Conform studiului UFS*, 87% dintre cei ce iau frecvent masa la restaurant si-ar dori sa aiba la dispozitie mai multe optiuni sanatoase din care sa poata alege, iar mai mult de jumatate dintre respondenti au declarat ca ar fi dispusi sa inlocuiasca o parte a meniului cu un fel mai sanatos. Global**, 66% dintre respondenti ar prefera versiuni ceva mai sanatoase ale felurilor preferate pe care le servesc in oras.
Solutiile oferite de UFS se concentreaza pe modificari la indemana care sa reduca cantitatea de grasimi din preparatele nesanatoase, dar si pe mici trucuri pentru ca cele sanatoase sa fie vizual si aromatic mai atragatoare pentru clienti. Studiul local a aratat ca acestia se simt atrasi de descrierile apetisante din meniuri: pusi in fata unei descrieri simple si a uneia apetisanta a aceluiasi preparat, 64% dintre ei au preferat-o pe a doua. Prezentarea felurilor de mancare din meniuri trebuie sa fie atragatoare atat din punct de vedere al fotografiilor si descrierilor din meniu, cat si din punct de vedere al servirii si aranjarii in farfurie.
Micile schimbari propuse nu modifica savoarea preparatelor, ci le fac ceva mai sanatoase si ii incurajeaza pe consumatori sa le comande mai des, contribuind astfel la imbunatatirea starii lor de sanatate. Aceste schimbari pot avea un impact considerabil pe termen lung. Spre exemplu, oferirea posibilitatii de a inlocui cartofii prajiti cu cei copti poate conduce la evitarea consumului a peste 1,5 tone de grasime, daca pe parcursul a 1 an, jumatate din populatia Bucurestiului ar face acest lucru.
“Ca parte a industriei de food service, suntem si noi responsabili pentru starea de sanatate a celor pe care ii hranim, iar datele furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca este timpul sa intervenim – obezitatea este deja considerata o epidemie”, spune Maria Gavrilescu, Channel Marketing leader Unilever Food Solutions Romania. “Vrem asadar sa ii sustinem pe partenerii nostri in a-si ajuta clientii sa fie mai sanatosi. Schimbarile pe care le propunem nu sunt radicale, insa, pe termen lung, rezultatele lor inseamna oameni informati in legatura cu ceea ce presupune un comportament alimentar adecvat si, evident, mai sanatosi”, adauga aceasta.
Intrebati care sunt schimbarile pe care le-ar aplica meniurilor lor, bucatarii romani au mentionat folosirea mai multor ingrediente proaspete, pregatirea preparatelor la abur si introducerea unor produse facute tot in restaurant, in loc de cumpararea lor de la alti furnizori (painea sau dulceata).
* Studiul Perceptions and Practices related to Healthy Eating a fost realizat in martie 2012 de IMAS Marketing si Sondaje pentru Unilever Food Solutions (UFS) pe un eșantion de 300 de respondenti cu varste intre 18 si 64 de ani, din Bucuresti, care iau masa in oras cel putin o data pe saptamana pentru micul dejun, pranz sau cina. Aceste persoane se caracterizeaza printr-un venit peste medie (peste 1500 lei/luna) și educație medie și superioara.
** Seductive Nutrition este cel de-al treilea raport Raport Global Privind Meniurile realizat de Unilever Food Solutions. Cercetarea a fost realizata de BrainJuicer, in parteneriat cu Salt PR, pe baza unui chestionar aplicat unui numar de 5000 de oameni din 10 tari (SUA, Marea Britanie, China, Germania, Rusia, Brazilia, Turcia, Polonia, Africa de Sud si Indonezia), care mananca in oras cel putin o data pe saptamana.