Dl Lorenzo face o noua incercare cu localul din Eminescu 38, dupa ce au esuat acolo mai multi romani si italieni, cu o cafenea, apoi cu restaurante ca Il Monello, Don Antonio si cine stie cate or mai fi fost, despre care nu stiu eu…
Despre cum arata micul restaurant nu mai scriu, pentru ca dl Lorenzo l-a lasat cam la fel cum l-a luat de la Don Antonio, doar ca a pus un cuptor mare de pizza, chiar la intrare.
Meniul de la Pizza Napoletana Da Lorenzo (asa scrie pe placuta) e din bucataria italiana clasica, evident. Mai bine zis, are multe pizza si paste si cateva feluri de vita si fructe de mare, in caz ca. Eu am luat din mai multe, ca sa ma lamuresc. Cele mai proaste au fost pastele. Nu m-am mirat cand mi-au spus ca sunt Barilla, probabil ca cele mai ieftine dintre ele si gatite destul de banal. De ce nu si-or face ei pastele acolo, cand e atat de usor si diferenta atat de mare, eu nu inteleg. Presupun ca dl Lorenzo se concentreaza doar pe pizza. Pe care o face bine, intr-adevar, insa nu cred ca e de ajuns, mai ales cu un produs atat de “basic” pe care cu greu poti sa-l mai faci diferit de toti ceilalti din oras. Fructele de mare au fost asa si asa, nimic nou sau deosebit.
Preturile de la de la de la Pizza Napoletana Da Lorenzo sunt asa si asa, nimic special de semnalat. Vita e cea mai scumpa din tot de e acolo, pe la 60 – 70 de lei. Serviciul e anost, cu un chelner foarte binevoitor dar speriat rau, nu stiu de ce, si cu dl Lorenzo care se fataie de colo colo, tot timpul imbufnat, fara sa arunce o vorba, sau macar o privire, cuiva. Clienti putini, si nu prea cred ca se vor inmulti prea curand.
Poate ca dl Lorenzo face pizza ca la el, la Napoli, insa obiceiurile proaste bucurestene si le-a insusit 100%. Nu era de ajuns ca si-a pus masina pe trotuar, dar a suit-o pana sus de tot, de a trebuit sa i-o sterg eu cu pantalonii cand am intrat. Cred ca daca ar fi fost putin mai larga usa, ar fi dus-o pana in mijlocul restaurantului, ca sa stie o treaba. Si asta nu cand e plin de masini acolo, si te poti consola ca nu esti singurul care face o magarie, ci cand putea sa-si lase ditamai masina intr-o suta de alte locuri in apropiere, si legal si civilizat.
Asadar, Pizza Napoletana Da Lorenzo, pe numele lui (ei) intreg, eu un mic restaurant italian la care eu nu as indemna pe multi sa mearga daca nu sunt in zona si li se face foame fix cand vad SUV-ul domnului Lorenzo. Poate sa fie o solutie rezonabila pentru studentii de la ASE, din apropiere, pentru corporatistii din numeroasele firme din zona, la pranz, dar nu mai mult. Probabil ca spre sfarsitul anului va trebui sa scriu un alt articol despre localul din Eminescu 38, cu alt titlu si despre alte mancaruri si obiceiuri…
*
