Când zilele ploioase și cu vreme rece par să-ți strice planurile, iar pandemia pune din nou lacăt restaurantelor la interior, totul pare potrivnic ieșirilor în oraș. Din fericire, sunt multe terase încălzite, cu o atmosferă foarte primitoare, care să mai domolească dorul de normalitate.
E drept că în aceste vremuri se cere precauție maximă și e bine să ne luăm toate măsurile pentru a ne apăra de virusul ăsta care ne-a dat viața peste cap. Dar oricât am vrea, nu ne putem izola complet de lume și uneori ne e dor să ne simțim ca „în vremurile bune”, să ieșim la o terasă în aer liber, să mâncăm ceva bun și să stăm la o vorbă cu 2-3 prieteni. Din păcate, vremea pare că nu ține mereu cu noi (sau cu proprietarii de restaurante) și chiar dacă nu plouă, serile sunt încă reci. Din fericire, majoritatea localurilor au investit în sisteme de încălzire, au acoperit terasele și au luat tot feluri de măsuri pentru a fi cât mai primitoare pentru oaspeți (și mai sigure).
Terase încălzite din București
Așa că dacă ai chef de o ieșire, noi îți recomandăm 10 terase încălzite la care ne-am simțit mereu foarte bine. Au mâncare bună, sunt frumoase și merită o recomandare.
Fior di Latte
Fior di Latte este un restaurant foarte cosy de pe Bd. Primăverii, cu o atmosferă foarte primitoare și o ambianță caldă, care te face pe loc să te simți bine-venit. E ca și cum ai merge la ai tăi, să iei masa în familie, doar că în loc de mâncare românească ți se servesc cele mai delicioase preparate italiene (de fapt, de curând au adăugat în meniu și ceva mâncăruri neaoșe, să fie ceva pentru toate gusturile)! Și cumva, aceeași atmosferă caldă și relaxată o regăsești și pe terasa lor încălzită. Cât despre mâncare, ce să vă zic… totul e foarte gustos, proaspăt și bun, iar farfuriile arată grozav. Dacă treci pe la ei, încearcă pastele (Tagliolini cu creveți și dovlecei sunt excelente) dar și fructele de mare și deserturile sunt delicioase. Îi găsești pe Bd. Primăverii 19-21.
Rezervă o masă la Fior di Latte
Stadio Park
Într-un oraș dominat de prea multe betoane și nuanțe de gri, Stadio Park e ca o oază de natură și de verde. E ca și cum ai parte de o ieșire rapidă din București. E tare plăcută să stai undeva la căldură și să privești afară spre aleile parcului Herăstrău, înconjurat de copaci și fără urmă de aglomerația tipică Capitalei. Iar dacă ți se mai aduce la masă și o mâncare caldă și bună, te poți declara complet satisfăcut! Și la Stadio meniul are puternice influențe italiene (ar putea intra lejer într-un top al celor mai bune pizza din oraș). Dar o idee bună e să încerci și specialitățile lor – mai ales Aripioarele picante, șnițelul de pui în crustă de parmezan, Burgerul Faimos de la Stadio sau papanașii apetisanți. Îi găsești în Herăstrău, cu intrare de pe Șos. Nordului 7-9.
Maize farm to table
Maize face parte din categoria restaurantelor sofisticate ale Capitalei. Definit de conceptul farm to table, integrat în bucătăria modernă românească, la Maize ai parte mereu de preparate rafinate, inventive, care surprind prin aromă și aspect. Conceptul se reflectă și amenajare, care se ridică prin eleganță la rangul preparatelor. Și chiar dacă deocamdată nu putem servi masa a interior, au și o mică terasă cochetă, încălzită, la care poți avea acces dacă îți faci rezervare din timp. Meniul este structurat interesant – sub forma unei povești cu prolog, epilog și dialog, o poveste despre o experiență senzorială completă, în care fiecare element din farfurie este gândit să se combine cu celelalte așa încât să creeze o armonie de gusturi. Bagheta casei umplută cu vită fragedă, condimentată cu amestecul lor yummix este „Delicious” (da, chiar așa se cheamă), cotletul de berbecuț cu garam masala, piure de dovleac și chutney de ceapă roșie este „Heavenly”, iar moelleux de ciocolată este foarte… „Tempting”.
Îi găsești pe str. Paris 61A.
Rezervă o masă la Maize farm to table
18 Lounge
Dacă vrei să vezi orașul de sus, dă o fugă până la etajul 18 de la City Gate South Tower (Piața Presei Libere 3-5). Arhitectura inedită, cu un perete format din geamuri neîntrerupte, îți aduce vederi din cea mai verde zonă a orașului, iar de pe terasa lor încălzită chiar ai o priveliște de vis! 18 Lounge este un restaurant cu un meniu variat, inspirat din cele mai importante bucătării din lume. Accentul se pune întotdeauna pe calitatea ingredientelor proaspete, iar printre rețetele „vedetă” descoperi și preparate românești reinterpretate. Pasionații de grill își vor descoperi aici, cu siguranță o destinație „la înălțime” (preparate pe rocă vulcanică), iar băuturile sunt un alt punct forte al restaurantului. Sfatul nostru? Încearcă Rața nobilă, cu sos de foie gras și trufe, burgerul de vită Wagyu și musai (dar musai!) „A 18-a minune” de ciocolată, învăluită în nori (vorba lor: desert de strâns like-uri)!
