– Pentru cine e lateul?
– Pentru el!
I-l pune omului in fata, dupa care ramane cu trei cappuccino pe tava si cu trei oameni care le asteptau.
– Pentru cine e cappuccino?
– Pentru ea!
– Si pentru mai cine?
– Pentru el!
– Si acesta? Pentru dumneavoastra?
– Da, pentru mine… 🙂
Nu stiu a cui o fi fost inainte casa in care a locuit Zaharia Stancu, in cartierul Primaverii. Sunt aproape sigur ca nu a familiei lui a fost, ci ca au luat-o comunistii de la niste oameni si i-au dat-o lui, ca asa mergeau lucrurile atunci. Stiau comunistii de ce i-au dat-o… E o casa mare, cum sunt toate in Primaverii, unde se termina Helesteului in Mircea Eliade, chiar peste drum de Parcul Bordei. Acum a ajuns la un grec, domnul Iannis, care a facut acolo, la inceputul toamnei lui 2014, un restaurant grecesc, Ellinikon – Casa Greceasca. Domnul Iannis e si patron, si bucatar sef la Ellinikon, ceea ce e un lucru foarte, foarte incurajator.
Nu pare sa fi investit prea mult domnul Iannis in casa din Primaverii, probabil ca era deja in stare buna. Cred ca a luat casa asa cum era, i-a dat repede un var si a vopsit niste pereti in albastru azuriu, pe care a pus cateva tablouri si cateva ghivece cu flori la geamuri. Mesele sunt simple, din lemn usor. Atmosfera e destul de deschisa, meridionala, greceasca, de vancata, e placut la Ellinikon – Casa Greceasca. Intr-un colt sunt niste instrumente muzicale si o instalatie de sonorizare, semn ca sa canta mult si des la Ellinikon – Casa Greceasca. Nu cred ca au ventilatie, e destul de mult fum, chiar daca erau abia cativa oameni inauntru.
Curtea lui Ellinikon – Casa Greceasca e ceva, insa, ce putine restaurante au in Bucuresti, si mai ales in aceasta parte cea mai aristocratica a lui. Are copaci mari, si sunt si afara, dincolo de gard. Care gard e din zid inalt si compact, fortareata, de nu se vede absolut nimic din strada. E foarte mare curtea de la Ellinikon – Casa Greceasca, si la vara s-ar putea face acolo una dintre cele mai frumoase gradini-terasa ale Bucurestiului.
Meniul de la Ellinikon – Casa Greceasca e imens, ceea ce e un lucru foarte, foarte descurajator. Oricat de bun bucatar ar fi domnul Iannis, nu cred ca stie sa gateasca la fel de bine tot ce scrie acolo. Si, chiar daca ar sti, nu cred eu ca are (si nici cum ar putea sa aiba) produse de calitate pentru atatea feluri. Scrie domnul Iannis pe site: “Din casa lui din Lamia are grija ca saptamanal sa ajunga la tine carne de miel, vita si porc crescute in regiunile nepoluate din muntii Greciei, de la vestiti producatori recunoscuti la nivel european, peste proaspat si fructe de mare de captura direct din Marea Egee, iaurt si branza Feta de la o ferma din varf de munte, oregano din padurile din Halikidiki, masline culese si pregatite dupa retete antice… etc.” Hmmm…
Noua ne-a dat domnul Iannis asa la Ellinikon – Casa lui Greceasca: o supa buna de pui, branza feta in foitaj destul de buna, si aceea, dovlecei crocanti, tzatziki si vinete a la Athos, tot bune, niste calamar umplut cu feta destul de bun, la fel si cartofii prajiti; icrele nu au fost cine stie ce. Insa mielul si painea bune, din nou, si la fel si cappuccino despre care am scris la inceput. Portiile destul de mari si preturile rezonabile, alt lucru bun la Ellinikon – Casa Greceasca. I-am dat nota maxima la mancare, desi mai are multe de facut in bucatarie, ca sa-i spunem ca apreciem ce a facut pana acum si ca-l incurajam sa continue.
Revenind la personajul relatarii, nu am reusit sa scoatem nimic de la el, oricat de mult am incercat. I-am pus tot felul de intrebari la care nu a putut sa reactioneze cu mai multe de doua, trei cuvinte fara folos, asa ca am renuntat. Si nu din rea-vointa, pentru ca se vedea ca face toate eforturile din lume ca sa isi faca bine treaba, insa nu stia ce sa spuna si ce sa faca, pur si simplu. Nu ne-a luat (sau macar sa intrebe) paltoanele sa le duca la garderoba, am stat cu ele pe spatarele scaunelor tot timpul. Dupa o vreme le-am pus, ostentativ, pe spatarele de la masa de alaturi, sa vedem daca observa ceva. Dar nici vorba… Insa asta nu e o noutate in Bucuresti, si in marile restaurante de lux, cu preturi mai mari ca la Viena, tot cu paltoanele pe spatarele scaunelor stai.
Mai incomod a fost, insa, cu masa. Nu ne-a adaus tacamuri pana nu i-am cerut. Si acesta a fost doar inceputul. Dupa primele feluri de mancare a inceput sa aduca pe urmatoarele desi farfuriile goale de la primele erau inca pe masa. Si nu doar acelea, ci si farfuriile noastre, in care mancaseram si in care erau puse si servetelele folosite, semn clar ca nu mai era nimic de facut cu ele!!! Tostusi, pana cand nu i-am spus explicit sa le ia de pe masa, nu i-a dat prin minte ca ar fi fost cazul sa o faca! Sa vezi farfuriile murdare, cu servetelele folsite deja in ele, si sa te astepti ca oamenii sa le ia si sa le puna in scrumiera (de pila), dupa care sa-si puna urmatoarea mancare tot acolo, asta da, mai rar iti este dat sa vezi intr-un restaurant. Si nu a fost o amnezie sau o fastacire de moment a chelnerului nostru de la Ellinikon – Casa Greceasca, pentru ca asa a facut pana la sfarsit. Am facut si o poza cu cafelele strecurate cu dibacie printre farfuriile murdare si cu servetelele demult in ele.
Nu ne-am putut supara pe chelner, totusi, se vedea pe el ca e binevoitor si ca se starduia din rasputeri sa ne multumeasca. Dar nu e facut pentru asa ceva, nu are nici cel mai elementar simt al detaliului, nu simtul de observatie de care e nevoie intr-un asemenea loc, nu are rapiditatea reflexului. Cine si de ce l-o fi pus acolo, numai el stie!
Ellinikon – Casa Greceasca e, deci, un restaurant grecesc foarte bun al Bucurestiului, frumos, cu o gradina ca din filme. Mancarea e buna, am vazut mai multi clienti ce pareau sa fie greci si pareau si multumiti de ce li se intampla. Cred ca va merge bine si ca va avea succes, mai ales ca sunt incredibil de putine restaurante grecesti in Bucuresti.
(poza cu chelnerul e a lui planet0 de pe www.deviantart.com; cea cu farfuriile e facuta de noi)
