In mai putin de o luna, mai exact pe 1 mai, se deschide, mai mult sau mai putin oficial, sezonul pe litoral. Ca si anul acesta, de multe ori se intimpla ca in apropierea zilei de 1 mai, zi de sarbatoare legala in toate regimurile, sa se nimereasca si Pastele, motiv pentru care se fac din zile lucratoare nelucratoare si rezulta pentru toti oamenii muncii o frumusete de vacanta. Si pentru ca in mai deja vremea se incalzeste si vara e destul de aproape, multa lume prefera sa petreaca aceasta mini-vacanta pe litoral.
Desi obiceiul petrecerii vacantei de 1 mai pe litoral tine de cel putin 30-35 de ani, intre sfirsitul vacantei de 1 mai si deschiderea oficiala a sezonului, hotelurile si restaurantele din statiunile de pe litoral se inchid din nou. Lumea nu se inghesuie sa vina si sa se bucure de mare si de ce ofera ea si in afara verii calendaristice. Asta desi luna mai e de multe ori mai calduroasa, mai putin ploioasa si mai insorita chiar decit unele luni august, mai ales finaluri de luni august. Pentru cine doreste relaxare, plimbare, aer marin, un peisaj deosebit- altul decit cel urban sau montan- si nu doar aglomeratie, bronz capatat in doua zile si balaceala in apa incinsa, litoralul in lunile din extrasezon ar fi locul ideal unde sa-si petreaca o vacanta. 
Chiar si iarna marea ofera o priveliste uluitoare, cei care iubesc marea ar admira-o la fel de mult in timpul unei furtuni sau inghetata. Din pacate, poate si din cauza hotelierilor, a cheltuielilor mari pe care le-ar presupune intretinerea pe timp de iarna, personal, incalzire etc, nici foarte multe locuri in care sa-ti petreci timpul liber nu exista, poate doar in Constanta, restul oraselor si oraselelor fiind destul de lipsite de atractii in extrasezon.
De citiva ani se incearca prelungirea cu citeva saptamini- o luna, a sezonului, numai ca neexistind nimic organizat, centralizat sau cu titlu obligatoriu din partea autoritatilor, toti isi trateaza afacerea individual si astfel potentialii turisti nu pot indrazni sa vina la mare in extrasezon decit riscind sa bata din usa in usa la hoteluri si restaurante sperind sa gaseasca ceva deschis, daca nu au fost prevazatori si si-au rezervat ceva dinainte.
Ca localnic vezi si judeci toate astea altfel, esti tentat sa zici “sa tina deschis, sa vina turistii!”, apoi, cind vin si se aglomereaza totul, sa zici “cind se termina si cu sezonul asta ca sa mai respiram si noi?”. Pentru ca, si aici probabil ca multi ma vor uri sau critica pentru ce spun, sezonul estival si afacerile care se desfasoara prin statiunile de pe litoral, nu aduc chiar atit de multe beneficii materiale pentru constanteni precum s-ar putea crede, decit, poate, celor ce detin afaceri in domeniu. In toti anii in care am batut litoralul in lung si-n lat, frecventind de zeci de ori pe sezon restaurante, cafenele, cofetarii, baruri si discoteci (eeei, demult asta…), cred ca pot numara pe degetele de la o mina de cite ori am primit un bon fiscal.
Citiva ani la rind se introdusese vestita taxa de intrare in statiunea Mamaia, lucru pentru care o tara intreaga ii injura pe constanteni pentru ca se imbuiba pe banii lor, uitind sa intrebe daca chiar asa se intimpla. De fapt, ceea ce se facea (chipurile) cu banii aceia, era plata unor gardieni care patrulau pe plaja, si spectacole pe o scena “la fintini” in Mamaia.
La fiecare inceput de sezon, inca din faza de pregatire a venirilor pe litoral, multi prieteni din tara sau din afara tarii incep sa se intereseze despre ce pot face, unde pot merge, unde pot minca si bea, cum si unde isi pot petrece zilele si noptile ca sa ramina cu niste amintiri placute de pe litoral. Ca mai tot fenomenul turistic din ultimii ani, in care atunci cind pleci undeva nu te mai saturi doar cu privelistea, muzeele, intimplarile cu care te saturai cu 20 de ani in urma, lumea si-a extins si gama de simturi cu care vrea sa se bucure de vacanta si calatorii, mai exact vrea sa manince cum se maninca pe unde merge, sa bea cum se bea si sa se distreze cum se distreaza lumea pe acolo.
Cu multi ani in urma se calatorea prin toata Europa cu un salam de Sibiu si un cascaval afumat in lada frigorifica, dar se vizitau muzee si obiective turistice iar acum se fac popasuri lungi si dese prin localurile evaluate pe tripadvisor.com. Lumea s-a schimbat si bine a facut. Datorita exigentelor publicului calator, si pe litoral au aparut si continua sa apara locuri in care experienta gastronomica incepe sa fie cu adevarat ceva deosebit. Daca in urma cu zece ani imi era frica de intrebarea “unde putem minca bine?”, pentru ca nu stiam ce as putea raspunde fara sa ma trezesc cu critici aspre dupa, acum frica asta mi-a disparut. Pot recomanda multe locuri in care sint convinsa ca, daca nu vrei musai sa cauti nod in papura, se poate sa te simti bine si sa fii foarte multumit de mincare, chiar daca nu ai include locul respectiv in topul primelor 10 restaurante din tara, ca sa nu zic din lume. Acum frica imi mai apare cind cineva ma intreaba “unde pot sa maninc ceva cu specific local?”. Asta ma pune in dificultate din mai multe puncte de vedere. Adevarul e ca asta este una dintre fricile tuturor romanilor atunci cind sint intrebati care mincare e total si exclusiv specifica Romaniei, dar n-o sa reiau aici toate argumentele si contraargumentele pentru care unele, sau niciunele, dintre preparatele noastre traditionale sint considerate doar imprumutate sau furate de la cei de pe linga noi.
