Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul ospitalității ca arhitect, designer de interior și consultant, antreprenorul Victor Grosu intră în segmentul operațional odată cu deschiderea restaurantului BOSCO – Gourmet Nest. Amplasat în zona de nord a Bucureștiului, localul are în spate o echipă de top, cu experiență internațională, și o investiție totală de 2 milioane de euro.
Descoperă o nouă experiență culinară: BOSCO – Gourmet Nest
Lansat la finalul lunii iulie, restaurantul promite să devină un punct de atracție pe harta gastronomică a Bucureștiului! BOSCO – Gourmet Nest (operat de Gynda Group) se află pe Bd. Nicolae Caranfil 2C și are avantajul unei locații unice, pe malul Lacului Floreasca. Restaurantul are 96 de locuri în interior, o terasă de 60 de locuri, o seră, o bucătărie deschisă și o vinotecă cu control al aerului și umidității, în care se află o colecție impresionantă de vinuri din regiunile viticole celebre ale lumii, selectate de somelierul locației.
Bosco (în limba italiană „pădure”) reprezintă esența localului și aduce un omagiu renumitelor păduri ale României. De altfel, tot conceptul e strâns legat de natură, iar direcțiile-cheie ale proiectului au fost „foarte gustos, cald și verde”. Designul interior, semnat de biroul Grosu Art Studio, valorifică locația și respectă mediul înconjurător prin materiale exclusiv naturale: lemn și travertin, suprafețe ample din sticlă, nuanțe de pământ, măslini la interior, tavan din material argilos, lemn ars la exterior. Lumina naturală inundă spațiul prin pereții vitrați și luminatorul generos, creând o stare confortabilă. La lăsarea serii, scenariile de iluminat arhitectural implementate de specialiștii Design Radar creează o atmosferă specială. Inclusiv vesela este, majoritatea, realizată din argilă 100% organică.
„Am făcut multe piese-unicat pentru proiect: masa centrală tip sharing table din beton turnat, ușa de intrare din lemn masiv, sculptată cu motive ale pădurii, zonele semicirculare de canapea, care oferă intimitate, și diferite surprize pe care oaspeții le vor putea descoperi la fața locului”, explică Victor Grosu, care a coordonat și partea de amenajare interioară.
Meniul BOSCO – Gourmet Nest: comfort food cu influențe nordice
Andrey Korobyak, Executive Chef-ul, s-a alăturat proiectului încă din faza de concept, în luna iulie 2023. Este din Estonia și Are o experiență impresionantă în restaurante de top din lume: și-a început cariera la Restaurantul „Egoist” din Tallinn, apoi a făcut parte din echipa „La Table du Gourmet”, cu stele Michelin, din Franța, a trecut pe la renumitul „Geranium” din Danemarca, unde și-a perfecționat abilitățile sub îndrumarea unor bucătari de top ca Jean-Luc Brendel și Rasmus Kofoed. Eduard Kisseljov, a făcut și el parte din echipa „Geranium” Danemarca, și s-a alăturat echipei ca Head Chef în 2024, la invitația lui Andrey Korobyak.
Meniul creat de cei doi chefi propune preparate din bucătăria europeană, cu influențe nordice, bazate preponderent pe produse locale, și este un meniu sezonier. Pentru a-l dezvolta, Andrey a avut o perioadă extinsă de documentare și cunoaștere a specificului gastronomic local și a preferințelor oaspeților. A călătorit în diferite zone din România, a luat masa la restaurante de top și s-a familiarizat cu tradițiile românești și produsele oferite de natură în fiecare sezon.
„Conceptul de bucătărie nordică este acum foarte popular, este ușor de înțeles, deoarece se bazează mult pe produse din natură. Am ales această abordare fiindcă natura stă la baza a tot ce înseamnă BOSCO – Gourmet Nest: locația înconjurată de multă verdeață, interiorul cu elemente naturale. Pentru aprovizionare, ne bazăm pe produse locale cât de mult putem, și dorim să dezvoltăm cât mai multe relații cu ferme și producători autohtoni.”, explică Andrey.
Executive Chef-ul speră ca oaspeții să fie deschiși la nou și să se bucure de experiența pregătită. „Sunt extrem de mulțumit de versiunea finală a meniului pe care l-am creat, este diferit de ceea ce se găsește pe piața locală, sper să fie pe placul oaspeților, totul este gustos. Abia aștept să văd ce reacții vor fi, sunt preparate gândite să invite la descoperirea de noi savori. Toate au descrieri simple, astfel încât publicul să aibă un indiciu despre fiecare în parte, despre gustul la care să se aștepte, dar doar încercându-le vor putea înțelege despre ce este vorba. Am ales și câteva preparate din Estonia, țara mea natală,” completează Andrey Korobyak.
Un proiect marca Gynda Gourmet
După mai bine de 20 de ani de activitate în segmentul ospitalității ca arhitect, designer de interior și consultant, antreprenorul Victor Grosu a decis să facă tranziția către zona operațională. A fondat brandul Gynda Gourmet odată cu dezvoltarea restaurantului BOSCO – Gourmet Nest, proiect demarat în vara anului 2023. Co-fondatorul companiei, Serghei Grigor, este un antreprenor și expert HoReCa ce a gestionat, în cei peste 20 de ani de activitate, investiții de peste 28 de milioane de euro. CEO-ul Gynda Group, Radu Vona, are 19 ani de experiență în industrie, ca antreprenor și consultant, și vine cu o perspectivă unică în ecosistemul ospitalității.
Grupul de management operațional Gynda Gourmet acoperă toate fazele dezvoltării și administrării unei afaceri HoReCa de succes: identificare locație; concept și plan de business; identitate de brand; creare și dezvoltare meniu food&beverage; arhitectură și design interior; management operațional (bucătărie, front-of-house, purchasing, resurse umane, financiar); marketing și comunicare; lansare ș.a.m.d.
„Am fondat Gynda Gourmet din dorința de a crea restaurante care să ofere garanția unor experiențe culinare memorabile. Ne propunem ca locațiile în care ne implicăm să înglobeze toate componentele (gastronomie, servicii, design interior, atmosferă, poveste) într-un concept unitar, controlat de noi de la A la Z. De aceea, motto-ul pe care l-am ales este Behind the Truly Memorable Hospitality Experiences”, explică Victor Grosu.
În prezent, grupul are în dezvoltare proiecte din România cu specific comfort food, asiatic, latino-american, o franciză bio și un food court. Valoarea estimată totală a investițiilor în proiectele în curs de desfășurare este de 20 de milioane de euro.
Restaurantul BOSCO – Gourmet Nest este deschis începând cu 26 iulie, de marți până duminică, între 17:00-23:00. Din 1 septembrie 2024, restaurantul va fi deschis între 12:00-23:00.
Adresă: Str. Nicolae Caramfil 2C, Parcul Bordei, București
E-mail: nest@boscobucharest.com
Rezervări: +40 755 332 222
Site: https://boscobucharest.com/
Vezi meniul
Instagram: https://www.instagram.com/boscobucharest/