Pentru a face oamenii să se îndrăgostească de mâncarea și ambianța restaurantului tău, trebuie mai întâi să-i faci să intre pe ușă. Iar pentru asta poți apela la câteva metode eficiente și simple de a atrage clienții.
Indiferent dacă tocmai ți-ai deschis afacerea sau vrei să atragi mai mulți clienți noi la tine în local, probabil ești în căutare de idei care funcționează, sunt practice și nici nu necesită investiții prea mari pentru a putea fi puse în aplicare. Din fericire, există câteva variante care dau rezultate și nici nu te costă mult.
Înregistrează-te pe un site de rezervări online
Imaginează-ți că cineva este în căutare de idei pentru o cină specială. Și își dorește să încerce un loc nou, în care nu a mai fost, dar nu vrea să riște să fie dezamăgit. Intră pe Restograf și te găsește acolo – vede poze din restaurant, află specificul, locația, website-ul, programul, poate vedea meniul și citi review-urile altor clienți. Dacă îi place, poate rezerva o masă în câteva secunde. Sună foarte bine, nu? Astfel te expui mereu la potențiali clienți noi.
Folosește-te de marketingul pe e-mail
Primul și cel mai important lucru este să-ți creezi o bază de date. Adună adresele de e-mail încurajându-i să se înscrie la newsletterul tău – fie direct pe webiste, pe rețelele de socializare, sau folosește-te de beneficiile pe care ți le aduce o aplicație precum Restograf, care îți furnizează date detaliate despre clienții tăi. Apoi trimite-le pe e-mail noutățile din meniu, evenimente viitoare sau promoții. Este suficient să trimiți un newsletter pe săptămână, altfel riști să devii agasant și să obții efectul contrariu.
Folosește fotografii excelente
Preparatele sunt cele care atrag oamenii la tine în restaurant, nu? Atunci nu ar trebui să ai niște fotografii foarte, foarte frumoase cu mâncarea? Investește într-un aparat performant sau angajează un fotograf profesionist. Apoi folosește pozele pe website, social media și în reclame, pentru a le face poftă potențialilor clienți. Și cum aproape toți împărtășim în online pozele care ne atrag atenția, fiecare nou share poate însemna un nou client. Devino cât mai Instagram-abil și ai să culegi roadele.
Activează promoții limitate în timp
Este o strategie clasică de marketing, dar rămâne la fel de relevantă. În aceste timpuri când totul trebuie să se întâmple acum, clienții sunt tentați să profite de o ofertă înainte ca aceasta să expire. Poți activa campaniile pe întreg parcursul anului, sau doar în anumite luni – precum ianuarie. De exemplu, te poți gândi la ceva de genul desert gratuit sau 2×1 în anumite zile sau la anumite ore.
„Joacă-te” cu Facebook Ads
Oriunde te uiți în jur, oamenii sunt cu nasul în telefon. La masă, înainte de a intra la cinema, în mașină și tot așa. Iar de cele mai multe ori stau fie pe Facebook, fie pe Instagram. Este esențial să te conectezi cu ei acolo unde își petrec timpul, să fii prezent în news feed-ul lor. Partea bună este că în Facebook ads poți jongla cu bugetul, perioada de difuzare a ad-ului, audiența targetată și tot așa. Folosește-te de asta pentru a anunța noi preparate, promoții sau evenimente speciale, informații interesante despre locație sau atmosferă, idei din meniu etc. Trebuie să testezi și să vezi ce funcționează pentru tine, ce crește numărul de interacțiuni.
Postează imagini în timp real din bucătărie
Dacă tot suntem la capitolul postări… roagă bucătarii să țină smartphone-ul aproape, să facă poze sau videoclipuri atunci când gătesc și să le posteze în timp real pe rețelele de socializare. Este o bună strategie de a tenta continuu urmăritorii tăi și de a le reaminti că pot savura preparatele respective dacă îți fac o vizită la restaurant.
Oferă carduri cadou sau vouchere cu reduceri
Sunt o mulțime de oameni care vizitează un local pentru prima dată doar pentru că au un astfel de voucher. Iar odată ce ți-au călcat pragul, e treaba ta să-i convingi să devină clienți fideli. Spre exemplu, poți face cadou câteva astfel de vouchere la un concurs. Te costă, e adevărat, dar dacă oamenilor le place, vor reveni în restaurant și ți se va întoarce investiția.
Organizează evenimente speciale
Este o metodă foarte bună de a atrage clienți noi. Spre exemplu, mulți oameni ies în oraș să urmărească un meci important. De ce nu ai profita de asta pentru a-i invita la tine? Promovarea nu te costă mult și vei atrage grupuri de oameni care vor să stea, să mănânce și să bea ceva timp de câteva ore. Sau organizează o petrecere de Halloween la care toți cei care vin costumați primesc o băutură la jumătate de preț sau un aperitiv gratuit (o alternativă de acest gen poți găsi și pentru Ziua Îndrăgostiților).
Pentru ceva de amploare mai mare, ia în calcul seara de Revelion. Sunt foarte mulți cei care caută un loc special în care să petreacă noaptea dintre ani. Gândește o ofertă specială (atât în termeni de mâncare și băutură, cât și ca tip de petrecere) și promoveaz-o din timp (pe toate canalele) așa încât oamenii să știe că accepți rezervări.
Oferă discounturi pentru zilele de naștere
Odată înscris la newsletter, ai acces la data de naștere a unui client. Trimite-i o ofertă specială cu puțin timp înainte de data aniversării – spre exemplu un voucher pentru desert gratuit. Majoritatea își serbează ziua de naștere alături de un grup mai mare de prieteni iar dacă îi oferi stimulentul potrivit, te va alege pe tine – ceea ce înseamnă nu doar o creștere în vânzări, ci și noi potențiali clienți.
Fă-le cunoștință cu Chef-ul
Imaginează-ți că iei masa la un restaurant și bucătarul șef vine la tine, îți zâmbește și te întreabă cum ți s-a părut friptura de vită pe care tocmai ai terminat-o. O astfel de experiență care le dă ocazia clienților să cunoască omul care le-a preparat mâncarea excelentă pe care au servit-o, îi va impresiona plăcut. Iar unii poate vor și posta ceva pe rețelele de socializare sau pe blog. Nu uita, la rândul tău, să promovezi astfel de momente.
Alte 5 idei, pe scurt:
- Programează seri de live music – atragi clienți noi, ai evenimente pe care le poți promova și… devii the place to be;
- Organizează degustări de vin – clienții au ocazia să încerce sortimentele de vin pe care restaurentul le oferă, învață cum să-l bea ca un profesionist, plus că un astfel de eveniment atrage oaspeți noi;
- Organizează cursuri de gătit – oamenii sunt în căutare de experiențe noi, inedite, vor să învețe lucruri noi. Promovează cum trebuie o astfel de seară și ai să vezi ce succes are;
- Optimizează-ți site-ul – așa încât să apari pe primele locuri în căutările locale;
- Împrietenește-te cu influencerii, invită-i la tine în restaurant pentru ca ei să împărtășească celorlalți experiența, sau faceți campanii împreună.