Cand zilele reci dau navala peste noi, si alegerile noastre culinare se schimba. Atunci cand ploua si e mohorat sau bate vantul si abia ne urnim sa iesim afara, o masa buna poate fi singurul argument care sa ne scoata afara din casa. De aceea, ne-am gandit sa intrebam cativa dintre bucatarii profesionisti din Romania care sunt mancarurile lor preferate in zilele reci; alegerile lor sigur o sa va faca pofta de-o ciorba acra cu ciolan sau de un porc bine gatit.
Asadar, cand e urat afara si incercati sa gasiti un motiv sa iesiti de sub paturica, recititi raspunsurile de mai jos – alegerile culinare ale unor bucatari profesionisti, si sigur veti gasi cel putin un motiv bun sa mergeti la un restaurant.
Sami Corodianu – chef&owner restaurant La Samuelle
Osobucco de miel cu piure de cartofi aromat cu curry servit cu salata tabouleh cu fasole alba. Imi place sa mananc acest preparat in zilele urate si ploioase fiindca imi aduce aminte de zilele de vacanta.
Marian Lupu – Executive Chef Aqua Restaurant
Nu ma consider o persoana pretentioasa cand vine vorba de mancare, dar imi place sa testez si sa experimentez cat mai multe combinatii de arome si texturi. Mereu in cautarea dish-ului perfect, mesele zilnice sunt de fapt degustari si tasting-uri pe care le fac alaturi de echipa mea. Daca ar fi sa nominalizez un preparat favorit cu care ma rasfat in zilele ploioase si mohorate, muschiul de vita cu ficat de gasca si piure cu trufe servit cu sos Merlot este alegerea mea. Povestea din farfurie, asta ar fi cea mai potrivita descriere a acestui preparat, consistenta si textura, imbinarea perfecta a carnii de vita cu ficatul de gasca si argumentul care intregeste preparatul, sosul Merlot.
Chef Foa – Executive Chef, coordonand echipele de bucatari Flavours si pentru restaurantele Stradale
Daca primavara si vara sunt pentru legume si fructe pe care le descoperi de la o luna la alta, in mod cert cand vine frigul este timpul pentru carne. Cel putin pentru mine, carnea de porc pregatita in fel si chip nu se compara cu nimic altceva in zilele reci de toamna-iarna. Preferatele mele in acest moment sunt pulled pork (in stilul Flavours, cu naan proaspat si sos de iaurt) si pastrama (noi ii spunem Foa’s Pastrami pentru ca am adus ingrediente secrete la reteta orginiala). Am dus aceste preparate peste tot in tara la evenimentele de street food si am descoperit ca nu sunt doar preferatele mele, ci si ale celor care ne viziteaza standul.
credite foto: Food of Bucharest
Chef Vasile Nicolae – Lulu’s Social Bistro
Ca starter, slana & ceapa mai ales ca merge grozav cu o palinca buna ca antemergator. La supe, nu refuz niciodata un ramen (de orice ar fi el, dar preferabil de rata) sau o supa iute-acrisoara chinezeasca – garantat pune sangele in miscare. Ca fel de baza iarna (cu toate ca merge in orice sezon) prefer o pastrama buna cu mamaliga, stropita abundent cu vin rosu, iar la desert ma porcesc cu un pain perdue (cozonac fript) inecat in lapte condensat sau sos caramel, neaparat cu crantz de alune de padure.
Mihai Zamfira – executive chef Gallart Food Solution
Imi lasa gura apa cand ma gandesc la o farfurie cu o crema de jumari cu usturoi si un pateu de casa, ceapa rosie si un carnat uscat si picant cu o palinca inainte si in timpul mesei cu putina moare de varza cu sfecla murata si vin cat sa unga gatul; poti adauga si 2 felii de sunca afumata.
Robert Pujina – manager/ sous chef la Muse Bistro
Cand vremea mohorata isi face aparitia si, desigur asta isi pune amprenta si asupra starii noastre, nu pot decat sa ma delectez cu o portie de obrajori de vita slow cooked la cuptor cu legume si piure de cartofi cu cimbru pe langa care inevitabil cativa stropi de sos demiglace. Este o mancare perfecta pentru vremea actuala si reuseste mereu sa-mi ofere plusul de energie si dispozitia necesara nelasand frigul si intemperiile sa imi stea in cale.
Constantin Ghimpu – sef bucatar la restaurant Aqua Garden Militari
As incepe, clar, cu gulas (vita, ardei gras, cartof, chimen, boia, etc); este gustos si ma incalzeste imediat asta pentru ca eu nu suport frigul. Pentru urmatorul fel prefer mielul care imi place gatit in toate variantele, dar cel mai mult in stil oriental (adana kebab – carne tocata din miel cu condimente sumac, chimion, coriandru), cu garnitura bulgur cu legume coapte si Jiu de miel. La desert vulcan de ciocolata (lava cake).
Dan Bogatu – Chef consultant Parmafood
Ce pot spune este ca nimic nu se poate compara cu mirosul de afumatura care te ia de nas atunci cand intri pe usa in casa. Mirosul de la ciorba aburinda careia tocmai i s-a oprit flacara. O ciorba groasa acrita cu zeama de varza, cu cartofi, varza murata tocata, costita afumata si cateva jumari care plutesc printre cimbrisor si leustean. Inainte de toate, sa am pofta cat mai mare beau un pahar de tuica fiarta cu cateva boabe de piper. Infulec cateva jumari de la borcan cu un graunte de usturoi si o paine facuta in casa. Dupa ciorba care mi-a incins stomacul urmeaza un castron de lut umplut cu varza acrisoara calita si lasata un pic la cuptor sa se rumeneasca ciolanul afumat. Pfoaaaa, un ardei bulgaresc murat, niste gogonele zemoase si inrosite de la zeama de sfecla. Ce pot spune: ca poate sa ninga sau sa ploua afara cat o vrea ca nu-mi mai pasa dupa o asemenea masa delicioasa! Si cum nu e masa completa fara un desert, ma innebunesc gogosile facute la lingura pudrate cu zahar si acompaniate cu dulceata de visine. Asta imi pofteste inima si stomacul, hahaha!
Si acum e randul vostru: ce va place sa mancati atunci cand afara e urat si mohorat?