Tuturor ne place pizza. Dar de pinsa ai auzit? Ei bine, dacă nu, e timpul să o descoperi și apoi să o comanzi data viitoare când ieși în oraș. Surată bună cu pizza, e o alternativă foarte interesantă, care s-ar putea să o surclaseze odată ce o încerci!
În orașul ăsta al nostru cu o scenă gastronomică extrem de vie și animată, lucrurile sunt în continuă evoluție. Și mereu apar noi surprize culinare pe care să le încerci. Iar unul dintre cele mai recente și rafinate trenduri este reprezentat de pinsa romana. Un deliciu care promite să cucerească tot mai multe gusturi.
Inspirată din tradiționalele pâini romane, pinsa se prezintă ca o alternativă revoluționară a clasicei pizza, cu aluatul său dospit și ușor crocant, topping-uri savuroase și o aromă autentic italiană. Originea sa își găsește rădăcinile în Roma antică, iar în prezent, bucureștenii au ocazia să experimenteze acest festin gustativ, chiar în mijlocul orașului.
Hai să vedem câte ceva din fascinanta istorie a pinsa romana, cum se face dar și cele mai populare locuri din București unde o poți încerca.
Ce este pinsa?
Pinsa este un preparat culinar de origine italiană, mai precis din regiunea Lazio (care include și capitala, Roma). Este considerată o evoluție a clasicei pizza, având un aluat mai ușor și mai digerabil, cu un aluat crocant, delicat la exterior și o textură pufoasă în interior. Unul dintre elementele definitorii ale pinsa este utilizarea unui amestec special de făină, apă și sare, cunoscut sub numele de „amestec de făină pentru pinsa”, care îi conferă acestei delicatese o savoare aparte.
Originea cuvântului provine din latină, de la verbul „pinsere”, care înseamnă ”a întinde” sau „a aplatiza”. Și face referire tocmai la procesul de întindere și modelare a aluatului înainte de adăugarea ingredientelor. Pentru a pregăti o pinsa, se folosește o varietate largă de ingrediente – cum ar fi mozzarella, roșii proaspete, legume, diverse tipuri de carne, brânzeturi și uleiuri aromate.
Datorită caracteristicilor sale speciale și a gustului său specific, pinsa a devenit populară întreaga lume. În unele locații, sunt folosite cuptoare speciale pentru prepararea pinselor, ceea ce adaugă și mai mult farmec acestei experiențe culinare.
3 locuri de unde poți mânca pinsa în Bucureşti
Sara Restaurant
Pentru o atmosferă elegantă şi produse gourmet, te invităm în locația Sara Floreasca din București. Mai ales că au o și câteva variante de pinsa și toate sunt delicioase! Meniul lor promite o călătorie culinară în universul gusturilor Italiei.
La ei poți savura 5 feluri delicioase de pinsa, fiecare cu un mix unic de ingrediente și arome. Pinsa simplă propune o variantă clasică, perfectă pentru a aprecia gustul autentic al aluatului crocant, combinat cu o selecție savuroasă de sos de roșii și mozzarella proaspătă. Pinsa cu porchetta aduce o combinație gustoasă între aluatul pinsa și porchetta, o delicioasă carne de porc gătită lent, cu condimente speciale, care adaugă o notă sățioasă preparatului. Pinsa cu mortadella și fistic are un mix interesant de arome, unde se întâlnesc fisticul crocant și mortadella, o delicioasă și fină specialitate de șuncă italiană. Pinsa cu prosciutto cotto îmbină șunca fiartă cu savoarea deosebită a pinsa pentru a crea o combinație rafinată și delicioasă. Iar la final, Pinsa cu prosciutto crudo și ciuperci shitake este combinație sofisticată cu un gust complex și captivant.
Fie că ești un iubitor al tradiționalelor rețete italienești sau ești deschis să descoperi noi arome și combinații, meniul lor promite să satisfacă chiar și cele mai pretențioase papile gustative.
Cannoleria
Cannoleria este un loc minunat pentru iubitorii de gastronomie italiană, aducând savoarea bucătăriei italienești în România. Și, de curând, și în Spania (am putea adăuga), căci au deschis o locație în Barcelona.
Unul dintre punctele forte ale Cannoleria este, desigur, oferta sa generoasă de cannoli, un desert iconic din Sicilia. Format din tuburi de aluat crocant, umplute cu cremă dulce și diferite ingrediente, cum ar fi ciocolată, fructe confiate sau nuci, e ceva e vis! Dar ei nu se opresc doar la deserturi, ci oferă și o varietate delicioasă de pinsa. Aici dai de 11 sortimente care mai de care mai gustoase – inclusiv cea cu creveți, burrata și trufe, cea cu vongole, broccoli și provolone, sau cea cu vinete, salam picant și burrata. Trei variante pe care probabil nu le vei mai găsi altundeva.
Combinând gusturile autentice ale bucătăriei italienești cu ingrediente de calitate, Cannoleria e un loc unde chiar se merită să iei masa. Cu noutăți culinare atât în gama de deserturi cât și în oferta de pinsa, pare să fie un loc perfect pentru a descoperi arome autentice și combinații inedite.
PizzaMania
Cu 14 feluri de pinsa în meniu, Pizza Mania cu siguranță impresionează prin varietatea generoasă de opțiuni. Această pizzerie aduce adevăratele arome ale bucătăriei italienești și promite să satisfacă toate preferințele culinare!
Și ca să fie lucrurile clare, hai să-ți dăm și două exemple… Pinsa Cotto e Funghi combină sosul San Marzano de roșii, mozzarella Fior di Latte și ciuperci brune pentru o experiență culinară savuroasă și echilibrată. Iar Pinsa Le 3 Carni e o combinație de-a dreptul îmbietoare, cu sos de roșii, mozzarella Fior di Latte, prosciutto cotto, pancetta afumată, salsiccia Napoli Piccante și o generoasă cantitate de Parmigiano Reggiano.
Să-ți mai spunem și că e una din cele mai bune pizzerii din București și că Andrei Fâciu, chef-ul, este instructor acreditat al școlii italiane de pizza „Accademia Pizzaioli” (unde organizează cursuri pentru pizzari profesionișt)i.
Preferi să rămâi la ce știi? Uite câteva dintre locurile unde mănânci cea mai bună pizza din București, dar și alte 9 unde poți testa niște sortimente mai deosebite.
Buon appetito!