Noiembrie a fost o luna cu multe noutati pe piata gastronomica bucuresteana. S-au inchis destule restaurante, insa s-au si deschis la fel de multe, si nu dintre cele mai mici, ci din acelea la care investitiile nu pot avea numere cu mai putin de sase cifre.
Dintre cele care s-au inchis, mi-au atras atentia mai mult Carmelo, pe Popa Savu (acolo unde a fost un Basilicum inainte) si La Blanca, la Romana, vizavi de ASE. De La Blanca eram convins ca va avea aceasta soarta, chiar ii prevazusem sfarsitul pana cel tarziu in vara aceasta, intr-un articol scris anul trecut. A fost sa fie toamna… De Carmelo chiar imi pare rau, mai ales ca nici nu i-ar fi trebuit prea mult ca sa devina un restaurant cautat de bucuresteni. Exact acum un an scriam despre ei: “Daca nu va veni repede cu ceva intr-adevar deosebit in farfurie, eu nu-i dau o viata lunga Carmelo-ului. Si mi-ar parea tare rau, pentru ca mi-e drag de locul acela.”. Ca aproape toti patronii de restaurante, si cei de la La Blanca, si cei de la Carmelo s-au concentrat aproape exclusiv si si-au investit toti banii in amenajare si in decoruri, considerand ca asta e mult mai important decat mancarea. Insa nu e chiar asa…
Dar sa lasam vestile proaste in urma si sa revenim la cele bune si sa vedem cine isi permite sa investeasca sute de mii de Euro in plina criza intr-un domeniu atat de riscant si de imprevizibil cum sunt preferintele culinare si, mai ales, cele sociale ale bucurestenilor.
Mitica Dragomir a bagat mana adanc in buzunar si a facut un restaurant intr-o casa mare si veche pe Otetelesanu, in spatele Palatului Telefoanelor si a Novotelului. Si-a pus numele fiului pe local, cu un subtitlu menit sa faca lucrurile foarte clare: “Restaurant Bogdani – carne si peste”. Nici meniul, nici amenajarea nu prea sunt in ton cu vremurile, insa Bogdani chiar si-a propus sa fie un restaurant clasic, fara surprize. Cheful e din vechea generatie de la Intercontinental, care pregateste in bucatarie toata mancarea, asa cum stie el, nu o ia gata facuta de la supermarket. Cine are inca nostalgia marilor restaurante si a mancarurilor de pe vremurile in care Lido, Intercontinentalul si Selectul stabileau standardele gastronomice in Bucuresti, sa mearga la Bogdani. E un restaurant cinstit, cu mancare muncita.
Daca Bogdani merge mai mult pe bucataria romaneasca urbana, Sarpele Roz trage catre bucataria romaneasca traditionala, cea taraneasca. A fost deschis de curand in locul unui restaurant cu mult peste si cu fructe de mare, Istria, de la care i-au ramas niste decoruri butaforice, cu coloane antice grecesti. Iar Istria a luat locul celebrului Mar de Aur, insa nu inainte ca acesta sa mai treaca prin niste maini. Revenind la coloane si la basoreliefuri, acestea au fost vopsite in rosu si in alte culori tari, au fost puse tot felul de decoruri traditionale si a iesit ceva ce mie imi place, in mare, pentru un astfel de loc, insa care unora le smulge diverse remarci ironice. Oricum, mancarea e buna la Sarpele Roz. Si mai exista acolo un punct de atractie, mai ales pentru straini: niste lautari cunoscuti, care iti canta pana la ziua, daca te tin puterile. Sarpele Roz si-a propus sa devina unul dintre restaurantele traditionale romanesti de neocolit in Bucuresti si sa mai recupereze putin din faima trecuta a Marului de Aur. Cred ca are sanse bune sa reuseasca.
