Cofetar școlit în Franța, pasionat de cofetăria românească, Ana Consulea este Chef cofetar și fondator al Zelateria@Zexe Braserie și Zelato. Acum, Ana ne lansează o invitație în culisele acestei meserii, prin intermediul podcastului său lansat de curând, „În spatele vitrinei”.
Ana Consulea este unul dintre cofetarii pe care îi îndrăgim la maxim și pe care îi admirăm extrem de mult! Ne-a cucerit definitiv cu deserturile ei grozave, dar și prin personalitatea sa. Un om cald, prietenos, dar și un profesionist desăvârșit, cu care a fost o plăcere să stăm de vorbă, de fiecare dată.
Ana a absolvit Școala de Cofetari din Montbéliard, din Franța, unde a realizat că perfecțiunea în cofetărie există și că poate fi atinsă. În 2012 s-a întors în țară hotărâtă să schimbe gusturi, mentalități și să arate publicului că avem și noi o cofetărie robustă și plină de personalitate. În 2016 și-a deschis propria braserie (Zexe Braserie) și a depus un efort uriaș de cercetare a istoriei cofetăriei românești. Crede foarte tare că dacă am fi reușit să avem continuitate în acest domeniu, probabil am fi fost acolo în top, alături de țări mature precum Franța, Italia sau Spania. Ana consideră că avem foarte multe de recuperat și reglat în cofetăria românească, așa că scopul său principal, înainte de a se axa pe „reinterpretare”, este acela de a aduce cofetăria la un stadiu ce poate fi reinterpretat.
Cum e… în spatele vitrinei?
Recent, Ana a lansat primul podcast din România dedicat în integralitate cofetăriei. „În spatele vitrinei” este atât o invitație în backstage, în laborator, în mijlocul procesului de producție, cât și un dialog despre valorile și filozofia acestei meserii realizate la nivel de excelență. Primul episod al podcastului este deja disponibil pe Youtube și Spotify și o are ca invitată pe Andreea Moldovan, cofetar și antreprenor Livrez Fericire.
„În spatele vitrinei nu este un podcast despre rețete. Este un proiect prin care îmi doresc să vă introduc în universul cofetăriei, în lumea amplă și spumoasă a producției. Vom purta conversații sincere și, sper eu, relaxate despre munca și dedicarea nevăzute și de cele mai multe ori neînțelese ale domeniului. Promit să fim total transparenți în legătură cu valorile acestei meserii și să abordăm subiecte tabu ale industriei. În această nouă călătorie îmi este alături, ca de obicei, Elle & Vire Professionnel®, partenerul meu de încredere”, zice Ana.
Printre oaspeții ei se vor număra legende ale cofetăriei de odinioară, vedete ale cofetăriei de azi, antropologi ai gastronomiei, jurnaliști și căutători ai rafinamentului dulce. Podcastul este parte dintr-un proiect mai amplu ce are în centrul său Gustul și misiunea de a hrăni oamenii mai bine, demarat încă din 2012 de Ana Consulea și echipa ei. În primul sezon, podcastul va avea o frecvență lunară și se vor lua în discuție tot felul de subiecte de interes pentru industrie, de la gust, terroir, sustenabilitate și istoria cofetăriei românești, până la educarea noilor generații de cofetari, competiție și colaborare.
Ana Consulea este Brand Ambassador Elle & Vire Professionnel® în România din anul 2021. am stat și noi de vorbă cu Ana în cadrul podcastului Restograf. Iar dacă vrei să afli povestea a patru dintre prăjiturile istorice revizitate de ea, povestim mai multe aici.