Fratelli Grup este una dintre cele mai mari și cunoscute businessuri din HoReCa, cu o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro. Însă criza provocată de coronavirus nu a iertat pe nimeni din industrie. Așa că am stat de vorbă cu Dani Caramihai, CEO și co-owner Fratelli Grup, pentru a afla cum s-au adaptat la această situație, care sunt problemele pe care le întâmpină și cum vede reintrarea în normal.
Povestea Fratelli Grup a început în 2005, atunci când patru prieteni au venit cu un concept cu totul nou pentru o cafenea, pe care au deschis-o în centrul Bucureștiului – Fratelli Espresso Bar. A urmat lounge-ul Fratelli Social Club, în 2006, și clubul Fratelli Studios, în 2007. În scurt timp, Fratelli a reușit să redefinească viața de noapte și să devină cu adevărat o poveste de succes. S-au extins în Timișoara, Iași, Constanța și Mamaia.
La finalul anului 2018 grupul a trecut printr-un rebranding de amploare, depășind sfera de cluburi și devenind un spațiu multifuncțional. Astfel, pe lângă cluburile Fratelli, grupul numără astăzi și restaurantele Biutiful, Uanderful, bistroul Fratellini Bistro, dar și o zonă de food festival permanentă (Carnivale Food Market, lansat în 2019).
Fără îndoială, grupul ocupă unul din locurile de top în lumea restaurantelor. Este acel exemplu de succes către care aspiră toată lumea. Și tocmai de aceea, este și un punct de reper în industrie. Noi am stat de vorbă cu Dani Caramihai, unul dintre cei patru fondatori și CEO al Fratelli Grup, pentru a afla în ce fel a fost afectat businessul de criza COVID-19, ce măsuri au luat și cum vede viitorul HoReCa după încetarea Stării de Urgență.
Chiria ar trebui să aibă contravaloare zero. Livrările sunt o soluție temporară
Restograf: Cum rezistă grupul Fratelli în fața crizei? Cum stau lucrurile pentru voi în acest moment?
Dani Caramihai: Cheia afacerii noastre sunt oamenii. Clienții, dar și colegii noștri. Investiția majoră pe care o facem din prima zi de funcționare, până astăzi inclusiv, este pregătirea colegilor pentru a fi în topul preferințelor oaspeților. Financiar vorbind, nu ne permitem să reducem această investiție. Afectiv, nu vrem să pierdem oamenii care ne-au fost o familie de-a lungul timpului, care nu sunt puțini.
În prezent, toate restaurantele sunt închise, comenzi și livrări se fac doar pentru meniurile Fratellini Bistro și Biutiful, preparatele fiind pregătite într-o singură bucătarie, cea de la Fratellini Bistro. Livrăm preparatele atât prin UberEats, cât și în regim propriu, prin șoferii noștri. Încercăm astfel să fim în continuare cât mai aproape de nevoile și dorințele oamenilor.
Restograf: Cum ați rezolvat problema chiriilor? Momentan nu există o reglementare venită de la autorități în acest sens și multe restaurante au probleme din acest punct de vedere. Care ar fi soluția de ajutor acum?
Dani Caramihai: Deocamdată negociem punctual, pentru fiecare spațiu în parte. Soluția corectă din punctul nostru de vedere ar fi ca în această perioadă, a Stării de Urgență, chiria să aibă contravaloare zero. Iar după aceea, în funcție de restricțiile care cu siguranță vor fi impuse, să putem renegocia valoarea contractelor. Până la urmă, este ca un joc domino: toate aspectele industriei sunt interconectate. Am încredere că jucătorii din piață încearcă nu doar să iasă din criză, ci să aducă un plus valoare pe termen lung. Trebuie să rezistăm și nu o putem face decât împreună.
Restograf: Sunt multe restaurante care acum s-au îndreptat către zona de delivery, chiar dacă înainte nu ofereau acest serviciu. Cum crezi că vor evolua lucrurile? Este o soluție viabilă până la ieșirea din criză? Dar după?