Patrizia, italianca vorbareata care a inceput demult cu restaurantul semi-clandestin si nefiscalizat de la ea de acasa, in Buftea, si care a capatat destula faima printre bucurestenii cu bani, si-a deschis si ea unul acum. Pe banii unui avocat de la Tuca & Zbarcea, din cate am auzit. L-au chemat Rsitorante Patrizia. Asta dupa ce si-a facut mana si si-a testat retetele scumpe pe banii lui Vova, la Osteria Gioia, de la care a plecat intr-un mod deloc elegant. Ristorante Patrizia ocupa casa frumoasa de pe Moxa in care fiul lui Adrian Nastase avusese un restaurant scump, Maison de Karin, cu David Contant ca chef. Maison de Karin a fost inchis o buna bucata de vreme, dupa ce Nastase si asociatul lui si-au mutat tot interesul pe mega-proiectul din Herastrau, Bonton Palace. Din cate imi dau eu seama, cei de la Ristorante Patrizia au preluat aproape integral amenajarea si decorurile – foarte bine facute, de altfel – si au dat drumul restaurantului cu meniul identic cu cel pe care-l avusese Patrizia si la Osteria Gioia. Mancarea de la Patrizia e foarte buna, nimic de zis, asa ca si acesta va deveni unul dintre restaurantele italienesti din Bucuresti despre care se va vorbi destul de mult.
Lucian Manu, cel care are si lantul de patiserii si restaurante French Bakery, a deschis zilele acestea Negresco, un restaurant elegant pe Stavropoleos, chiar intre Caru cu Bere si Chocolat. Amenajarea si decorurile de epoca sunt spectaculoase si impresionante, in genul celor de la Caru cu Bere (e posibil sa fie aceeasi cladire si aceiasi proprietari), asa cum se vede bine in poze. Mancarea e foarte buna la Negresco. Au adus acolo un chef francez, pe Georges Rognard, care a mai lucrat iniante in Bucuresti, la Paparazzi. Georges Rognard e un mare chef, sunt sigur ca poate face cu usurinta haute cuisine daca vrea si daca are cu ce. Nu cred ca si-au propus sa faca chiar grande cuisine la Negresco, date fiind contextul turistic al zonei si logica pastrarii preturilor sub control, insa sunt destul de aproape. Ca tot veni vorba despre preturi, acestea sunt destul de mici pentru o asemenea calitate a mancarii, si sunt curios sa vad daca vor reusi sa le mentina la acest nivel. E posibil, pentru ca am vazut multa lume la Negresco, si asta e mare lucru pentru un restaurant deschis de abia doua, trei saptamani. Merita, deci, o vizita la Negresco dupa o plimbare pe jos, cu masina lasata la vreun kilometru distanta, fara indoiala.
Auzul numelui “Montignac” face pe multi bucuresteni cu burtile mari sa tresara. Cei care se chinuie sa slabeasca stiu bine despre ce vorbesc… Restaurantul Montignac (Bistro Montignac, mai exact spus) e o franciza – cred ca prima in Bucuresti – de la inventatorul mult celebrului regim de slabit, Dieta Montignac. In mare, Montignac a spus ca daca nu amesteci la o masa mancarurile din doua grupuri mari, atunci slabesti, indiferent cat de mult ai manca. Dupa care a murit. Si asta la o varsta la care nimeni nu se astepta sa o faca. Regimul acesta functioneaza foarte bine daca il iei foarte in serios, foarte multi au slabit cu el. Cei de la Bistro Montignac garanteaza cu pierderea francizei ca tot ce e in farfurie coincide litera cu litera cu ce scrie in cartile doctorului Montignac, la vanzare, si ele, pe niste rafturi, alaturi de tot felul de produse originale din gama, garantate. Asadar, Montignac e un restaurant-bistrou care vizeaza un segment foarte bine delimitat de clientela. Daca unul dintre “ceilalti” ajunge din intamplare acolo, fara sa stie despre ce e vorba, cred ca se va mira de ce gaseste in farfurie si nu va vrea sa revina. Insa pentru cei care se chinuie cu slabitul, aparitia unui astfel de restaurant e cea mai buna veste care le va ajunge la ureche, pentru ca e greu de gasit ceva mancare rezonabil de buna la gust in dieta aceasta. Or, mancarea de la Bistro Montignac e aproape de maximumul care se poate obtine in aceste conditii. Si locul e placut, intr-o casa frumoasa in centru, aproape de Piata Amzei, vizavi de restaurantul Casa Veche. Eu sunt sigur ca Bistro Montignac va avea succes si ca se vor gandi in curand sa deschida si altele, asa cum au aparut multe prin alte orase europene.
