Mirosul de castane coapte l-am asociat de mica, poate sub influenta radacinilor mele ardelene, cu sfarsitul toamnei si inceputul iernii. Chiar ma gindeam ca ar cam fi anotimpul castanelor, cand le-am descoperit expuse intr-un supermarket. In timp ce cantaream o punguta, vreo doua persoane m-au intrebat ce gust au si cum se gatesc. (Nelamuririle s-au repetat si intr-o intrunire de prieteni, la care am adus produsul finit, copt si parfumat. Specifice nordului tarii, se pare ca prin Bucuresti nu multa lume le cunoaste, si e tare pacat, pentru ca au o aroma si o consistenta cu totul speciale. Pentru a ne mai incalzi un pic iarna pe strazile bucurestene, ar fi frumos sa avem si aici vanzatori de castane calde…) Partea socanta a fost verificarea provenientei: am descoperit ca pe tablita de identificare nu era trecuta Romania, ci scria Castane China-Italia!!! Oare chiar erau mai ieftine decat cele romanesti, era mai profitabil sa le aduca din China decat de la vreo cateva sute de kilometri? Şi de ce coproductie China-Italia? Erau vreun mix genetic sau jumatate dintr-o tara si restul din alta?
Dilemele mele privind globalizarea culinara au continuat: uitandu-ma deunazi prin pliantele de la un alt supermarket, am descoperit o reclama care oferea idei de bunatati pentru masa de Craciun: sushi produs in Germania, branza caciotta cu trufe – nicidecum italieneasca, ci romaneasca! – sau o branzica frantuzeasca cu iz de Provence, despre care am citit ulterior ca are mare succes pe pietele din Asia si Australia. (Apropo de Provence, respectiv de herbes de Provence, cea mai nostima faza de lost in translation am experimentat-o citind meniul unui restaurant care se dorea de fitze si care oferea friptura cu ierburi de provincie! M-am distrat copios cu prietenele, gandindu-ne cum ar fi sunat „tocanita cu buruieni de Provence” sau, de ce nu, cu „iarba din provincie”…).
Am zambit imaginandu-mi mozaicul gastronomic cu arome de globalizare, care ar reuni pe masa festiva de Craciun – intr-o apropiere indecenta parca, la care acum vreo douazeci de ani nici cu visul nu ajungeam – rulouri finlandeze de ansoa si capere tronand sfidatoare langa pasnicele jumari romanesti; rozul jambon spaniol asortat in nuanta cu frunzele fragede ale italienescului radicchio si cu seducatoarele smochine iraniene; alba feta greceasca infratita pe platou cu galbena gouda olandeza si cu niste albastre branzici suedeze si frantuzesti; piftie, toba, slanina afumata, caltabosi de sorginte neaosa, completate de un ghiudem de origine tatara si de un kaizer nemtesc; hummus libanez asortat cu niste unguresti ardei rosii marinati; friptura de purcelus autohton cu garnitura chinezeasca de urechi de lemn, muguri de bambus si sos de soia; pulpe de curcan american cu sos de rodii israeliene; felii pufoase de cozonac de-al nostru fraternizand cu infoiatele baclavale turcesti…Va las pe voi sa alegeti bauturile! Chiar, voi cum ati vedea o masa de sarbatori „globalizanta”?
Craciun fericit sau Merry Christmas sau Buon Natale sau…!!! Oricum i-ati spune si orice ati manca, sa va aduca in suflet cele mai frumoase amintiri din copilarie si toata bucuria Craciunurilor trecute si viitoare!
.
(poze de pe www.deviantart.com)
