Cu un gust intens și arome unice, obținută prin tot felul de experimente cu rețete originale, berea artizanală (sau craft beer) poate da naștere la o pasiune cu totul specială. Fără aditivi și conservanți, produsă în cantități mici, deseori în ediții limitate, este preferata multora dintre iubitorii de bere. Dacă și tu te numeri printre ei, uite care zicem noi că ar fi cele mai bune beri artizanale românești.
Deși mai puțin de 2% din totalul berilor comercializate pe la noi sunt beri artizanale românești, cele peste 70 de berării independente reușesc să ne pună pe mese, anual, peste 200 etichete noi. O astfel de varietate poate fi debordantă și derutantă pentru cineva care vrea doar să scape de pilsner-ul clasic oferit de berăriile macro. Mai ales că varietățile de gust, ingrediente și tehnici ale berarilor moderni sfidează orice constrângere. Astfel, iată că în doar câțiva ani de când au apărut și la noi astfel de berării, micii noștri producători independenți au fost deja suficient de inspirați încât să fi generat niște „clasici moderni” care să devină referințe pentru mulți atunci când vorbim de beri artizanale românești.
Cele mai bune beri artizanale românești
Evident că departajarea propusă de titlul nostru este construită în mod subiectiv. Pasionații de bere artizanală știu că această căutare a celei mai bune beri nu se oprește niciodată. Și pe bună dreptate; varietatea stilurilor și a ingredientelor, aromele și texturile diametral opuse cu ceea ce am asocia unei beri în mod normal, etichetele hipsterești și creativitatea generală din această lume sunt câteva dintre motivele care atrag anual tot mai mulți curioși.
Crowd Control
– Hop Hooligans –
Din capul locului, trebuie să-i oferim Cezarului, ce-i al Cezarului. Judecând după popularitate, Crowd Control de la Hop Hooligans este fără urmă de îndoială cea mai apreciată bere artizanală din România. Lansată încă de la începutul aventurii celor de la Hop Hooligans, acum aproape 5 ani, sub haine de Indian Pale Ale, băieții din Jilava au reușit să treacă deja de lotul 240, ceea ce face din Crowd Control cea mai bine vândută bere din România și berea cu cele mai multe loturi brasate. N-ai cum să nu te îndrăgostești iremediabil de acest nectar catifelat, foarte răcoritor, cu note de coajă de citrice și dulceață specifică fructelor tropicale. Lista barurilor și cafenelelor unde poate fi găsită crește de la lună la lună și nu prea mai există oraș mare din România unde să nu o găsești.
The Black Pot
– Bereta TM & Wicked Barrel –
The Black Pot de la Bereta TM și Wicked Barrel este o altă etichetă de referință în lumea iubitorilor de bere artizanală românească. Vorbim aici despre un imperial stout de 11.5% ABV, brasat doar o dată pe an, în 3 variante cu diferite adiții precum nuci pecan, bezele, ciocolată sau ardei iute. Lansarea fiecărei ediții anuale este o sărbătoare a comunității create în jurul berilor artizanale, de cele mai multe ori fiind sold out la câteva ore de la punerea în vânzare. Este în primul rând apreciată pentru complexitatea aromelor și finețea gustului și foarte râvnită de pasionați pentru raritatea sa, fiind brasată în loturi extrem de mici.
Time
– Hop Hooligans –
Time de la Hop Hooligans este o bere omagiu brasată o dată pe an în memoria unuia dintre inițiatorii berăriei din Jilava. Obținută din cele mai bune ingrediente și învechită în diferite butoaie de whiskey, rom sau cognac, această bere este destinată învechirii și savurării în tihnă, după ce se încălzește în pahar. Categoric una dintre cele mai complexe beri românești, de gustat măcar odată. Vei înțelege pe loc că poți cere de la o bere mult mai mult decât ți-ai fi putut imagina.
Best Coast IPA
– Anagram –
Best Coast IPA de la Anagram este cu siguranță unul dintre cele mai apreciate IPA din România. Este fresh, foarte ușor de băut, cu corp lejer asemănător unui pilsner și o aromă seacă. Balansul dintre amăreala hameiului și dulceața malțului (găsit de berarul american de lângă Lacul Morii din București) a devenit încă de la primele loturi un exemplu de „așa da”. Mai ales când vine vorba de cumpătare și finețe a ingredientelor super-premium folosite de berăriile moderne. Este o bere artizanală festivă, perfectă după o zi de muncă, perfectă pentru o zi de plajă, perfectă la terasă toată seara alături de prieteni. Își merită pe deplin locul printre cele mai bune beri artizanale românești.
112
– Ultima –
112 de la Ultima este genul de bere care pare a fi un experiment culinar al unui copil lăsat singur în fața frigiderului. Piersici, nectarine, scorțișoară, tonka, păstăi de vanilie, sare de mare și lactoză și-au făcut loc printre apă, malț, drojdie și hamei. Iar noi ne-am ales cu o bere acră, super refreshing, aflată la granița dintre suc, lassi și bere. Deși este abia la lotul trei, această bere s-a impus rapid în comunitatea de yeastie boys locală ca o expresie ludică a creativității berarilor și a căutării neîncetate a gustului perfect. Dar și pentru că este a naibii de răcoritoare într-o zi de vară. În fond, micuța berărie din București folosește constant legume, fructe și mirodenii în berile lor, făcându-și parcă un țel din a batjocori „legea purității germane” în fel și chip.
Shock Therapy
– Hop Hooligans –
Shock Therapy este un alt experiment reușit al celor de la Hop Hooligans, nu doar datorită faptului că este un IPA excelent, însă și datorită componentei educative pe care a oferit-o comunității. Cei doi wacky scientists din Jilava au conceput o bere a cărei rețetă se păstrează de la lot la lot, însă soiul de hamei folosit la dry-hopping (etapa din producție care oferă aromă și amăreală berii artizanale) este schimbat la fiecare versiune a acestei beri. Astfel, împătimiții berilor artizanale au ocazia să simtă și să perceapă particularitățile fiecărui soi de hamei în parte, pe rând. Cu timpul, fiecare versiune și-a câștigat adepții ei, care sunt gata oricând să jure că cel mai bun Shock Therapy a fost „varianta X”, iar Varianta 40 (disponibilă acum pe piață) nu face decât să mențină discuția aprinsă. De data aceasta este invitat în ringul papilelor soiul de hamei „Mosaic”, caracterizat de notele dulci, de ananas și piersică. Un exercițiu foarte util pentru cei ce vor să-și educe gustul într-ale craft beer-ului.
În final, reiterăm ideea că nu putem fi obiectivi când vorbim de o așa varietate de gusturi și arome și te invităm să găsești un taproom aproape de tine și să guști berile făcute de producătorii noștri independenți. Susții astfel și un business local, în care ingredientul principal este, cu siguranță, sufletul.
Noi îți venim în ajutor cu o listă de berării din București unde poți savura o bere rece și bună (multe dintre ele au în ofertă beri artizanale românești) și la care poți rezerva rapid o masă, online, prin Restograf . Iar pe universitateadebere.ro găsești o hartă cu berării artizanale din România (deși nu a mai fost updatata de ceva timp, te poți încă orienta după ea).