Irlanda este renumită pentru o mulțime de lucruri minunate. Dar puține sunt mai emblematice decât un pint de Guinness, servit cu acel guler bogat de spumă. Cu siguranță unul dintre primele lucruri pe care turiștii le fac atunci când vizitează Irlanda este să caute un pub autentic și să comande acel pahar distinct de stout cremos „de la mama lui”. Și cum astăzi e Saint Patrick`s Day, se cuvine să vorbim despre berea Guiness și să ne scufundăm în istoria ei.
De la începuturile ambițioase din Dublin până la succesul global cu berea vândută în peste 150 de țări, istoria berii Guinness este o poveste de aproape trei secole. O poveste despre visul unui om vizionar și extrem de determinat.
Totul începe cu Arthur Guinness, care închiriază în 1755 o fabrică de bere în vecinătatea micuțului sat irlandez Leixlip, cu cele 100 de lire sterline moștenite de la nașul său Arhiepiscopul Price. Nu îi merge rău, astfel că în 1759 reușește să închirieze fabrica de bere St. James’s Gate din Dublin. O fabrică mai mare, dar dezafectată. Reușește să semneze un contract de închiriere pe 9.000 de ani (!) pentru 45 de lire sterline pe an (că tot vorbeam de determinare…).
Cum a fost inventată berea Guinness
Inițial, Guinness producea beri ale. Abia în 1770, după 15 ani de brasat, începe să producă o bere neagră. Rezultatul era apropiat de porterul britanic, relativ recent inventat la Londra, în 1722. Era diferită de berea clasică a britanicilor, deoarece era preparată din malț de orz prăjit, de unde și culoarea închisă și textura cremoasă. Noua alternativă savuroasă a lui Arthur la berile acelor vremuri a devenit rapid extrem de populară în Irlanda. Atât de populară încât Berăria Guinness a fost rapid acceptată drept unul dintre cei doi furnizori oficiali de bere ai Guvernului Irlandez. Cinci ani mai târziu, rămânea singurul furnizor.
Drept urmare, în 1799, mirosind că ceva-ceva face bine, Arthur decide să producă doar beri negre. Când Arthur a murit în 1803, la vârsta de 78 de ani (o vârstă foarte înaintată pentru acele vremuri), fabrica de bere producea peste 3 milioane de litri de stout și dezvoltase deja cu succes o rețea de export.
O dinastie a berii negre
Arthur Guinness II a moștenit afacerea după moartea lui Arthur Guinness. Aceasta a marcat începutul unei dinastii antreprenoriale impresionante, afacerea fiind păstrată și condusă în familie până în 1986. Arthur Guinness II a continuat să extindă berăria din St. James’s Gate. Astfel, în 1820 puteai deja să bei berea Guinness oriunde în lume. Din Sierra Leone la New York și din Lisabona până în Barbados. În mod firesc, în anii 1830, devine cea mai mare fabrică de bere din Irlanda.
Afacerea crește și pe timpul lui Benjamin Lee Guinness, fiul lui Arthur al II-lea, care stabilește faimoasa etichetă de marcă înregistrată, încă folosită și astăzi. De asemenea, succesul în afaceri ridică statutul familiei Guinness, așa încât Benjamin Guinness devene primar al Dublinului, în 1851.
Nu le-a mers rău nici după moartea lui Benjamin (în 1868). Fiul său, Edward Cecil Guinness, reușește în 1886 să facă din Guinness cea mai mare fabrică de bere din lume și o listează la Bursa de Valori din Londra. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Guinness producea 200 milioane de litri de stout în fiecare an. Angajații Guinness Brewery erau unii dintre cei mai bine plătiți lucrători din Dublin. Aceștia beneficiau de pensii și asistență medicală, beneficii care nu erau oferite de stat la acea vreme. Până la moartea sa din 1927, Edward Cecil Guinness reușește să impună Guinness drept a șaptea cea mai mare companie din lume.
270 de ani de inovație și originalitate
Finalul secolului XX definitivează imaginea modernă a deja-clasicului irlandez. Sunt deschise mai multe fabrici internaționale de bere Guinness în Nigeria (1962), Malaezia (1965), Camerun (1970) și Ghana (1971). În același timp, fabrica St. Jame’s Gate din Dublin devine una dintre cele mai avansate tehnologic fabrici de bere ale acelor vremuri. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, existau berării Guinness în 49 de țări.
Totodată, în 1959 compania lansează Draft Guinness, un sistem de distribuire a azotului și dioxidului de carbon în baruri. Acesta este responsabil pentru faimosul guler cremos de spumă pe care fanii Guinness îl iubesc și astăzi. Altă invenție inovatoare a irlandezilor este Guinness Draft in Can, lansată în 1988. Vorbim de acea biluță pe care o auzi învârtindu-se în cutiile de bere Guinness.
