De ceva vreme ma preocupa alimentele naturale, in special pentru ca sunt singurele din care se poate crea preparate gastronomice adevarate, dar si din cauza ca, incurajarea micilor producatori, atrage dupa sine, infinite beneficii economice, sociale si culturale. Nu de putine ori am povestit despre incursiunile mele in piata si despre placeri si neplaceri legate de acestea. Unul dintre inconveniente, este ca, de multe ori, se intampla ca micii producatori sa fie prea mici pentru a avea personalitate juridica si a elibera factura, sau chiar bon fiscal. In niciun caz nu vreau sa renunt la calitatea produselor naturale, asa ca am cautat un loc de unde pot sa cumpar produse naturale, cu toate documentele necesare.
Tot gandindu-ma la asta, am vazut o reclama despre produse naturale. Era mare si frumoasa, pe un panou exterior. Chiar langa un panou electoral. Nu era singura. Intreg cartierul meu gri, era acum colorat ca intr-un vis frumos. Apoi, vad doua supermarket-uri, unul langa altul, cu acelasi mesaj in vitrina. Mesajul vorbea despre produse proaspete, cu vitamine, energie, culoare si toate cele. Asa am intrat in magazinul Mega Image, atras de aceasta imagine a produselor marcii Gusturi Romanesti.
Inauntru, imaginea proaspata continua. Produse bine prezentate, cu afisaj care ma asigura inca o data, daca mai era nevoie, ca legumele sunt atent selectionate, cultivate cu ingarasamant natural. Pe un afisaj intern, vad: Legume din gradina bunicilor. Deodata, ma las purtat de val, si imaginatia ma duce la niste bunici rumeni in obraj si la increderea totala pe care o inspira ei. Daca Mega Image a reusit sa aduca bunicii din piata in care merg mereu, intr-un supermarket si sa le vanda produsele acelea delicioase clientilor lor, asta inseamna un pas foarte mare. In piata, stii ce cumperi, pentru ca acel lucru este facut de acele maini trudite si stii ca ai parte de produse cat se poate de naturale, aduse cu greu la taraba.
Asta ma face sa ma gandesc la greutatea care ii incearca pe acei tarani, dincolo de aspectele romantice, pe care ei nu le percep asa cum o facem noi. In piata, ma interesam mereu despre tehnicile de cultivare, direct la producatorii care le si vindeau. Ma apropii de legumele din stand si caut sa vad de unde vin acestea. Nicio referire la cine le produce. Nu numai ca n u vad numele bunicului care le aduce, dar nici datele de identificare ale unor producatori sau furnizori. Nici personalul magazinului nu reuseste sa imi dea un raspunsul. O domnisoara, sincer incurcata de interbarea mea, se duce grabita sa afle un raspuns. Vine inapoi sa imi zica, ca nu are raspuns. Nu era deloc ce asteptam. Un aspect foarte placut al mersului la piata este ca intotdeauna, cineva iti da aceste raspunsuri despre produse, pentru ca le-a crescut cu acele maini trudite cu care ti le intinde atunci, pentru ca le stie de mici. Aici am impresia ca sunt la orfelinat. Identitatea se pierde cumva pe drum. Ce inima o fi avut bunicul sa aduca aceste tinere legume acolo… pentru ca multe dintre cele pe care le-am vazut eu, nu ajunsesera la maturitate.
Nu am voie sa fotografiez nimic, dar sunt fixat de cateva camere de luat vederi si de privirile agentilor de paza. 
De cand dam inceput sa pun intrebari, par gata de actiune.
Povestea mea incepea sa isi arate adevarata fata. Ajuns acasa, incep sa cercetez pe internet, dar nici urma de producator, de parca aceste legume au fost aduse de Mosu’… sau Bunicu’. Un colaborator de-al meu, din echipa publicatiei Gusturi Naturale, contacteaza responsabilii de comunicare ai Mega Image si incearca sa obtina o clarificare oficiala, chiar de la directoarea de comunicare, dar este informat ca producatorii si furnizorii nu sunt omisi dintr-o greseala de pe ambalaj, ci pentru ca datele de identificare ale acestora… sunt confidentiale. Dupa cateva raspunsuri standard ale doamnei, blogger-ul ambitios, ramane cu receptorul in mana si cu ecoul propriei voci, pentru ca, de partea cealalta, conversatia se intrerupsese inainte sa isi dea seama. Probabil au atins renii Mosului vreun fir. Trimte un e-mail, dar primeste acelasi raspuns oficial, care invoca deja cunoscuta confidentialitate a originii produselor pe care le mancam noi si cu care ii hranim pe cei dragi. Nu va aduce aminte de timpurile in care ii intrebati pe parinti de unde vin cadourile de sub brad? Raspunsul era invariabil, unul mistic: “de la Mosu’”. Daca atunci, aceste raspunsuri erau menite sa ne protejeze inocenta, ei bine, acum avem legi europene care ne protejeaza de aceste raspunsuri. Cum ar fi cele ce reglementeaza transparenta trasabilitatii produselor alimentare.
