Dar ca sa o luam cu inceputurile, Odeon e departe de centrul Bucurestiului, e pe malul Dambovitei, pe Splaiul Unirii, acolo unde se intersecteaza cu Mihai Bravu, in zona abatorului. Oamenii acestia mai au si un hotel de 5 stele in Ghencea (un complex, mai degraba), Premier Palace, despre care am auzit ca se va deschide cu totul in curand (in ianuarie 2013), si mai au si Terasa Berarilor chiar peste drum de Odeon (peste Dambovita), un local foarte mare si acela, despre care am si scris. Si sunt convins ca sunt oameni cu foarte multi bani, pentru ca investitia in renovarea, in amenajarea si mobilarea Odeonului pare sa fi fost imensa, caci totul arata foarte bine, cu materiale de cea mai buna calitate, are un concept unitar de sus pana jos, asa cum se poate surprinde putin si din poze. Nu i-am dat nota maxima la ambianta doar pentru ca e foarte gol (ca restaurant).
Ca chef la Odeon l-au adus pe Martin White, englezul care a condus multi ani bucataria de la Athenee Palace Hilton, un foarte bun specialist pe bucataria de banchete, in special. De altfel, la deschiderea oficiala a Odeonului a si aratat ce poate, a fost o demonstratie de forte absolut convingatoare.
Dupa cum am spus, in afara nuntilor, a banchetelor si a diverselor evenimente, nu cred ca se duce multa lume pana la Odeon doar pentru o masa obisnuita in restaurant, oricat de elegant si de luxos ar fi acesta. Prin urmare, nici Martin White nu cred ca sta sa se plictiseasca intr-un restaurant gol, chiar daca o fi foarte bine platit. Probabil ca vine doar cand se anunta dinainte forfota mare.
Sunt sigur ca nu el ne-a pregatit mancarea la masa noastra de aseara. Ba, mai mult, cred ca a si uitat sa lase bucatarului de ieri caietul cu retete si cheia de la camara cu produse de calitate. Asa ca pana la urma am ajuns cu totii la concluzia ca cele mai bune lucruri de pe masa noastra de la Odeon au fost chiflele fierbinti cu unt si vinul Aureliei Visinescu. Salata de rosii si castraveti de la supermarket a fost proasta; supa de fructe de mare a fost rezonabila, cea de mazare cu ciolan afumat ceva mai buna. Un rasol de vita cu sos rosu si paste a ramas aproape neatins in farfurie, la fel si niste legume pane si improvizatia de legume la gratar. Noroc ca am mai luat niste muschi de vita (si acela cu nimic diferit) din farfuria unei fete care mananca intotdeauna putin si ceva rata cu fasole si carnati de la altcineva, care a renuntat la ele fara regrete. Desertul a ramas si el pe jumatate nemancat. Asadar, nota pe care am pus-o la mancare e mai mare decat ar fi trebuit pentru ce ni s-a dat aseara in farfurie, si e mai mica decat ce ati putea manca la o nunta facuta la Odeon, iesit din mana lui Martin White. Insa noi nu am fost aseara la nunta…
Preturile nu sunt mari la Odeon, asa cum te-ai astepta cand intri in micul palat si cand citesti meniul cu denumiri atragatoare si cu combinatii neasteptate si incitante. Serviciul a fost destul de bun, cu oameni care chiar voiau sa faca totul ca la carte, insa care nu aveau reflexul detaliului asa cum te-ai fi asteptat intr-un loc atat de elegant.
Previzibil, Odeonul ca restaurant, nu ca centru de evenimente, a intrat in cercul vicios in care au intrat foarte multe restaurante, si din care eu nu cred ca va mai iesi: din cine stie ce motive nu au reusit sa atraga o masa critica de clienti care sa poata sa sustina niste costuri fixe foarte mari. Atunci nu mai poti tine doar produse proaspete si de cea mai buna calitate in magazie, asa ca treci la produse cu termene de valabilitate din ce in ce mai lungi, mancarea nu mai e la fel din cauza asta, clientii sesizeaza ca nu mai e ce a fost si incep sa se rareasca, si ciclul se reiea…
