu un aspect plăcut. Nevoia și necesitatea de a inova nu strică. Pentru că va trebui nu doar să le oferi oaspeților ce-și doresc, ci și să le dai cât mai multe variante.
Drept dovadă, au apărut și la noi restaurante cu specific vegetarian, vegan sau raw-vegan. Iar multe alte restaurante multe au introdus în meniu astfel de preparate, semnalizate corespunzător.
Îndulcitori naturali
Zahărul e privit azi ca un fel de bau-bau. Așa că nu e o surpriză faptul că mulți dintre noi încearcă să-l elimine din dietă. Dar cum pofta de dulce rămâne, oaspeții își doresc să aibă parte de deserturi inventive, din care fie zahărul lipsește cu desăvârșire, fie este înlocuit de o variantă mai sănătoasă. De aceea câștigă popularitate mierea, siropul de agave sau de arțar.
Vremuri noi, metode noi
Deși până acum ne-am referit strict la hrana pe care oaspeții o preferă, mai sunt două aspecte foarte importante pentru ceea ce înseamnă astăzi experiența de a lua masa în oraș. Prima dintre ele este tehnologia. Mai exact modul în care aceasta este un factor cheie în funcție de care oamenii aleg la ce restaurant să meargă.
Adevărul este că dacă nu poți fi găsit pe internet, nu exiști. În primul rând, oaspeții vor să aibă acces facil la restuarantul lor preferat și să poată rezerva o masă când vor ei. Și asta chiar dacă este 12.00 noaptea și restaurantul e închis, să zicem. În al doilea rând, nu mai au răbdarea și nici timpul necesar să sune pentru a face o rezervare.
O aplicație cum este Restograf le permite să rezerve o masă direct din platformă sau de pe aplicație, oricând, de oriunde, și primesc pe loc confirmare. Astfel vii în întâmpinarea oaspeților tăi exact acolo unde ei își petrec cel mai mult timpul – online!
Dincolo de Instragram
Al doilea aspect referitor la tehnologie se referă la rețelele de socializare. În ultimii ani, Instagram și facebook au revoluționat lumea restaurantelor. Într-atât încât unele localuri au creat anumire preparate și băuturi anume pentru a fi… instagramabile, demne de un share.
Care ar fi pasul următor? Video. Spre exemplu, bomboane care îți „explodează” în gură, cocktailuri care își schimbă culoarea, bere cu sclipici – toate fac deliciul celor care le consumă – în special al tinerilor. De aici și nevoia de meniuri cât mai funky, care să devină virale.