Probabil ca Spiridusii Bunicului s-au simtit amenintati de ideea de a da clarificari pentru presa, asa ca ma gandesc sa reiau traseul si sa merg din nou intr-un magazin, ca orice consumator, pentru a cere detaliile care ma intereseaza. Mi se da, de aceasta data, o hartiuta cu un nume, numar de telefon, si o adresa de la capatul Bucurestiului, pe strada Siret, numarul 95. Aflu ca, de fapt, doamnele de la sediul central, cu care am vorbit, ar dori sa ofere informatii, dar numai clientilor si despre un anume produs, nu si presei, pentru un numar mare de produse. Explicatia ma pierde din nou in zona mistica, in care m-au bagat culorile vii si bunicul cu gradina naturala imaginara.
Am avut si o intrevedere in persoana, cu doamna director de comunicare. M-am prezentat la receptie, dar, cand a aparut interlocutoarea mea, am avut impresia ca ii parea rau ca nu a asociat numele meu cu intrebarile pe care le primise deja. La data la care trebuia sa primesc raspunsul, nu am mai avut placerea sa o revad… era intr-o sedinta. Superiorii domniei sale deasemenea… Si oricine altcineva care ar fi putut sa imi transmita raspunsul solicitat. Am primit, dupa ceva vreme, insa, un raspuns, din partea unei alte directoare, de aceasta data, din departamentul de marketing, care imi servea sablonul cu confidentialitaea originii produselor alimentare, si ma intreba in numele cui cer eu aceste raspunsuri si ce fac eu cu ele, asemenea celeilalte domane director, care ma intreba daca sunt din partea concurentei. 
Ba mai mult, ma instiinta ca percepe tonul intrebarilor mele, drept ofensiv.
Mi-a dat iar alt termen pentru a capata informatii pe care ma asteptam sa le gasec pe ambalaj . Cand credeti ca este urmatorul termen? Pe 21 Decembrie 2012! Ma intrebam ce ajunge primul: un raspuns profesionist si transparent, care sa clarifice informatii pe care le consider de interes public, sau sfarsitul lumii.
Intrebarea mea catre toti cititorii, este aceeasi pe care le-am pus-o celor de la Mega Imge: Cum reusesc dumniile lor sa livreze, in fiecare zi, tone de produse naturale, proaspete, de la mici producatori locali intr-o distributie de masa? Daca sunt din gradina bunicilor, cati bunici are Mega Image, incat pot furniza dinmativ 200 de magazine? Oare fiecare magazin are bunicul propriu?
Imi imaginez ca, asa cum ati avut odata un substitut de Mos Craciun, acest Mos Gerila al erei consumismului, este unul foarte musculos, pentru a putea duce legume la supermarket.
Cat despre bunicii si bunicele nu atat de puternice de la taraba sau de pe trotoarele din fata supermarket-urilor, ei sunt din ce in ce mai putini. Cum compenseaza marii distribuitori pierderea locurilor de munca din agricoltura si micul comert rezultate in urma importarii sau a productiei de masa a alimentelor? Daca nu avem grija sa ne protejam bunicii, ei vor disparea de tot, lasandu-ne numai cu un Mos Gerila foarte musculos, care ne va spune povesti, pentru a dormi mai lisititi.
Deci, daca inca mai credeti in Mosu’ si nu v-ati maturizat pana acum, oriunde ati fi, la orice colt de strada, este un magazin cu distributie de masa care va ajuta sa o faceti. Trebuie numai sa le puneti o intrebare, si imaginea feerica se va spulbera intr-o clipa. Sunteti pregatiti sa o faceti?
Culinary regards,
David Contant