Robert Dumitru, 25 de ani impliniti, i-a cerut domnului Dumitru Senior, cel care are celebra firma Niro, cu la fel de celebrul complex Dragonul Rosu, bani sa-si faca un restaurant bestial in Centrul Istoric. Si domnul Dumitru Senior i-a dat. Dumitru Junior a facut treaba buna cu ei, semn ca la varsta aceasta are deja reflexe solide si definitive de businessman. A luat o casa veche de pe Covaci, in dreptul Bisericii Domnesti, a restaurat-o foarte bine si a deschis acolo un restaurant italian, Vecchio. A adus si un bucatar bun, unul zis Papus, care a lucrat inainte la Charme. Ori Papus a invatat o multime de lucruri cat a traversat strada de la Charme la Vecchio, ori fusese suparat pe patronii de dinainte, ca eu am vazut o mare diferenta intre mancarea de la cele doua restaurante, facuta de acelasi chef – aflu acum. In defavoarea lui Charme… La Vecchio e destul de buna mancarea, desi cam inutil de pretentios prezentata, dupa parerea si dupa logica mea. Oricum, Vecchio e un restaurant bun, mai ales ca e foarte frumos amenajat, in stil mediteranean, ceea ce-ti da un mare chef de vacanta si de viata mai buna. Prerturile sunt rezonabile, serviciul bun, clienti sunt, asa ca se pare ca vom mai auzi de Vecchio acesta.
Un restaurant la care nu am ajuns sa mananc inca s-a deschis intr-o casa foarte frumoasa de pe Lascar Catargiu, vizavi de Minerva. E casa care are un magazin cu produse scumpe de imbracaminte – nu stiu daca numai pentru barbati, sau si pentru femei, ca nu am intrat nici acolo. Pe el scrie Scabal si tot felul de alte nume de felul acesta, unii dintre bucuresteni stiu probabil despre ce vorbesc. Ei bine, casa aceasta foarte frumoasa e atat de mare incat are fata pe Lascar Catargiu si spatele pe Clopotarii Vechi. Acolo, de fapt (adica pe Clopotri), la un parter jos, aproape demisol, au deschis niste oameni (bogati, fara indoiala) un restaurant pe care l-au numit chiar “Casa Frumoasa”. Mai apare si “Veranda” in dreptul numelui, insa nu m-am lamurit daca face parte din numele restaurantului sau are doar un rol de subtitlu explicativ. Nu era deschis cand am ajuns eu acolo, insa m-au lasat sa ma uit pe meniu. Era impresionant, intr-adevar, cu denumiri de haute gastronomie. Mi-au spus ca au adus un chef de mare clasa din Israel si ca vor sa se pozitioneze direct in top, ca restaurant de fine dining. Cu preturile s-au pozitionat sigur, ca erau printre cele mai mari pe care le-am vazut eu in Bucuresti. Cei care au fost deja la Casa Frumoasa mi-au spus ca mancarea e buna si foarte buna, desi unii ezitau sa plaseze restaurantul acesta la “haute cuisine” curata. Locul e frumos, foarte elegant, cu lucruri scumpe si de calitate. Daca si mancarea e asa cum promit, atunci Casa Frumoasa se va cocota direct pe lista scurta a restaurantelor de top din Bucuresti. Oricum, voi ajunge in curand la ei si voi scrie ce am vazut si ce am mancat. Sper sa ma invite cineva…
Despre acestea sapte si de altele cateva mai mici am auzit eu ca s-au deschis in ultime luna. Cine stie cate mai sunt despre care nu am auzit, poate chiar unele si mai mari. Pentru vremuri de criza ca asta de acum nu e rau deloc, e chiar reconfortant. Sper sa le mearga bine, toate par investitii serioase si cu grija pentru calitate, nu smecherii speculative…
