Palatul Stirbei din Buftea si Palatul Stirbei de pe Calea Victoriei au fost constuite de acelasi inginer, primul ridicandu-se cel din Bucuresti, in prima parte a secolului al XIX-lea, cel din Buftea incepand a fi cladit la mai putin de doi ani de la terminarea primului.  In Capitala trecem pe langa palate, mai mici sau mai mari, aproape fara sa le mai bagam in seama, in parte si pentru ca acestea nu mai au gradinile si parcurile care le inconjurau cand Bucurestiul era un oras frumos. Daca cineva te-ar lega la ochi cand ai ajunge in mijlocul oraselului Buftea, si apoi te-ar dezlega cand ai ajunge in fata Palatului Stirbei, reactia ar fi cam aceeasi. Insa daca mai intai vezi intrarea pe domeniu, apoi treci printr-o mica padure cu copaci batrani pana sa ajungi la palat si la anexe, incepi sa vezi totul cu alti ochi si lucrurile ti se par altfel.

Nu am stat sa caut explicatiile pentru care Palatul Stirbei se numeste acum Palatul Stirbey, nu stiu daca e bine sau rau, daca a fost vointa si decizia mostenitorilor sa fie asa, si daca da, de ce. Oricum, vad ca oficial domeniul si restaurantul se numesc Palatul Stirbey, asa ca ii voi spune si eu la fel de acum inainte, adica Palatul Stirbey. Am vazut ca pe site-ul lor i-au facut pe toti “Stirbey”, desi, cu siguranta, cei nascuti in secolul al XVIII-lea se numeau Stirbei, si doar la Printul Barbu Alexandru Stirbey s-a modificat ultima vocala. Ma rog, nu conteaza prea mult, bine macar ca se pronunta la fel…

Si fara parcul din jur Palatul Stirbey ar fi foarte frumos – ca mai toate palatele, de altfel – chiar daca nu impresioneaza prin marime. Restaurantul propriu-zis e la parter (si pe terasa, evident), la etaj, unde erau dormitoarele, sunt mai multe sali folosite doar pentru evenimente. Au si un al doilea nivel, o mansarda foarte mare, mi s-a spus, in care se ajunge pe o alta scara. Palatul e intr-o forma destul de buna, desi nu pare sa fi fost renovat si restaurat de curand. In interior arata mai bine, cred ca au fost acolo lucrari ceva mai recente, fara sa se fi ocupat si de exterior. Sigur, nu are rost sa descriu aici ce am vazut acolo, sunt destule poze pe site si, mai ales, pe site-ul lor. Pacat ca tin aproape toate luminile stinse, a economie, mare pacat. Treci prin holuri si prin camere in obscuritate si nu vezi multe lucruri si detalii pe care cine stie cand in viata le-ai mai putea vedea. Am stat mult pe ganduri daca sa le pun nota maxima la ambianta. Daca le-am pus-o, pana la urma, sa stie ca e data marii familii Stirbei, nu actualilor proprietari.

Meniul de la Palatul Stirbey e din bucataria romaneasca, slava Domnului! Si, mai mult inca, e cu bucatarie romaneasca boiereasca, lucru rar in Bucuresti, si chiar in tara. Au si ceva traditional romanesc, taranesc, si ceva bucatarie urbana, contemporana. Bucatarul lor sef, caruia ii spun “domnul Johnson”, stie bine cum e cu bucataria si cu mancarea, chiar daca face si el niste compromisuri cu ceva semipreparate de la supermarket, in special pe la aperitive si gustari. Insa, daca isi pune mintea la contributie si se pune si pe treaba, sunt convins ca poate sa faca mancaruri foarte bune, chiar alese, unele dintre ele. Clientilor care vin neanuntati la Palatul Stirbey – mai ales bufteni, locuitori ai zonei, si nu prea multi din cate am auzit, mai ales in timpul saptamanii – nu cred ca le da ce are si ce stie el a face cel mai bun. Pentru cei mai stransi la punga am vazut ca au si meniuri ieftine de pranz, la 20 de lei, doua feluri fara desert.

Insa pentru grupuri mai mari si pentru fete mai subtiri (a se citi “fetze subtziri”) cred ca intra in priza si iese lucru bun. Asa ca nota de la mancare e mai degraba pentru oaspetii mai norocosi, nu pentru cei care mananca meniul de cantina. Noi am primit de la domnul Johnson o gustare calda, destul de banala, insa ceva mai buna decat in alte parti, cu ficateii bine facuti, moi si buni la gust, niste mici destul de buni si ei, cascaval si ciuperci fara gust si rosii proaste. Ciorbele au fost destul de bune, desi nici aici nimic deosebit. Painea proasta, de la magazinul orasenesc. Macar de era de la unul satesc… Am mai luat niste coltunasi cu smantana, buni si aceia. Deserturile au fost foarte bune: papanasi mari si pufosi, foarte buni la gust, si gogosi care imi aduceau aminte de copilaria mea, “cu carbonat”, cum explica bunica-mea reteta.

Serviciul a fost bun la Palatul Stirbey, desi la inceput ne-a cam prins pe picior gresit, pana sa ne obisnuim cu stangaciile si cu un lexic putin diferit de cel cu care eram obisnuiti in Bucuresti, insa pana la urma am vazut ca voiau sa ne fie bine, isi dadeau tot interesul si erau deschisi si sinceri. Preturile sunt marisoare, la limita de sus a rezonabilului, daca nu punem la socoteala si palatul, parcul si restul ambiantei, care trebuie platite si ele, fara indoiala.

Asadar, restaurantul Palatului Stirbey de la Buftea e unul dintre restaurantele cu specific romanesc bune ale Bucurestiului – daca putem spune asa – cumparat si amenajat pentru nunti si tot felul de evenimente mari, cu multi petrecareti. Imi inchipui ca traiesc tot restul anului mai mult din evenimentele din vara si toamna. De aceea cred ca e bine sa telefonati inainte de a bate drumul pana acolo, ca sa nu nimeriti neinvitat la vreo nunta si sa trebuiasca sa va multumiti doar cu micii de la tarabele din oras. Insa, oricum, domeniul merita un drum pana acolo chiar si daca mergeti cu sandviciul in pachetel. Nu stiu daca se mananca tot timpul bine la Palatul Stirbey, dar sunt convins ca daca domnul Johnson vrea si isi incordeaza muschii, atunci puteti primi un ospat boieresc de la dansul.