Nu a stiut sa-mi spuna nimeni ce a fost acolo inainte, insa a fost cu siguranta un loc public, o sala de spectacole, un cinema, teatru, ceva, pentru ca are o sala foarte mare cu scena in capat, asa cum se vede si in poze. Pacat doar ca au lasat acolo niste difuzoare si alte instalatii care arata sinistru printre decorurile si mobilierul vintage – de calitate si foarte bine facute, de altfel. Cred ca ar trebui sa-i invete cineva pe cei din sala ce sa raspunda la astfel de intrebari, pentru ca imi inchipui ca toti cei care intra acolo si le pun, si le pun si lor, fara indoiala…
Peretii sunt goi si amplifica sentimentul de singuratate, mai ales cand esti aproape singur intr-un loc atat de mare. Iar mocheta groasa de pe jos mareste discrepanta cu goliciunea peretilor. Daca se gandesc sa faca acolo spectacole si concerte, e de inteles (mai putin mocheta), insa daca se asteapta ca oamenii sa vada in Elisabeta mai mult un restaurant, cred ca ar trebui sa mai caute niste solutii legate de ambient. Oricum, pentru un local de evenimente, nunti si alte asemenea pare sa fie foarte potrivit – si cred ca asta si asteapta cei care au facut o investitie atat de consistenta acolo.
Meniul de la Elisabeta e lung, lung, cu de toate, insa aproape exclusiv carne. Carne peste carne, de toate felurile, de la toate vietatile. Am luat o Supa de ceapa, un Platou Regal cu carne, un Platou Romanesc cu carnati, Legume sote si Ragu de ciuperci. Supa a fost asa si asa, legumele si ciupercile la fel, insa carnea si carnatii au fost oribile: carne de proasta calitate, plina cu zgarciuri si foarte tare, prost facuta (arsa la exterior si cruda in interior), micii si carnatii de pe rafturile pentru saraci de la supermarket…
Serviciul a fost rezonabil, cu oameni amabili, insa cam neinspirati: ne-au lasat cu paltoanele pe spatarul scaunelor, apoi nu ne-au adus cutite de carne, mai ales pentru o carne cum era cea pe care am descris-o mai sus. Ne-au luat si servetele de pe masa exact cand ne pregateam sa le folosim, de a trebui sa le cerem inapoi… ceea ce nu prea se face intr-un local cu asemenea pretentii si cu eticheta pe care o afiseaza peste tot, inca de la intrare.
Preturile sunt asa si asa la Elisabeta, insa fata de ce am avut noi pe masa si in farfurie, am considerat ca cea mai mare parte din suma pe care am scos-o din portofel a fost pentru restaurarea cladirii, de fapt.
Asadar, ca multe alte restaurante din Bucuresti, si Elisabeta e un local despre care patronii, investitorii si bucatarii cred ca oamenii merg acolo ca sa admire cladirea si peretii, nu ca sa manance bine. O sa vedem peste cateva luni daca au dreptate sau nu. Deocamdata cred ca sunt convinsi ca restaurantul e gol doar pentru ca e abia deschis, adica abia de la inceputul anului…
*
