În puburile autentic irlandeze, un pint de Guinness înseamnă mai mult decât o bere. Este un mic ritual, care începe cu răbdare și se termină cu un toast între prieteni. De St. Patrick’s Day, acest ritual capătă o semnificație specială – iar la O’Peter’s Irish Pub din Brașov, spiritul irlandez se simte anul acesta în fiecare pint servit ca la carte.

În spatele oricărui pint de Guinness servit ca la carte există un mic ritual. Berea se toarnă în două etape și durează aproape două minute până când ajunge la forma finală: cu acea spumă densă și cremoasă, perfect aliniată la marginea paharului. Este un moment scurt de așteptare care face parte din experiență și care spune multe despre relația dintre Guinness și cultura pubului irlandez. Există chiar și câteva reguli nescrise: nu bei din pint înainte să fie complet servit, nu amesteci spuma și începi cu o înghițitură generoasă. În fond, Guinness este o bere făcută pentru a fi savurată în ritmul conversației.
De St. Patrick’s Day, ritualul inconfundabil al berii Guinness capătă o semnificație specială. Sărbătoarea dedicată patronului spiritual al Irlandei s-a transformat, în timp, într-un festival global dedicat spiritului irlandez, celebrat prin muzică live, puburi pline și seri care se prelungesc până târziu. Iar un pint de Guinness este adesea parte din această experiență.
Anul acesta, prin inițiativa „Spread the #IrishGoodVibes”, Guinness aduce energia sărbătorii St. Patrick’s Day și în puburile partenere din România – locuri unde muzica, conversațiile și ritualul pintului creează acea atmosferă care face cultura pubului atât de specială. Astfel, unul dintre puburile în care vei avea parte de o experiență irlandeză ca la carte – și de o bere Guinness bine servită – este celebrul O’Peter’s Irish Pub din Brașov.

Atmosfera unui pub brașovean pregătit de sărbătoare
În mod normal, puburile irlandeze cu tradiție au deja o atmosferă aparte. Nu este nevoie de o sărbătoare anume pentru a simți, de când le treci pragul, acele bine-cunoscute #IrishGoodVibes. La O’Peter’s Irish Pub atmosfera este mereu prietenoasă, oamenii se adună pentru muzică bună și, uneori, petrecerea ține până în zori. Conversațiile sunt relaxate, iar berea este savurată fără grabă. În apropierea St. Patrick’s Day, însă, pubul capătă o energie deosebită. Decorul, muzica, berea Guinness și agitația de la bar creează un vibe unic, pe care îl asociezi imediat cu spiritul irlandez inconfundabil.
„În Brașov, O’Peter’s este locul unde oamenii vin pentru atmosfera prietenoasă și pentru vibe-ul autentic de pub. De St. Patrick’s Day, încercăm să aducem o parte din spiritul irlandez în oraș: muzică, energie și oameni care se bucură de moment împreună. Este genul de seară în care ridici un pint de Guinness și simți că faci parte dintr-o sărbătoare care aduce oamenii împreună”, spune Camelia Petre, Administrator O’Peter’s Irish Pub Brașov.


Pentru a marca cum se cuvine această sărbătoare, O’Peter’s Irish Pub Brașov pregătește o seară dedicată spiritului irlandez, în care muzica live și atmosfera de festival vor da tonul serii. Sâmbătă, 14 martie, de la ora 20:00, scena pubului va fi animată de trupa Green Grass, cunoscută pentru energia concertelor și pentru repertoriul inspirat din muzica folk și irlandeză. Conversațiile se vor încinge repede, pinturile de Guinness vor apărea constant pe bar, iar atmosfera va fi exact aceea pe care ai trăi-o dacă ai fi într-un pub din Dublin.
„Pentru noi, St. Patrick’s Day este despre acele momente în care prietenii se adună, ridică un pint de Guinness și se bucură de atmosfera unui pub autentic. Este o sărbătoare simplă, dar plină de energie, care aduce oamenii împreună și creează amintiri frumoase”, spune Camelia Petre, Administrator O’Peter’s Irish Pub Brașov.
Pe 14 martie ne vedem, așadar la O’Peter’s Irish Pub Brașov, unde experiența St. Patrick’s Day începe simplu: cu un pint de Guinness turnat ca la carte și o conversație spumoasă în compania prietenilor.
Ridici paharul, spui „Sláinte”, iar o seară obișnuită devine memorabilă.