In ziua in care se va deschide in Bucuresti restaurantul cu niste usi foarte largi, prin care sa intri cu masina inauntru, direct inr-o parcare in mijlocul localului, iar mesele sa fie de jur imprejur, ei bine, acel restaurant va deveni marea atractie a Capitalei si toti ceilalti patroni de carciumi vor muri de invidie! Incercari au mai fost, insa cu preturile astea la imobiliare nu e totusi o floare la ureche… Patronul de la L’Esperance aproape reusise! Daca era usa cu cativa centimetri mai larga, am fi vazut bemveul din poza cu 3 metri mai in fata. Si la fel pe Beller, unde interlopilor de la Cafe Ambiance, din parc, nu le cade bine mancarea daca nu se suie cu masinile lor cat autobuzul pe trotuar si in statia de autobuz pana in gardul viu de la terasa, cu toate ca e plin de locuri goale de parcare peste tot acolo. La Belle Epoque, la Don Cafe si la cafenelele din zona nu mai vorbim… Dar nici Politia nu se lasa mai prejos! Cu ce au si ei in dotare, asa, cu Loganul, hop pe trotuar, pana in usa magazinului, de trebuie sa merg eu cu catelul pe strada pe unde umbla masinile, si nu pe unde credeam ca mi-ar fi locul. Si ca sa fie clar cum stau lucrurile, si-l pun fix sub semnul care arata cum trebuie parcate masinile. Il intreb pe idiotul din poza de ce in loc sa-i amendeze pe cei care parcheaza ilegal, el, politistul, e primul care incalca legea? Raspunsul a fost halucinant: « Domnu meu, dar nu e nimic ilegal aicea! » « ??? … Dar indicatorul acela ce e, semnele de circulatie sunt optionale in Beller? » « Domnu meu, semnele de circulatie sunt pentru CAROSABIL, nu pentru TROTUAR ! » « !!!… »
In Bucuresti (si probabil ca si pe o raza de cateva sute de Km in jur), locurile de parcare din fata portii sunt rezervate pentru patron, in stanga, si pentru fiul patronului, in dreapta. Si neaparat pe trotuar! Pe primul loc in job description-ul paznicului de restaurant e sa apere cu strasnicie aceste locuri, in primul rand. La Paris si la Copenhaga, patronul, directorul de restaurant si toti angajatii isi parcheaza masinile in spate, ca sa le lase clientilor pe cele din fata. Imi povestea David Contant ca Georges Blanc, unul dintre primii 10 chefs ai lumii, care are restaurantul intr-un adevarat castel de la tara, cu o parcare de peste 100 de masini, isi pune masina (si nu era nici Mercedes, nici Lexus) in coltul cel mai indepartat al parcarii, ca sa lase locurile mai apropiate de intrare pentru musafiri.
Dar Leta traieste la Bucuresti, nu la Copenhaga. Ba, mai mult, Leta isi duce viata in Dorobanti. Am inteles ca Leta (sau Letta?) e nevasta sau fosta nevasta a unui om cunoscut multor bucuresteni, un fotbalist, sau ceva pe acolo. Cred ca a murit de nerabdare, mai mult de un an, cat a durat constructia restaurantului ei din Beller, ca sa vina si Ziua Parcarii, sa-si poata marca fata teritoriul… Si a venit acea zi, in toamna tarzie a lui 2012, cand s-a deschis Lett’s 35, frumosul ei restaurant, peste drum de parc si de cafeneaua lui, Ambiance. Cum restaurantul are doua intrari, isi pune fata masina acum in dreptul cate uneia, pe rand.
Lett’s 35 e un restaurant nu prea mare, cu o cafenea intr-o parte, la parterul unei cladiri vechi de pe frumoasa si faimoasa strada. Locul a fost renovat cu grija si cu dare de mana, au avut un arhitect bun, nu cred ca i-au pus limite la imaginatie si la cheltuieli. Conceptul e clar si unitar, bine realizat, materiale de calitate. A iesit ceva mai degraba modern, tineresc, luminos, cu aer mediteranean, de vacanta, de bunastare.
Meniul e din bucataria italiana; de fapt, asa se si recomada Lett’s 35, ca « restaurant italian ». E un meniu scurt, se vede ca a fost facut de catre cineva care stie foarte bine cum se fac lucrurile acestea. Mi-au spus ca au adus un chef italian care a pus lucrurile pe roate, dupa care a plecat. Si le-a pus destul de bine. Noi am mancat o salata de creveti foarte buna, o baltita de ulei ca supa de peste, dar care era si ea bunicica, totusi; o vita cu foie gras, mai buna decat ne-am asteptat, cu imaginea supei inca proaspata in minte; pestele si sparanghelul bune, de asemenea. Salata greceasca a fost banala, insa nu intr-atat incat sa le pun o nota mai mica decat 9 la mancare, pe ansamblu.
Serviciul a fost destul de bun la Lett’s 35, cu chelneri de meserie carora le lipseste dezinvoltura si stresati mai mult decat e cazul de context si de statutul social in care au fost pusi. Preturile sunt mari, insa nu exagerate, tinand seama de calitatea mancarii si de atmosfera placuta.
Asadar, Lett’s 35 s-a pus de la inceput in topul restaurantelor italienesti (si nu numai) bune din Bucuresti si pe primul loc in cel al restaurantelor din Beller, trecand direct in fata lui Market8, care in curand ar putea sa-i lase locul si lui Chocolat, dupa cum merg lucrurile acolo.
