Dacă planul tău de Paște sună cam așa – „fac eu drob, cumpăr și niște cozonac, gata, simplu” – și apoi te trezești în Sâmbăta Mare cu bucătăria în haos și zero chef… ei bine, există o variantă mai relaxată. Comanandă masa de Paște de la restaurant și uite așa te bucuri de sărbătoare fără stresul gătitului.
Articol actualizat pentru Paște 2026, cu restaurantele care livrează anul acesta.

Ca de fiecare Sărbătoare importantă, fie ea Paște sau Crăciun, masa trebuie să fie masă. Păi nu? Să avem acolo câte ceva din toate bunătățile tradiționale și să ne bucurăm de ele adunați în jurul mesei cu familia și cu cei dragi. Sunt frumoase tradițiile, sunt gustoase mâncărurile, e frumoasă toată perioada asta de pregătire dinaintea Paștelui. Ce nu e chiar așa frumos e că, de multe ori, nu avem pe atât de mult timp pe cât ne-ar plăcea (sau de cât am avea nevoie) să preparăm toate bunătățile.
Și atunci, o variantă tare la îndemână și care câștigă tot mai mulți „mușterii” de la an la an, e să comanzi de la restaurante bucatele pentru masa de Paște. Dacă nu chiar pe toate, măcar o parte din ele.
Vrei să dai comandă pentru masa de Paște? Uite ce restaurante îți recomandăm
De câțiva ani buni, tot mai multe restaurante din București vin cu meniuri speciale de Paște – de la pachete complete pentru toată familia, până la preparate individuale pe care le combini tu cum vrei. Și ofertele au crescut, la fel și calitatea. Ideea nu mai e doar „n-am timp, comand și eu ceva”, ci mai degrabă „de ce n-aș mânca drob făcut de un bucătar care știe ce face?”.
CITY GRILL FAMILY

Dacă există un grup de restaurante în București care nu mai are nevoie de introducere, acela e City Grill. Sunt pe piață din 2004 și au crescut de la un singur restaurant în Primăverii la peste 40 de locații – inclusiv nume „grele” ca Hanu’ lui Manuc, Caru’ cu Bere, Pescăruș sau Hanu’ Berarilor. Practic, dacă ai ieșit să iei masa în București, mai mult ca sigur ai trecut măcar o dată pe la ei.
City Grill Family e divizia lor de livrare mâncare gătită la foc lent, fără aditivi, din ingrediente locale, cu rețetele pe care le știi deja din restaurantele grupului. Ideea e simplă: tu petreci timpul cu familia, ei se ocupă de masă. Fără bătăi de cap în bucătărie, fără timp pierdut, fără preparate care nu ți-au ieșit bine… Totul foarte bun, proaspăt și gata de pus pe masă!


Meniul de sărbători acoperă tot ce ai nevoie pentru un ospăț pe cinste! Practic, acoperă masa de Paște de la A la Z. Și când zicem de la A la Z, chiar așa e, pentru că au una dintre cele mai generoase oferte pe care le-am văzut anul ăsta. Preparate delicioase pe care le poți comanda individual, așa încât să-ți faci meniul exact pe gustul tău. De la aperitive, ciorbe, fripturi, garnituri, salate sau desert – se ocupă ei de gătit. Tu nu trebuie decât să dai capacele jos!
Uite, ca să-ți dăm și câteva exemple… La aperitive găsești drob de miel sau vițel, icre pregătite în casă, salată boeuf și ouă roșii. Dacă vrei un platou care să impresioneze de la prima vedere, au mai multe variante – de la Platoul Răsfăț (2.8 kg, mix de carne și garnituri) la Platoul Deluxe cu brânzeturi și charcuterie.



Dacă sunteți „ciorbari” în familie, ai să regăsești la ei preferatele românilor: de la borș sau ciorbă de miel, la ciorbă de perișoare, de lobodă, sau borș de cocoș. Fiecare vine la 1.2 sau 2.4 litri, deci poți comanda pe măsura mesei.
Felul principal e categoria unde chiar ai de unde alege. Friptură de miel, stufat de miel, sarmale în varză sau în foi de viță, sarmale în oală de lut, rulou de porc cu ierburi, ruladă de curcan cu pastă de trufe, pulpe de pui la cuptor… tot ce vrei! Plus garniturile perfecte – cartofi cu rozmarin, piure cu pesto de leurdă, sau cu trufe, legume gratinate etc. Asta ca să-ți dăm doar câteva exemple, de poftă :).
Evident că nu lipsește desertul! Cozonac și pască, torturi delicioase și prăjituri care amintesc de gustul copilăriei (nuci, Doboș, Albă ca Zăpada etc). Găsești la ei tot ce vrei.
🍴 Oferta completă și prețuri vezi aici.
📋 Vrei să dai comandă? Livrează în perioada 7-11 aprilie, cu livrare gratuită în București și Ilfov. Dacă e prima oară când iei de la iei, ai 30 de lei cadou la prima comandă. Poți da comanda direct pe site.
LA MAMA