Chiar așa, ce-i cu bila aia în cutia ta de Guinness?
Majoritatea berilor sunt carbogazoase datoriră dioxidului de carbon natural sau adăugat la îmbuteliere. Acest gaz este responsabil și pentru gulerul de spumă rezultat la turnare. Însă o bună parte din el este eliberat (și pierdut) atunci când deschidem o cutie e bere.
Ei bine, berea Guinness, fiind mai puțin acidulată (deci având mai puțin CO2), este îmbuteliată alături de acea biluță mică, care conține o cantitate mică de azot lichid. Aceasta cantitate de azot trece din stare lichidă în stare gazoasă după ce cutia a fost sigilată. Astfel se obține o presiune optimă în interiorul dozei de bere. În plus, CO2-ul natural din bere ajunge cu siguranță în fiecare pahar, formând acel guler distinctiv.
Mai deține familia Guinness berăria?
În 1962, strănepotul lui Edward Cecil Guinness, Benjamin Guinness, a devenit președintele companiei. A deținut această funcție până în 1986, fiind ultimul membru al familiei Guinness care a condus afacerea. Pentru nu mai puțin de 24 de miliarde de lire sterline, în 1997 Guinness a fuzionat cu gigantul Grand Metropolitan. S-a format astfel compania numită Diageo PLC. Aceasta păstrează și în prezent drepturile asupra tuturor produselor și mărcilor comerciale adunate în timp sub pălăria Guinness.
Berăria St. James’s Gate din Dublin
În 2014 s-a deschis incredibila fabrică de bere Brewhouse 4, pe amplasamentul fabricii inițiale – St. James Gate din Dublin. Încă este cea mai mare fabrică de bere din lume și, de asemenea, una dintre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic. Totodată, berăria și magazinul Guinness sunt cele mai vizitate atracții din Dublin. Aici își are locul și un muzeu, Guinness Storehouse, unde poți afla totul despre berea Guinness. Se întinde pe șapte etaje, dispuse într-un atrium de sticlă, în forma unui pint de Guinness.
Parterul prezintă cele patru ingrediente ale berii (apă, orz, hamei și drojdie) și un sector dedicat fondatorului fabricii, Arthur Guinness. Tot aici poți vedea contractul original de închiriere a berăriei, cu celebra semnătură a lui Arthur. Fun fact: semnătura lui e încă imprimată pe fiecare cutie și sticlă de Guinness din lume.
O expoziție cu istoria companiei, tehnicile de fabricare a berii, ingredientele și o istorie a campaniilor publicitare celebre ale Guinness culminează cu o vizită la Gravity Bar-ul de sticlă, de la etajul șapte.
Ce să faci (dacă ajungi) la Guinness Storehouse
Pe lângâ vizitarea muzeului, ar trebui să profiți de vizită și să experimentezi tot ce area lumea Guinness de oferit. Spre exemplu, oprește-te la unul din localurile din incintă. Gravity Bar invită vizitatorii să savureze o halbă de bere Guinness în timp ce admiră o panoramă de 360 de grade a Dublinului și a fabricii de bere de mai jos. Alte atracții ale locului includ barul Perfect Pint, unde vizitatorii își pot turna propria halbă sub îndrumarea unui expert. E un proces meticulos și bine-definit, care trebuie să dureze exact 119.5 secunde! Atenție – nu două minute! De asemenea, în această catedrală a berii se află mai multe restaurante remarcabile. Poți alege orice preparat tipic irlandez, dar și o selecție vastă de dish-uri din bucătăria internațională.
La fel ca și Imperiul Britanic, Guinness a colonizat papilele gustative din întreaga lume. Există fabrici în peste 60 de locații și berea Guinness este vândută în peste 150 de țări. 10 milioane de pahare din acest stout cremos sunt savurate în fiecare zi, în întreaga lume!
Un pint de Guinness este un must-gust nu doar pentru iubitorii de bere, ci mai ales pentru cei pasionați de gusturi și arome emblematice. Și, cu peste 8.600 de ani rămași din contractul de închiriere a fabricii din St. James Gate, cu siguranță sunt încă multe lucruri uimitoare de făcut la celebra adresă din Dublin. Glumim, clădirea a fost cumpărată de către companie de mult timp…
Și dacă tot e St. Patrick’s Day, e un moment perfect pentru a celebra și berea Guinness. Așa că ia-ți prietenii și mergeți într-un irish pub să vă bucurați de atmosfera și veselia tipic irlandeză. Avem noi câteva recomandări.