Nu stiu altii cum sunt, dar cand merg la restaurant eu comand mancare chiar pentru a-mi astampara foamea si nu pentru cine stie ce reflectii metafizice prilejuite de contemplarea unor firimituri aranjate artistic. Bucataria moleculara ma entuziasmeaza doar daca nu imi este foame in momentul respectiv. Nu fac parte, cu atat mai putin, din categoria grea a celor care au nevoie de 5 feluri la o nunta pentru a se satura si care se asteapta sa primeasca mereu farfuria plina ochi. Consider, totusi, de bun simt ca portiile sa respecte indicatiile de gramaj trecute in meniu. Ma incapatanez sa sper ca bucatarul are si el in vedere informatia prezentata clientului si ca nu arunca plictisit niste mancare pe o farfurie asa cum ii vine la indemana in ziua respectiva.
Prima dezamagire a avut loc anul trecut, cand am comandat la Malagamba o portie de tiger shrimps. Erau trecuti la aperitive, deci ma asteptam sa nu am o portie mare, dar pretul de 35 de lei m-a facut totusi sa sper ca voi primi cat pentru a-mi face pofta. Pentru mai multa siguranta am comandat si o garnitura, dar tot am iesit din restaurant mai flamanda decat atunci cand intrasem. Am primit in total doi creveti cu un smoc vesel de rucola alaturi pentru a umple ingenios golul din farfurie. M-am gandit ca a fost pur si simplu ghinion si lipsa de experienta si m-am grabit sa ma intorc acasa ca sa mananc.
Acum cateva zile am mers, la recomandarea unui prieten, la Luna. Ne- a placut foarte mult atmosfera, muzica era extrem de potrivita, iar personalul dornic sa te faca sa te simti bine. Am hotarat, asadar, sa luam o mica gustare pe langa bauturile comandate si am cerut doua portii de bruschete. Eu am comandat antreul Luna la 18 lei iar un prieten si-a luat bruschete cu branza gratinata la 19 lei. Nu am nicio obiectie in privinta calitatii (mai ales ca eu am avut parte de ingrediente precum somon, icre rosii si foie gras), dar niciuna din cele doua portii nu avea cantitatea oficiala de 150 de grame. Ce am primit eu au fost 3 felii subtiri de paine prajita, usor mai mari decat feliile de Bake Rolls, facute exact pentru a fi mancate fiecare dintr-o inghititura. Desi simtul meu estetic a fost incantat de aranjamentul elegant al feliilor (doua din ele sub un bol de sticla iar a treia asezata gratios deasupra, cum se poate vedea si in poza din meniul lor), tot am ramas cu sentimentul ca cineva mi-a mancat o parte din portie pe drum. Cealalta portie avea 4 felii de aceleasi dimensiuni, dar topping-ul era mult mai sarac. Ajunsa acasa am facut un experiment si am pus 3 felii similare pe cantarul de bucatarie, totalul nu depasea 50 de grame. Exista, fara indoiala, doritori de a plati 18 lei pe trei inghitituri de mancare (si, repet, nu pun la indoiala calitatea), dar nu inteleg de ce ai trece in meniu o cantitate de trei ori mai mare. Sa fie oare o greseala de tiparire in meniu, sau era inclusa si o parte din greutatea bolului de sticla?
Ca la noi mancarea nu e la fel de pretuita ca bautura, o stiam demult. In Spania, de exemplu, la tot pasul te intampina mici gustari (tapas) cu care iti poti asezona bautura: masline, tortilla, inele de calamari, felii de pastrama etc. La noi mi se pare ca mancarea e apanajul aproape exclusiv al restaurantelor. Exista o serie de locuri destinate exclusiv bauturii, unde nu poti gasi nimic de mancare (nici macar clasicele alune). Alta categorie include localuri care au mancare in meniu, dar la preturi menite sa te descurajeze. Categoria care dezamageste cel mai mult e cea a localurilor „de atmosfera”. Cu un nume care variaza de la cafenea la ceainarie, bar, lounge sau diverse combinatii ale numelor de mai sus, sunt perfecte daca vrei sa savurezi in tihna un ceai, un pahar de vin sau o prajitura si sa stai la povesti interminabile cu prietenii. Toata vraja tinde sa dispara in momentul cand comanzi ceva de mancare. Dupa ce ai fost de cateva ori in locul respectiv si totul a fost perfect, e suficient un sandvis cu gust de plastic la un pret exagerat ca sa iti taie tot cheful. Mesajul pe care il percep in aceste localuri este: „veniti, stati cat vreti, beti cat vreti, dar nu ne cereti ceva de mancare!”
Am comparat, de curiozitate, poza din recenzia Restograf cu ce am primit eu si nici nu poate fi vorba de asemanare. Antreul din poza arata fabulos, feliile sunt de vreo trei ori mai mari, foie gras-ul e din belsug, a aparut miraculos si o frunza generoasa de salata si totul pare pregatit cu grija unei mame care nu se zgarceste la cantitati. Ceea ce ma duce cu gandul la trei posibile concluzii. Unu: ai mai multe sanse sa primesti portii mai mari atunci cand esti un nume cunoscut. Doi: dupa ce te afirmi pe piata, cobori standardele si iti neglijezi clientii. Trei: premiul pe care il afiseaza cu mandrie la intrare nu mai are nicio valoare in ochii mei.
Nu intentionez sa critic niciun loc/ meniu (mai ales ca nu am incercat suficiente feluri pentru a-mi forma o parere de ansamblu), dar care este atitudinea corecta atunci cand portia e evident mult mai mica decat ce e in meniu sau in meniu nu e nicio indicatie dar pretul te face sa speri la o portie decenta? Refuzi sa platesti nota? Discuti cu chelnerul/ bucatarul/ patronul? Faci reclamatie (unde?)? Scrii un articol? 😮 Din experienta noastra (si a altor prieteni, cu mult mai ghinionisti), nu se intampla nimic. Platim nota pentru ca asa e frumos, inghitim in sec, ne consolam cu un croissant de pe drum si lasam chiar si bacsis ca sa nu facem nota discordanta. Partea proasta e ca, oricat de mult ar puncta un local la capitolul atmosfera si servicii, e suficient un mic amanunt (de vreo 100 de grame), ca sa stearga cu buretele toata impresia de dinainte. Atmosfera, din pacate, nu tine de foame.
(poza de pe www.deviantart.com)