Mai știi când ziceai că ai mânca niște sarmale făcute ca la mama acasă? Sau mă rog… un cozonac, o friptură, ceva. Ei bine ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești (sau să-ți iei singur/ă). Asta dacă dai comandă La Mama. Și ei se numără printre restaurantele care an de an au meniu special pentru masa de Paște. Poți comanda unul dintre pachetele prestabilite: Pachet Palte (pentru 2-3 persoane / 450 lei), sau Family (pentru 3-4 persoane / 1145 lei). Aici ai incluse cam tot ce îți trebuie. Spre exemplu: salată boeuf, ouă roșii, borș de miel, drob și friptură de miel, pască și cozonac. Pachetul pentru un număr mai mare de persoane are și cantități mai mari, mai multe preparate și vin.
Pe lângă aceste pachete ai și opțiunea de a comanda preparate de sine stătătoare. Poți ouă roșii sau ouă umplute, stufat, drob, sarmale, friptură (de miel, de porc, de curcan sau rață), pește la cuptor, cârnați, salate, tort, pască și cozonac, ba chiar și pâine sau vin.
🍴 Oferta completă și prețuri vezi aici.
📋 Vrei să dai comandă? Preiau comenzi până pe 8 aprilie, iar intervalul de livrare/ridicare e pe 10-11 aprilie. Detalii găsești pe site.
ZEXE ZAHANA



Mai sunt câteva zile până când intrăm în Săptămâna Mare și odată cu emoția acelor zile, încep și pregătirile pentru masa cea mult așteptată. Dar să știi că te poți baza și pe cei de la Zexe Zahana în ceea ce privește meniul acestor Sărbători! Mai ales că sunt faimoși pentru bucătăria tradițional românească și pentru rețetele vechi, boierești, pe care le folosesc. Oferta oricum e bogată (găsești aici lista completă de preparate). Meniul nu este exagerat de mare, dar e bine pus la punct cât să bifeze tot ce e mai important. Gustări, ciorbe, fel principal, garnituri și desert, fiecare categorie cu câte 4-5 propuneri.
Să-ți dăm și câteva exemple:
- drob de miel sau de pui cu ciuperci, icre de știucă, chifteluțe sau piept de rață afumat
- borș de miel, ciorbă de burtă sau de perișoare
- friptură de miel la cuptor, sarmale, ruladă de curcan.
🍴 Meniul complet și prețuri vezi aici.
📋 Vrei să dai comandă? Poți suna la 0727706206 sau scrie-le la office@zexe.ro. Se pot plasa comenzi până pe 6 aprilie, iar ridicarea se face de la Zexe Zahana (Bd. Aviatorilor nr. 40) sau Zexe Blanc (Piața Gheorghe Cantacuzino, nr 6) în zilele de 9, 10 și 11 aprilie.
BĂCĂNIA VECHE



Băcănia Veche are un renume excelent în oraș! Și pe bună dreptate. Este exact așa cum zic ei: „din 2010 ne place să facem mâncare gustoasă, savuroasă, onestă, pentru că vrem să fii fericit atunci când redescoperi gustul de acasă, gustul copilăriei. Și pentru că asta căutăm și noi: să știm ce mâncăm și să le dăm copiilor și nepoților mâncare sănătoasă, autentică, fără conservanți, coloranți, amelioratori, E-uri si arome identic naturale”. Poate ai spune că e doar marketing, dar noi îți spunem că, în cazul lor, chiar nu sunt vorbe goale!
Și pentru că știu ei prea bine că mulți suntem ocupați, dar și că ne place mâncarea bună, ne vin în ajutor cu meniul pentru masa de Paște. Au mai multe variante, și sunt gândite pentru 4-6 persoane. Poți alege, de exemplu, meniul tradițional, sau gurmand. Meniul cu sau fără miel. Sau chiar meniul vegetarian. Au până și o variantă de meniu picnic, cu antreuri și carne pentru grătar, numai bune de pus pe jar.
Cu ce ne ademenesc în meniuri? Păi au salate (boeuf, de icre și vinete), drob, ouă roșii, borș de miel, sarmale, pulpă de miel, pui de fermă la cuptor, pârjoale, Ratatouille… în funcție de ce meniu alegi. Plus multe, multe altele. Iar dacă vrei și cozonaci de la ei, listele de comenzi sunt deschise deja.
🍴 Meniurile sunt aici. Iar dacă vrei mai multe, poți adăuga câte ceva extra la ce ai în meniu – preparate ca sarmale, ouă roșii, drob, ciorbă, brânzeturi sau charcuterie românească. Le cumperi separat.
📋 Vrei să comanzi? Intri pe site și alegi în care vrei să-ți fie livrat meniul (sau când vrei să ridici preparatele din Barbu Văcărescu 49). Ultima zi pentru primirea comenzilor online este 26 aprilie.
CASA DOINA



