Nu trec prea des prin restaurantele chinezesti, mi-e teama de sosurile agresive sau de mirodeniile care pot ascunde gustul a ceea ce se afla sub ele. Am capatat primele impresii despre mancarea chinezeasca in anii ’90 in America, unde lumea isi comanda acasa asa cum comandam noi pizza. Mi s-au parut bune, dar intotdeauna suspecte. Greutatea asocierii culturale a contribuit si ea la putina experienta culinara chinezeasca pe care o am.
Russenart Communications face o serie de evenimente culinare despre bucatariile lumii prezente la diferite restaurante bucurestene, iar acum a fost Nan-Jing, de la parterul hotelului Minerva din Lascar Catargiu. Restaurantele care aleg sa gazduiasca o seara de degustari fac un serviciu bucatariei specifice pe care o reprezinta si, evident, isi fac PR.
Am onorat, asadar, invitatia pentru ca mi-a placut idea si pentru ca eram curios sa vad cum tine restaurantul steagul sus. Bucatarul Yong e la Nan-Jing din 2008 si s-a simtit dator sa ne explice ca toate preparatele sunt adaptate gusturilor europene, asa trebuie judecate. Cred ca asa e bine, de fapt, poate altfel nu ar fi putut supravietui un restaurant chinezesc in mod remarcabil timp de 34 de ani.
Ca sa avem o experienta larga, organizatorii au pregatit o frumoasa ceremonie a ceaiului, cu ajutorul Institutului Confucius de pe langa Universitatea din Bucuresti (inaugurat in noiembrie 2013). Ceaiul se bea la inceputul mesei in China, iar oaspetii de seama merita tot ce are gazda mai bun prin casa. Pentru ca nu se pune problema sa nu aiba. Am retinut ca apa se toarna peste frunzele de ceai cu miscari circulare, iar in cazul celui verde nu trebuie sa fie fierbinte, ci la 70-80 de grade. Oricum ar fi, negru, verde, oolong, in ceai nu se pune zahar. Si, cu exceptia celui verde, nici nu se bea din cani mari. Doamnele au fost impecabile, cu gesturi retinute si competente, cu o engleza corecta si cu pasiune pentru ceaiul care se bea in China cu respect si placere mare. Placere care ne-a fost transmisa si noua, invitatilor, timp de o ora.
Mancarea de la Nan-Jing e buna si foarte buna. Puiul dulce-acrisor si bananele caramel mi-au placut in mod special, iar la masa de 12 la care eram toti au fost de acord – s-a vazut in farfurii. Pe parcursul serii am mai avut supa wonton, vita cu telina si porc Sichuan. Mai presus de acestea insa, Rata Peking a fost vedeta serii. Toti ospatarii erau emotionati, chef Yong a devenit ceremonios, iar staff-ul care ne-a insotit ne atragea in mod repetat atentia despre ceea ce urmeaza. Este singurul loc in Bucuresti in care se prepara Rata Peking, asa spun dumnealor, iar pregatirea, prezentarea si gustul sunt speciale. Ne-am convins de lucrul acesta si ne gandim sa revenim pentru o seara cu prietenii.