Cum ar putea lucrurile sa stea mai clar cind e vorba de specificul litoralului romanesc, deci, de fapt, de specificul Dobrogei? Poti merge pe excluderi, sa spui ca ce e ardelenesc, moldovenesc, banatean, muntenesc nu e cu specific dobrogean. Dar asta nu inseamna mare lucru, atita timp cit oricum restaurantele de pe litoral nu se inghesuie sa-ti ofere supa gulas servita in piine sau ciorba radauteana. Asta nu te ajuta cind, totusi, scormonesti dupa un raspuns pe care sa-l dai celui care te intreaba “ce e specific litoralului?”.
Se 
poate face, pe buna dreptate, presupunerea ca daca exista deschidere la mare, specifice zonei ar fi produsele marine, pestele si fructele de mare. Asta ar fi corect, fata de restul tarii aici pestele e, sau, mai bine zis, era mai la indemina, dar asta doar pina cind supermarketurile au facut posibila furnizarea de peste oceanic la fel de usor si la Baia Mare ca si la Constanta. Din motive deja foarte cunoscute, ce tin de asa-zisa siguranta a alimentelor, produsele din supermarketuri sint atit de accesibile si comode din punct de vedere al actelor de provenienta si al certificatelor, ca sint preferate de majoritatea detinatorilor de restaurante. Asa ca poti minca la fel de bine dorada sau caracatita si pe o terasa cu “un picior in mare” la Mamaia si intr-un restaurant din virf de munte. La fel cum poti minca pe malul lacului Siutghiol pastrav, care, chiar daca e peste, nu e deloc specific Marii Negre sau lacurilor din zona litoralului, ci apelor montane. Despre fructele de mare sau alte produse marine ce pot fi asimilate produselor pescaresti, specifice litoralului romanesc sint numai midiile, rapana, garizii, racii si o anume specie de crab. Deci caracatita, calamarul sau crevetii prezenti in meniurile din restaurantele de pe litoral sint, toate, de import. Chiar si in conditiile acestea, ramin totusi zeci de specii de peste care se gasesc in Marea Neagra, Dunare sau lacurile din imprejurimi si ar putea fi oferite clientilor in restaurante, mai ales in cele cu specific pescaresc, dar, din motive necunoscute, multi bucatari si proprietari de restaurante se feresc sa introduca in meniu o gustoasa scrumbie autohtona, fripta pe tabla sau gratar in loc de un file de pangasius.
O alta varianta, poate cea mai satisfacatoare, ar fi definirea specificului local dobrogean prin specificul culinar al etniilor care populeaza Dobrogea. Adica specificul turcesc, tataresc, machidonesc, grecesc, bulgaresc, armenesc, lipovenesc, fara a avea pretentia ca aici se termina enumeratia. Majoritatea amintirilor legate de litoral ale turistilor si de preparatele gasite in exclusivitate aici includ suberecul, baclavalele, saramura, covrigii, braga, placinta dobrogeana, fara a avea pretentia, nici in ceea ce priveste afirmatia asta, ca numai in Dobrogea se fac sau se consuma toate astea. Deci specific exista, oamenii gatesc in casele din Dobrogea si suberec, si chiperchi (sau “piperchi tirgisiti”, o mincare aromaneasca din ardei si brinza de oaie), numai ca sint ori foarte putine, ori inexistente restaurantele care ofera clientilor lor asa ceva. E cu atit mai regretabil acest fapt, cu cit e cunoscut faptul ca foarte multe localuri de pe litoral sint detinute si administrate de aromani (machidoni), oameni foarte priceputi la afaceri si comert. In loc de preparatele lor traditionale, de care sint foarte mindri, in meniurile lor gasesti mai degraba pizza si scaloppina, in loc de placinte cu praz si brinza, sau o pulpa de oaie facuta la cuptor, cum numai ei stiu sa faca. Abia-abia am gasit in ultimul an doua restaurante care au avut curajul sa includa citeva preparate din bucataria traditionala aromaneasca.
Concluzionind si trecind in registrul optimist si plin de speranta, acum, cu putin timp inainte de inceperea sezonului: litoralul este unul dintre locurile unde se intrepatrund si coexista zeci de bucatarii, facind foarte grea, daca nu imposibila, definirea unui specific local. De multe ori cei carora le sta la indemina sa recreeze un specific local, oamenii care detin sau administreaza restaurantele de pe litoral, resping sau neaga ce s-a mostenit in domeniul gastronomic in decursul a zeci de ani, inlocuind preparatele traditionale pe care turistii sau localnicii inca si le mai amintesc si, in felul lor, le cer, cu unele mai rafinate, mai noi, dar fara “specific local”.
Cu toate acestea, sau poate tocmai din aceste cauze, litoralul ofera cite ceva pentru orice gust si dispozitie. Este locul unde poti trece in decurs de citeva ore prin experiente gastronomice frantuzesti, turcesti sau italienesti, sa savurezi intr-un restaurant de lux fructe de mare din cele mai exotice sau sa ciugulesti dintr-o punga de hirtie hamsii prajite cumparate de la o taraba. Oricine se poate bucura acum cu toate simturile de experienta unei vacante la mare, dar pina la urma ne intoarcem tot la ceea ce marea ne ofera prin ea insasi dintotdeauna: culoare, liniste, romantism, libertate…
*
*
.
