Cu o salata nu aveti cum sa dati gres, fie ca vorbim de masa de pranz sau de o cina light, satioasa si cu gust. Legumele in combinatie cu branzeturi, carne sau peste sunt un mix perfect de vitamine, proteine si alti nutrienti necesari organismului. Tinem sa raportam ca in restaurantele din Bucuresti gasiti multe salate interesante, combinatii inedite pentru un preparat sanatos si cu arome speciale, exact ce va trebuie daca vreti o masa completa.
Am aruncat si noi un ochi in meniul catorva restaurante bucurestene si am gasit cateva salate aparte pe care merita sa le incercati. Despre acestea va povestim mai jos.
1. Upstairs
Upstairs, restaurantul frumos si colorat la inaltime, ofera, pe langa o priveliste superba, si un meniu variat de salate. Pe langa salatele cu halloumi, vita teriyaki si prosciutto de rata, in meniul Upstairs gasiti si o salata cu ingrediente precum cele din faimsoul sandvis vietnamez Banh mi: salata chinezeasca, morcovi, piept de curcan gatit in sos de soia, susan, iaurt cu lemongrass si coriandru. O alta salata must try este si cea cu quinoa: mix de spanac si rucola, quinoa, rodii, fenicul.
2. Form Fusion
La Form Fusion oamenilor le place sa se joace cu ingredientele si asta se observa foarte bine si din oferta de salate disponibila la acest restaurant. Quinoa si avocado, curcan cu sos de iaurt, salata cu somon sau vita la gratar, le puteti incerca pe toate, dar noua ne-a atras atentia aceasta salata: spaghete din zucchini si castravete, mix de salata, rodie, creveti parfumati cu dressing de portocale si rodii. Suna ca o explozie de arome, nu ziceti?
3. Energiea
Energiea e un restaurant hub, un loc unde creativitatea isi da intalnire la toate evenimentele organizate aici, dar si in bucatarie. De aceea, creativitatea e normal sa fi influentat si oferta de salate de la acest gastropub. Salata cu antricot de vita si dressing de ceapa, halloumi si cuscus, rodie si quinoa, toate suna foarte bine, dar alegerile noastre raman salata cu branza pane, dressing de hrean, mustar dulce, miere si ghimbir alaturi de salata romaneasca, rucola, fasii de sfecla rosie, morcovi, ceapa verde, ardei gras si fulgi de migdale + rucola, baby spinach, mix de rosii, ridichi, prosciutto crudo, blue cheese, oua de prepelita, porumb copt.
4. Frudisiac
La Frudisiac, micul restaurant de inspiratie scandinava, salatele si mixurile cu legume sunt la ordinea zilei. Unele salate se gasesc doar atunci cand ii vine bucatarului vreo idee, moment in care puteti degusta o salata de legume coapte sau una cu ardei iuti Padron, rata, fasole, varza de Bruxelles calita si sfecla. Combinatiile inedite de la Frudisiac sigur va vor pune in fata o salata interesanta, indiferent care va fi aceea.
5. Shift
Shift, frumosul pub din zona Gradina Icoanei, si-a asezat la loc de cinste toate salatele interesante. Mix de branzeturi cu struguri, pepene galben si mere, salata cu muschi de vita sau salata cu carne tocata de vita, la Shift oferta e super generoasa. Dar salata care ne-a atras atentia in mod deosebit este una calda, salata ISKENDER, cu urmatoarele ingrediente: muschi de vita, chiftele de vita, ciuperci, dovlecei, vinete, salata iceberg, ardei iute, ardei gras, iaurt.
6. Simbio
Simbio, bistro-ul frumos si cu mancare fresh si simpla, are o salata deja clasica pentru clientii frecventi: salata cu antricot de vita, ardei copt, salata verde, paste de orez, caju si dressing de ghimbir, sos de soia si seminte de susan. In meniul clasic mai gasiti si o salata cu halloumi si una cu quinoa. Pe langa acestea, Simbio a pregatit in meniul de primavara o salata nou nouta care pare super apetisanta: salata vegana de cartofi noi si cartof dulce, cu legume de primavara, seminte de in si smantana de soia (cu un pic de chili, la alegere).
7. Aubergine
Aubergine, restaurantul israelian-mediteranean, e locul in care Chef Ronen Meri se joaca cu ingrediente sanatoase si cu legume multe si creeaza farfurii colorate cu preparate pline de arome diverse. Combinatiile de la Aubergine includ salate cu pomelo, pere si gorgonzola, salata cu cuscus si multe legume, dar si o salata cu smochine, nuca si branza. Si astea sunt doar cateva dintre optiunile sanatoase si aromate de la Aubergine.
8. Gram Bistro
Gram Bistro e fix in buricul targului, la Piata Victoriei, local ideal pentru pauza de pranz pentru toti cei care lucreaza in zona. Din fericire, meniul bistro-ului include si multe preparate speciale, healthy, cu ingrediente fresh si in combinatii inedite. Asa e si cazul salatelor, unde Gram ofera o salata cu branza de capra, rosii cherry, oua de prepelita si muguri de pin, dar si o salata calda cu somon: somon proaspat file, cartofi, mix salata, rosii cherry, fasole verde, seminte de dovleac, dressing de mustar Dijon si miere.
9. Social 1
Social 1, restaurantul din zona Unirii cu un design inspirat din epoca de aur a Romaniei, are in meniu o gramada de gustari si de preparate reinterpretate, printre care si cateva salate speciale. Pe langa salata Caesar la care puteti inlocui puiul cu somon crocant, o salata de vita cu morcovi confit, dressing de rosii si chipsuri de parmezan, dar si o salata cu caracatita grill, la Social 1 gasiti si o salata cu confit de rata, para inabusita, sfecla, telina si morcovi.
Voi la ce restaurante din Bucuresti ati gasit salate interesante si gustoase?