Conceptul cu care au venit cei de la Ad-Hoc e oarecum nou si rar folosit in Bucuresti, insa are si va avea priza la public, fara indoiala, mai ales printre tineri si corporatistii instariti care cauta mereu cate ceva original si disonantele li se par cool. E vorba despre “mancatul la comun”, ca la studenti sau la cantina de intreprindere, unde se asaza fiecare unde gaseste un loc la o masa mare, lunga, comuna. Aici, la Ad-Hoc, au doua astfel de mese comune, la care pot sta cate opt oameni pe scaune inalte, de bar. Cand intri in bistrou treci prin bucatarie, de fapt, care e deschisa, la vedere, au reusit sa inghesuie tot ce au nevoie pe un spatiu de cativa metri patrati, in care trebuie sa se invarta si cativa oameni care fac mancarea. Printre acestia sunt si Bogdan Cervenschi, patronul localului, care gateste din cand in cand, si iubita lui care se ocupa de patiserie si de deserturi, mult mai harnica decat el, din cate am putut noi deduce.
Daca nu esti fumator nu prea poti sta mult la Ad-Hoc, e foarte mult fum si nu stiu daca au ventilatie acolo sau daca nu ii dau drumul ca sa faca economie. Sa nu te poti abtine sa fumezi jumatate de ceas, cat stai intr-un loc atat de stramt cu alti oameni, mai ales ca vin acolo sa manance, mi se pare o mare magarie din partea fumatorilor. Dar nu te poti astepta la mai mult din partea lor, se pare…
Cervenschi numeste “bucatarie creativa” ce fac ei la Ad-Hoc, adica mai inventeaza retete, le combina, mai iau una-alta de pe Internet, testeaza in functie si de ce produse si furnizori gasesc. Oricum, meniul era surprinzator de lung fata de micimea bucatariei si a localului, e greu de inteles unde isi tin ei materia prima proaspata pentru atatea. Mancarea a fost bunicica, un fel de mancare “de casa” facuta de o bucatareasa emancipata si priceputa, insa nimic iesit din comun. Deserturile au fost foarte bune.
Preturile nu sunt deloc mici la Ad-Hoc, cum te-ai astepta cand intri intr-un astfel de loc, o masa completa cu o jumatate de sticla de vin iti scoate cel putin o suta de lei din portofel. Clienti sa-i lase suta lui Cervenschi sunt destui, am vazut adesea localul plin la amiaza cand treceam prin fata. Serviciul e cam incet, trebuie sa-ti rezervi cam un ceas pentru un pranz la Ad-Hoc. Nu stiu daca au si meniuri rapide pentru cei care nu isi pot permite sa stea la afumat atat de mult timp. De noi s-a ocupat un chelner care ne-a cam indispus, inca de la primul schimb de vorbe, si care ne-a si lasat nemancati fiindca nu a fost atent sau a uitat ce vorbiseram. Daca nu ar fi venit Bogdan Cervenschi sa ne faca sa mai uitam din suparare, le-am fi pus o nota mai mica la servicii.
Ad-Hoc este, deci, in primul rand, o “cantina” mica pentru corporatistii fumatori din zona, destul de numerosi, ce e drept. Se pare ca au gasit o formula destul de buna a succesului, presupun ca le va merge bine o buna bucata de vreme.