Dani Caramihai: În acest moment este una dintre puținele soluții în zona HoReCa, însă temporare. Sunt companii proiectate pentru acest tip de activitate și o fac foarte bine. Noi ne ocupăm cu altceva. Noi depindem de oameni, așa cum spuneam la început. Lipsa zâmbetului, a comunicării de calitate, la noi înseamnă pierderi. Nu putem lucra fără zâmbet, fără atitudine. Mă îndoiesc că cei care veneau doar în restaurant, dar acum își comandă acasă, vor renunța la a lua masa în restaurantele noastre, sau să socializeze în cluburile noastre.
Restograf: În condițiile în care încă se gătește la voi, cum vă descurcați cu furnizorii? Cum funcționează lanțurile de aprovizionare în această perioadă?
Dani Caramihai: Relațiile bune interpersonale le avem nu doar cu colegii, ci și cu furnizorii, care ne ajută să trecem mai ușor peste această criză. În fapt, ne ajutăm unul pe celălalt. Am discutat cu fiecare furnizor în parte. Am încercat să găsim soluții personalizate pentru nevoile fiecăruia, pentru a ne susține reciproc în această perioadă dificilă pentru toți.
Este ca un joc domino: toate aspectele industriei sunt interconectate și am încredere că jucătorii din piață încearcă nu doar să iasă din criză, ci să aducă un plus valoare pe termen lung.
Oaspeții nu vor renunța la a lua masa în restaurante
Restograf: Vorbeam mai devreme de obișnuințele oaspeților. Cum faceți să-i țineți aproape până vor putea veni din nou la restaurant?
Dani Caramihai: Izolarea presupune să rămânem în casă, dar viața continuă. Încercăm să digitalizăm cât mai mult din experiența pe care o aveau oaspeții noștri în restaurante. Asta pentru că a merge la restaurant nu se rezumă la actul de a te hrăni. Căutăm astfel să aducem clienților noștri cât mai mult din ceea îi bucura atunci când ne călcau pragul, punându-le la dispoziție radiourile Uanderful, Biutiful și Fratellini Bistro. La cluburi s-a întâmplat același lucru, și dacă în timpul săptămânii poți asculta radio Fratelli, sâmbătă seara avem live streaming cu artiștii noștri rezidenți. Practic, ne străduim să fim în continuare alături de oaspeții noștri.
Restograf: Ce se va întâmpla după? Care crezi că va fi comportamentul oaspeților? Și ce e de făcut pentru a-i aduce din nou în restaurant?
Dani Caramihai: Nimeni nu știe. Putem presupune. Marii câștigători, cred, vor fi cei cu viziune. Sunt sigur că vom găsi soluții. Restricțiile vor fi ridicate treptat, astfel mulți dintre oaspeții noștri vor avea timp să se readapteze la vechiul stil de viață. Noi nu am forțat niciodată comunicarea pentru a „aduce” oaspeți în locații. Am comunicat tot timpul onest, iar oamenii ne-au ales întotdeauna pentru calitatea produselor, a serviciilor, pentru atmosfera de care se bucură de fiecare dată când intră în restaurantele noastre. Clienții noștri sunt și ei parte a familiei Fratelli.
Restograf: Care va fi strategia voastră odată încheiată carantina? Cum veți repune lucrurile în mișcare?
Dani Caramihai: Cum spuneam mai sus, oaspeții ne-au ales tot timpul pentru experiența pe care o primesc atunci când vin în restaurantele noastre. Când vom redeschide restaurantele, vom comunica acest lucru, iar restul, cred eu, va veni de la sine. În funcție de situația din acel moment, vom decide dacă vor mai trebui luate și alte măsuri.
Mă îndoiesc că cei care veneau doar în restaurant, dar acum își comandă acasă, vor renunța la a lua masa în restaurantele noastre, sau să socializeze în cluburile noastre.
Dani Caramihai, CEO Fratelli Grup: „Timpul de a ne reface emoțional și financiar este între unul și doi ani.”
Restograf: Cum vezi lucrurile pe viitor în industrie, per total? Care sunt urmele, cicatricile, care vor rămâne după această perioadă? Cum se vor adapta/schimba business-urile?
Dani Caramihai: Este clar că una dintre cele mai mari „cicatrici“ va fi cea financiară. Vom fi afectați pe termen lung și vom avea de luptat pentru a ne „vindeca”. Pentru perioada imediat următoare ridicării restricțiilor, cred că oamenii vor căuta restaurante mici spre medii, aerisite și vor evita locurile aglomerate. Nu cred însă că va dura mult această distanțare. Suntem balcanici și face parte din spiritul nostru să căutăm constant să fim împreună.
Chiar și istoria confirmă acest lucru. De la războaie până la pandemii trecute, timpul de a ne reface emoțional și financiar este între unul și doi ani. Așadar, încet, cu efort susținut și răbdare, piața se va stabiliza. Iar cu înțelepciunea pe care o vom avea în urma acestei experiențe, vom îmbunătăți modul în care acționăm și ne desfășurăm activitățile. Inclusiv e posibil, de ce nu, ca atunci când vom rosti cuvântul restaurant, el să semnifice ceva diferit decât la ceea ce ne-am aștepta în prezent.
Restograf: Am putea vorbi și de noi oportunități în ciuda tuturor greutăților? Ne forțează această situație să ieșim din zona de confort, să regândim planuri, strategii, să venim cu lucruri noi?
Dani Caramihai: Consider că situațiile limită nu pot crea lucruri mărețe. Stresul este bun, chiar și cel financiar. Însă atunci când ne aflăm pe marginea păpastiei, intervine instinctul de supraviețuire, iar ideile și implicit deciziile luate tind să fie pur emoționale, nu în urma unei analize raționale. Pe de altă parte, nu neg faptul ca în urma acestei crize vom ieși cu toții mai întelepți, mai umani, dar și că se vor naște alte tipuri de business.
Încet, cu efort susținut și răbdare, piața se va stabiliza, iar cu înțelepciunea pe care o vom avea în urma acestei experiențe, vom îmbunătăți modul în care acționăm și ne desfășurăm activitățile.
Suportul Guvernului este vital după ridicarea Stării de Urgență
Restograf: Dacă ar fi să le transmiți ceva proprietarilor de restaurante, ce i-ai sfătui?
Dani Caramihai: Nu sunt în măsura să dau sfaturi, însă știu că este important ca în acest moment să ne implicăm în lupta cu această criză, fiecare după posibilități. De asemenea, mai mult decât înainte, este momentul să punem oamenii înaintea profitului. Cu toții avem experiență vastă în HoReCa și fără panică vom trece peste peste tot.
Restograf: Dar autorităților? Ce nevoi și ce așteptări au restaurantele de la Guvern, concret?
Dani Caramihai: Guvernul are nevoie de mult simț practic și creativitate, ambele în același timp. Și bineînțeles, de ajutor. A luat deja măsuri și este foarte important ca acestea să nu se oprească aici. Suportul Guvernului ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor HoReCa. Și nu doar în această perioadă, ci și după ridicarea Stării de Urgență, pentru a ajuta și încuraja refacerea industriei ospitalității. Pentru că multe business-uri HoReCa nu vor mai fi, iar pentru cele rămase tocmai atunci va începe lupta adevarată. După o perioadă lungă de inactivitate sau activitate redusă, suportul Guvernului este vital. De asemenea, este esențial să fie încurajat money flow-ul în brandurile românești.
Multe business-uri HoReCa nu vor mai fi, iar pentru cele rămase tocmai atunci va începe lupta adevarată. După o perioadă lungă de inactivitate sau activitate redusă, suportul Guvernului este vital. De asemenea, este esențial să fie încurajat money flow-ul în brandurile românești.
Restograf: Și ca să schimbăm puțin registrul… cum sunt pentru tine, personal, zilele acestea? Este o perioadă turbulentă și solicitantă… care este mindset-ul tău? De unde îți iei resursele necesare pentru a trece cu bine peste tot?
Dani Caramihai: Fratelli Grup îmi este, înainte de toate, familie. Fiecare angajat, de la cel ce a fost cu noi de la început, până la cel care ne e alături de doar câteva luni, este un membru important al familiei mele. Resursele pentru a trece cu bine peste tot le primesc constant de la ei, știind că nu suntem singuri în această perioadă grea, ci împreună, ca întotdeauna. Știu că doar așa vom depăși mai ușor această situație de criza.