Restaurantul Veneziano a fost deschis in iarna lui 2012 la parterul unei cladiri renovate complet sau chiar nou construite de pe Mantuleasa, in capatul dinspre bulevardul Carol. E o zona frumoasa a Bucurestiului vechi, cu strazi si case care apar si in filme sau in romane. Pe cladire scrie Hemingway Residence Hotel si e destul de mare, cu mai multe etaje. Probabil ca e o cladire facuta in ultimii ani, pentru ca spatiul de la parter pare sa fi fost special conceput pentru a fi restaurant, sau pe aproape. Inainte de Veneziano a fost alt restaurant acolo, Style Roaster Spot, care a venit cu un concept foarte original pentru Bucuresti, tocmai din Australia, ceva in care iti faceai singur mancarea, insa care nu a rezistat prea mult.
Veneziano e un restaurant destul de mare, spatiul e larg, dintr-o singura bucata, luminos, cu ferestre mari, pana la pamant. Amenajarea, decorurile, mobilierul si aranjamentele sunt moderne, bine facute, de calitate, desi nu e ceva din cale afara de original, cum se straduiesc multi altii ca sa iasa in evidenta. Sunt sigur ca au si ventilatie, insa nu o folosesc, fac economie la electricitate, asa ca e mult fum chiar si cand restaurantul e aproape gol, ceea ce te poate indispune foarte tare. Nu cred ca au terasa vara, iar daca reusesc sa puna in fata cateva mese, nu e ca si cum ai spune ca ai stat la o terasa adevarata, mai ales in Bucurestiul vechi.
Meniul e preponderent italienesc la Veneziano, cum era si de asteptat, si nu e atat de lung ca la alte restaurante. Au mancare mai degraba obisnuita din bucataria italiana, dar si din cea urbana, cu piept de pui la gratar, snitel, cartofi prajiti. Nu e fine dining, nici nu isi propun asa ceva la Veneziano. A fost asa cum ne-am asteptat sa fie cand am citit meniul: corecta, previzibila, destul de buna, cat sa mananci tot ce e in farfurie daca iti este foame, insa nu ceva care sa iti ramana cap pentru multa vreme. Noi am luat si paste, si pizza, si porc cu hrean si inca vreo cateva feluri si au fost destul de bune, dupa cum am spus, insa a trebuit sa ma uit pe notite acum cand scriu, dupa cateva zile, ca sa imi aduc aminte.
Preturile sunt rezonabile la Veneziano, raportul calitate/ pret e bun, comparat cu restaurantele mai din centru sau din nord. Serviciul cam apatic, destul de neinspirat. Au fost surprinzator de rapizi, am apreciat asta. Clienti cam putini.
Asadar, Veneziano e un restaurant serios, corect, in care nu ai surprize, in care poti manca bine si la preturi rezonabile daca esti in trecere prin zona, daca locuiesti sau lucrezi acolo.
(poza e de pe www.modernism.ro)