Hard Rock Café
La Hard Rock Café voia bună nu se lasă dusă cu una, cu două! E ceva aici care îți dă mereu o stare bună de spirit, indiferent cum ar fi vremea de afară. Și dacă au mai pus și niște încălzitoare pe terasă, e chiar numa’ bine pentru o ieșire de vineri seară (am zis vineri că-mi pare mie cea mai mișto zi din săptămâna, dar e la fel de ok în orice altă zi preferi să mergi).
La începutul lui martie au dat drumul și la o inițiativă foarte drăguță: Eat&Travel. O serie de „călătorii” culinare săptămânale, cu gusturi din jurul lumii. Au început cu somon la grătar, salată de avocado, castraveți și Mojito dressing, à la pirații din Caraibe, a urmat Greek Legendary Burger, iar apoi Chinese Pulled Pork Sandwich. Curios ce urmează? Stai cu ochii pe ei!
Rezervă o masă la Hard Rock Cafe
Le Bab
Tot la categoria cool places trebuie să enumărăm și Le Bab. Asta pentru că are un vibe modern și tineresc (cum le stă bine localurilor din Centrul Istoric al Capitalei), pentru că vin mereu cu lucruri noi și interesante, au niște preparate cu specific oriental grozave, iar terasa lor încălzită nu e rea deloc! De curând au lansat și un meniu special pentru prânz, la doar 30 de lei (disponibil între 12:00 și 15:00) cu preparate ca supă de linte sau hummus, și Shish de pui sau Adana de berbecuț. Dacă treci pe la ei încearcă și LBFC (Le Bab Fried Chicken) sau Cheesy Tater Tots (crochete de cartofi servite cu telemea și maioneză cu usturoi sau trufe). Îi găsești pe Calea Victoriei 12 A.
Freddo Bar & Lounge
Rămânem în zona Centrului Vechi pentru încă o oprire, la Freddo Bar & Lounge. Pentru că… fie vremea rea sau bună, lumea la Freddo s-adună! De ce? Păi în primul rând pentru că au pături, încălzitoare și un sistem performant de încălzire (asta ca să lămurim din prima cum stau lucrurile din punct de vedere al confortului). Apoi, pentru că e locul acela mișto unde sunt mereu oameni tineri, plini de viață și cu chef de distracție (iar asta e molipsitor) – unde mai pui că aici ai parte uneori și de muzică live. Pentru că au și câte ceva de-ale gurii (și sunt bune) – de la coaste, la burgeri, pizza și așa mai departe, dar și băuturi și cocktailuri mișto. Și pentru că locul în sine arată foarte bine! Îi găsești pe str. Smârdan 24.
Rezervă o masă la Freddo Bar & Lounge
White Horse Pub & Restaurant
Dacă preferi localurile din zona Dorobanți, atunci recomandarea noastră este să alegi White Horse Pub & Restaurant. Am mai zis-o și o mai spunem: au o terasă foarte drăguță (care e și încălzită, evident), amenajată cu foarte mult bun gust și unde te simți ca în curtea unei vile din Toscana. Este tare plăcut aici în zilele cu soare, iar pentru zilele mai înnorate, e tot ce ai nevoie ca să-ți înseninezi ziua.
La White Horse se știe că mâncarea este foarte bună. Ca acasă, dacă putem spune așa. În fiecare zi vin cu propuneri noi în meniu (e suficient să arunci un ochi pe pagina lor de Facebook ca să vezi ce au pregătit) și, sincer, e greu să alegi dintre atâtea variante care îți fac cu ochiul! Ca majoritatea localurilor, și de la ei poți comanda acasă, dacă nu vrei să ieși, dar tot mai bine e să evadezi din rutină și să le faci o vizită! Îi găsești pe str. George Călinescu 4A.
Rezervă o masă la White Horse Pub & Restaurant
Zexe Sofia
Un alt restaurant cu greutate în peisajul bucureștean este și Zexe Sofia. Un restaurant cu un parfum din alte vremuri, care a păstrat ceva din nostalgia și farmecul unor timpuri mai elegante, mai rafinate, cumva. Ajută localizarea (într-o vilă interbelică), ajută amenajarea și, mai ales, ajută meniul. Asta pentru că Zexe se definește ca o iniţiativă de restaurare a Gastronomiei Româneşti. Și este o inițiativă reușită, pentru că la ei în meniu ai să găsești mâncăruri vechi românești, preparate boierești, într-un cuvânt bucate alese (la propriu și la figurat). Afumături, răcituri, tot felul de zacuște, tuslama și chifteluțe, măduvă în os, jumări, tocănițe, tot felul de specialități măcelărești… să-ți mai spun, dau ți-am făcut destul poftă? Îi găsești pe str. Sofia 1.
Cherhanaua Ancora
Ultima, dar în mod definitiv nu cea din urmă, este Cherhanaua Ancora. Am lăsat-o la urmă pentru că am zis să vă las cu ceva care să vă aducă aminte de mare, de soare, de zile senine. Pentru că la Cherhana ai toate șansele să reușești cu succes să ignori vremea, dacă te lași purtat de atmosfera mediteraneană și de aroma preparatelor pescărești. Și ce preparate! Tot felul de pești, icre excelente, preparate mediteraneene, borș de pește, rapane și midii și multe fructe de mare foarte gustoase, dar și alte preparate din carne (pentru cei care nu sunt neapărat amatori de pește). Îi găsești în parcul Herăstrău, Șos. Nordului 7-9 (lângă debarcader).
Rezervă o masă la Cherhanaua Ancora
Citește și: