Suntem in Bucuresti. Sa luam un bucurestean normal la cap. Intra omu’ la Silviu’s si gaseste restaurantul gol. Dar gol gol, nu cu doi, trei clienti rataciti pe ici, pe colo. Vine a doua oara, la fel! Vine a treia oara, la fel! Vine a patra oara, la fel! Si ce face atunci? Pleaca repede, pentru ca daca e un om care judeca normal, se gandeste ca e ceva in neregula acolo si nu vrea sa fie chiar el cel care sa afle ce. Asa am facut si eu la ultimele patru ajungeri la Silviu’s. Cu cateva zile in urma, ma duc din nou, a cincea oara. Si, ce sa vezi? Restaurantul gol-golut! Am ramas, totusi, pentru ca voiam sa scriu despre el. Si, mai ales, pentru ca muream de curiozitate sa aflu ce si cum se mananca intr-un restaurant bucurestean gol-golut.
Pentru foarte putinii cititori care nu stiu asta, Silviu’s e un restaurant destul de faimos din Cotroceni. E faimos pentru ca arata ca un muzeu. Poate de aceea multi il confunda, la inceput, cu Museum, un restaurant care e pe strada de alaturi, dar care nu arata ca un muzeu. Uitati-va la poze! Curatenia nu se vede bine in poze, insa va asigur ca e la ea acasa la Silviu’s. Si gradina e foarte frumoasa, desi e destul de mica.
Dar sa vedem ce mai face omul nostru normal la cap. Deschide meniul, si ce vede? 15 pagini cu toate bunatatile pamantului, transcrise in « Italian style », in cea mai mare parte. Le numara si ii ies vreo 96. « Mai, sa fie… » – isi zice omul nostru normal la cap. « Un bucatar care sa stie a face bine nu 96, ci 66 din felurile acestea e greu de gasit. Chiar si pentru 36, nu 66! Si, daca il gasesti, cred ca trebuie sa-i platesti vreo 2 – 3,000 de Euro pe luna. Plus taxele. Dar unul ca acesta nu sta intr-un restaurant gol, chiar daca ii platesti si mai mult de atat, are si el orgoliul lui de chef. Si, apoi, o sa ceara tot timpul carne si legume proaspete, ca nu isi strica el reputatia cu congelatele de la supermarket. Si, ca sa tii produse proaspete pentru 96 de feluri, cand clientii sunt atatia cati se vad… ceva nu se potriveste aici! Ori nu-l plateste cu 2,000, ci cu 500, ori nu foloseste camere frigorifice, ci congelatoare, ori si una si alta… Ori Silviu acesta (daca asa il cheama pe patron, nu stiu) aduce bani de acasa in fiecare luna, si nu asa, cu miile, ci cu zecile de mii… »
Asa m-am gandit si eu zilele trecute, cand am intrat la Silviu’s si nu am mai iesit imediat dupa ce am vazut restaurantul gol, ca sa pot scrie articolul. Am sperat pana in ultima clipa ca ultima ipoteza sa fie cea adevarata. Aceea cu zecile de mii, adica. Insa n-a fost sa fie asa! Nu mai scriu ce am luat. Au fost comune si unele chiar banale. Asa cum cred ca sunt si cele mai multe din restul de 90 de feluri din care nu am gustat si din care nu cred ca voi mai gusta vreodata in urmatorii ani. Daca Silviu (presupunand ca exista asa ceva) isi inchipuie ca multi oameni vor bate drmulul pana acolo doar ca sa-i vada muzeul, cred ca si-a facut un calcul riscant. Stiu oameni care se duc la Silviu’s cand le vine vreo « delegatie din strainatate». Si se mai duc cativa doctori si profesori de la Facultatea de Medicina, din apropiere. Rectorul e unul dintre ei. Insa nu cred ca acestia reusesc sa-l aduca « pe plus » pe Silviu (daca asa il cheama pe patron, nu stiu). Poate doar daca ii pica multe nunti si cumetrii… Noi am contribuit cu vreo 250 de lei la P&L-ul de la Silviu’s. De dragul cititorilor, pentru ca muzeul il mai vazuseram deja, de cateva ori.
Inca o data m-am convins ca patronii bucuresteni de restaurante sunt oameni deosebiti. Foarte deosebiti! De clientii lor, in primul rand.