Casa Doina înseamnă tradiție, înseamnă perfecțiune și eleganță, înseamnă rețete vechi de peste 130 de ani, dar și rețete moderne, care să bucure fiecare dorință. Și este un loc unde trebuie să ajungi măcar o dată. Este unul dintre restaurantele cu cea mai veche tradiție din București, așa că nu e puțin lucru să le spui invitaților că le pui la masa de Paște bucate de la Casa Doina!
La fel ca în cazul Zexe, meniul nu este foarte stufos. Dar când e așa gustos, nici nu-ți mai trebuie altceva. Poți comanda ruladă de miel, drob, plăcintă dobrogeană, borș, stufat și friptură de miel, cârnați tradiționali, pască și cozonac, plus alte delicii.
🍴 Meniul complet îl găsești aici.
📋 Vrei să dai comandă? Sună la 0745.009.009 ori scrie-le la office@casadoina.ro. Trebuie să dai precomandă de 24 de ore, până pe maxim 10 aprilie, cu ridicare între 10-12 aprilie (ridicare din Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 4).
PICKLES



Pickles e locul ăla mic de pe Vasile Lascăr pe care ori îl știi deja și îl iubești, ori n-ai auzit de el și chiar ar trebui. Alexandra Blaș l-a deschis în plină pandemie și e faimos pentru murături prăjite, grilled cheese și kimchi. Venită din Londra, Alexandra s-a întors acasă și a construit acest loc plin de personalitate – meniu scurt, care se schimbă des, totul făcut de mână, fără compromisuri.
De Paște, Pickles iese din zona de brunch și vine cu o ofertă care e fix pe stilul lor, ceva tradiție, ceva gust asiatic și multă atitudine. Ai drob de miel tocat la cuțit (1 kg, 180 lei) și cheesecake basque în patru variante: clasic, cu Nutella, cu Biscoff sau cu susan negru (1.8 kg, 270 lei). Dar adevărata surpriză e lista de extras artizanale – chili crunch (inclusiv o variantă cu trufe), pesto de leurdă, kimchi de ananas cu coriandru, hot sauce cu portocale roșii și habanero, Nutella vegană, dulce de leche cu sare Maldon. Plus vermut și Negroni de casă, dacă vrei să pui pe masă și o băutură mai specială.
📋 Vrei să dai comandă? Dă-le un mesaj pe Instagram, până pe 7 aprilie. Ridicare vineri 10 aprilie (14:00–20:00) sau sâmbătă 11 aprilie (10:00–13:00), de pe Str. Vasile Lascăr 21.
SARA GREEN



În lista de restaurante de unde poți comanda masa de Paște trebuia să includem și unul care ofertă un meniu special pentru vegetarieni și vegani. De fapt, mai multe.
Sara Green are 3 variante de meniu, așa încât să împace pe toată lumea. Și asta fie că toți ai casei urmează o dietă vegetariană, fie ca o completare a meniului tradițional, pentru acei meseni care evită carnea. Ai varianta unui meniu de o persoană – Home Alone for Easter; pentru 2-3 persoane – Easter Joy, sau meniul Family Joy (pentru 4-5 persoane). În plus ai și varianta de a-ți construi propriul meniu. Sarmale, salata de „boeuf”, drob, pască vegană sau cozonac, dar și torturi sau prăjituri… toate în variantă meatless.
Meniurile vegane Sara Green păstrează gustul preparatelor tradiționale pe care le aștepți de sărbători, dar vin cu câteva avantaje în plus: mai multe fibre, mai mulți nutrienți esențiali și mai puțin colesterol. În plus, sunt pregătite cu grijă pentru a avea un echilibru bun de ingrediente și arome.
🍴 Găsești meniul complet aici.
📋 Vrei să dai comandă? Livrarea este disponibilă pentru comenzile de minimum 183 de lei, dar poți și ridica preparatele din locația din Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu 43A. Primesc comenzi până pe 9 aprilie, cu livrare pe 10-11 aprilie.
Avem și de la ei o rețetă în cartea 100 de Rețete de la Restaurantele din România: Burger vegan cu cartofi dulci de la SaraGreen. Poți comanda cartea aici.

De unde cumperi pască și cozonac pentru masa de Paște?
Nu, n-am uitat de vedetele de la masa de Paște. Doar că avem ceva de povestit aici, așa că le-am dedicat un articol separat. Intră să vezi câte minunății am găsit!